Cântăreață de muzică populară, condamnată la doi ani de închisoare, după un accident mortal
Cântăreaţa de muzică populară Irina Birou, fiica unui polițist, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă, după ce, în 2016, a produs un accident rutier în urma căruia un bătrân de 83 de ani a murit, relatează Mediafax. Decizia este definitivă.
Curtea de Apel Craiova a respins, luni, toate apelurile făcute şi a decis să mențină sentința Judecătoriei Târgu-Jiu, prin care interpreta de muzică populară Irina Birou a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare.
Hotărârea instanței este definitivă.
De asemenea, asiguratorul a fost obligat de instanţă la plata de daune morale şi materiale către familia victimei, în valoare totală de peste 100.000 de lei.
În 2016, în timp ce Irina Birou conducea un autoturism pe raza localității Moi, din județul Gorj, tânăra de 20 de ani, din Turburea, a lovit cu autoturismul un bărbat de 83 de ani, după ce bărbatul a încercat să-și îndepărteze animalele aflate pe marginea drumului.
Bătrânul a murit pe loc.
Pe parcursul termenului de supraveghere, cântăreața va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, fie la Primăria Turburea, fie la liceul din localitate.