Cod galben de ploi și vijelii în 14 judeţe, miercuri / Cum va fi vremea în București
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi și vijelii, miercuri, pentru 14 județe. În București, temperaturile vor ajunge la 28 de grade, iar după-amiaza şi seara vor fi posibile averse.
Conform meteorologilor, miercuri, între orele 12:00 – 23:00, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei vor fi perioade cu descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50 – 60 km/h), vijelii şi grindină.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi izolat de peste 30 – 40 l/mp.
Judeţele vizate de atenţionarea cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Arad, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin.
Meteorologii spun că astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.
În Bucureşti, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi posibile averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.