Sari direct la conținut

Coaliția promite deblocarea programului FIV / Ce alte măsuri economice și sociale sunt pe lista PSD-PNL

HotNews.ro
Bebelus nou-nascut, Foto: PhotoAlto / Profimedia Images
Bebelus nou-nascut, Foto: PhotoAlto / Profimedia Images

Coaliția PSD-PNL a convenit vineri o serie de măsuri economice și sociale, între care deblocarea programului FIV derulat de Ministerul Familiei care nu mai obținuse fonduri pentru 2024.

Astfel, în urma negocierilor din Coaliție s-a decis „deblocarea Programului Național de Infertilitate în vederea asigurării creditelor de angajament în valoare de 150 mil. lei”, au precizat surse din cele două partide.

Marți, reprezentanți ai comunității Declic, ai Asociației SOS Infertilitatea și ai pacienților afectați de infertilitate au avut o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

„În cadrul discuției, ministrul a promis că, până în luna aprilie, va oferi cadrul legal prin care Ministerul Familiei să poată obține bugete de la un alt minister, ca să reia programul, până se va putea face rectificarea bugetară necesară în august-septembrie 2024”, se arată într-un comunicat Declic.

Ce măsuri economice și sociale s-au convenit în Coaliție

1. Schema de ajutor de stat pentru activități productive

Valoare estimată 2,2 mld lei; valoare maximă a ajutorului de stat e până de 70%; valoarea unui proiect minim depus 10 mil euro; valoare maximă ajutor de stat pe proiect 57,75 mil euro; nr firme beneficiare 150. Valoare proiecte de investiții atrase 5 mld lei.

2. Crearea cadrului legal pentru contractarea de împrumuturi de către autoritățile publice locale în vederea terminării proiectelor nefinalizate/nefuncționale aferente programelor 2014-2020. Valoarea proiectelor nefinalizate este de aproximativ 350 mil euro.

3. Deblocarea cererilor de rambursare depuse de beneficiari până la sfârșitul lunii martie și crearea cadrului legal pentru utilizarea cu titlu de împrumut a grantului.

Măsura urmărește deblocarea cererilor de rambursare în valoare de peste 15 mld lei, astfel ca acestea să poată să fie trimise la Comisia Europeană și să fie încasate de către România în termenul prevăzut de lege.

4. Cadrul legal pentru finanțarea proiectelor din fonduri europene care au rămas fără sursa de finanțare din perioada de programare 2014-2020

Proiecte cu finanțare din fonduri europene fără sursa de finanțare din perioada de programare 2014-2020.

5. Depășirea procentului alocat supracontractării pentru jaloane și ținte asumate prin PNRR ca urmare a creșterii prețurilor la materiale și utilități

Pentru construcția de creșe.

Procent alocat supracontractării pentru jaloanele și țintele asumate prin PNRR.

6. Indexarea sumelor pentru Uniunea Scriitorilor cu rata inflației anuală începând din anul 2015

7. Deblocarea Programului Național de Infertilitate în vederea asigurării creditelor de angajament în valoare de 150 mil. lei

8. Indexarea cu inflația a indemnizației primite de către 20.000 de veterani de război

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro