Cod galben de ploi torenţiale și vijelii până miercuri seară, în 25 de județe
Meteorologii au emis o nouă atenţionare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, care va fi în vigoare până miercuri seară în 25 de judeţe din Transilvania, Maramureş, Moldova, nordul Munteniei şi în zona de munte. Și în Bucureşti, instabilitatea atmosferică se va accentua în cursul după-amiezii de miercuri.
Atenționarea meteo este în vigoare miercuri, între orele 10.00 – 22.00 și vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi, parţial, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Bihor.
Conform meteorologilor, în acest interval instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zona de munte, în Transilvania, Maramureş, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în nordul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20-30 l/mp şi izolat 40-45 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, pe arii restrânse, şi în celelalte judeţe din Muntenia.
Potrivit ANM, temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 55-65 km/h în Moldova şi local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, iar în zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 70-80 km/h.
În Bucureşti, instabilitatea atmosferică se va accentua după-amiaza, când vor fi averse (1 – 5 l/mp, izolat peste 10 l/mp), descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină. Temperatura maximă, apropiată de norma climatologică a perioadei, va fi în jurul valorii de 30 de grade.