Codul de Procedură Penală în varianta susținută PSD a trecut fără probleme de Senat / Denunțul este practic desființat, un dosar este clasat dacă nu e trimis în judecată în maxim un an
Cu 74 de voturi pentru și 28 împotrivă, senatorii au adoptat miercuri noile modificări făcute de comisia specială privind legile justiției la Codul de Procedură Penală. PNL și USR au votat împotriva proiectului de lege propus și susținut de PSD. Unul dintre cele mai controversate amendamente prevede că rejudecarea dosarului se poate cere dacă judecătorul nu a semnat/redactat decizia. Opoziția semnalează faptul că această prevedere ar fi dedicată liderului PSD pentru că îi va putea permite să ceară rejudecarea dosarului referendumului.
Proiectul de lege merge spre dezbatere la Camera Deputaților care este și forul decizional în acest caz. Vezi aici varianta Codului de Procedură Penală adoptată de Senat
În cadrul dezbaterilor opoziția PNL și USR s-au opus proiectului de lege acuzând PSD că a operat modificările cu dedicație pentru Liviu Dragnea.
Eugen Dircă USR: „Ce s-a întâmplat în comisia specială excede cu mult transpunerea Directivei europene. (…) Tot ce s-a prezentat ascunde adevărata ţintă controlul asupra justiţiei. Comisia specială a mimat tot timpul dezbaterea pretinzând că ţine cont de părerile tuturor factorilor (…) Fostele soții sau actualele amante ale infractorilor nu pot fi audiate în calitate de martori în dosarele penale. Este regretabil ca aceste modificări să oprească actul de justiție. Vă invit să respingeți acest proiect legislativ și să ne uităm mai atent asupra acestui proiect de lege”.
Alina Gorghiu, senator PNL: Mi-aș fi dorit ca la acestă ședință să vin în fața dvs și să vă spun că noile modificări au abordat o viziune corectă și europeană însă așteptările mele în ceea ce vă privește au supraevaluate, am avut așteptări mult prea mari. Obiectivul PSD a fost să aducă procurorii în curtea la Dragnea. Dacă până acum Codul Penal avea în centru victima, prin aceste modificări infractorul va sta in centru politicii penale, se va vorbi exclusiv despre infractor si nu despre victimă. Să fie dragi colegi o simplă coincidență faptul că modificările efectuate vizează chiar dosarul referndumului domnului Dragnea. A naibii coincidență(…) Nu vă încearcă niciun sentiment de jenă când știți că legiferați doar pentru o singură persoană?”.
Președintele de ședință, seantorul PSD Claudiu Manda i-a replicat Alinei Gorghiu: ”Eu îmi aduc aminte că doamna Gorghiu făcea parte dintr-un doar penal, alături de domul Șova. Domnul Șova are dosar penal, doamna Gorghiu nu are”.
Gorghiu a cerut drept la replică: ”Domnule Manda, cand mai aveți remarci sexiste fata de alte colege de la USR sau față de mine, va rog sa coborâți, sa ducem o polemică. Va rog să aduceți probe pentru ce ați spus, dacă nu, îmi rezerv dreptul de a vă da în judecată”.
Robert Cazanciuc, PSD: „Aceste modificări trebuie făcute, având în vedere necesitatea transpunerii Directivei europene şi a deciziilor Curţii, dar şi faptul că, în prezent, sunt date în dosare soluţii neunitare. Nu putem să stăm pasiv şi să asistăm la soluţii neunitare. Noi am ales ca drepturile fundamentale să nu fie un moft”
UDMR a anunţat că susţine proiectul pentru a evita noi decizii al CEDO de condamnare a României, iar proiectul vine să rezolve o parte din aceste probleme.
Cseke Attila, UDMR: „Obiectivul trebuie să fie ca toţi care au săvârşit infracţiuni să fie pedepsiţi şi toţi cei nevinovaţi să nu sufere. De-a lungul timpului am avut persoane nevinovate care au suferit. România nu a respectat termenul de implementare a Directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie şi are procedură de infringement. Avem deciziile CEDO prin care statul român a fost condamnat şi supus unor sancţiuni pecuniare. Aceste decizii, pe cap de locuitor, sunt mai multe decât în cazul Turciei, deci avem probleme cu legislaţia penală”.
Cele mai importante și controversate modificări care vizează Codul de Procedură Penală:
- revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive poate fi cerută în cazul în care soluționarea cauzei nu este semnată sau redactată de către judecătorul care a participat la proces
- pentru arestarea preventivă vor fi necesare probe sau indicii temeinice (ex: dacă suspectul a săvârşit o infracţiune, a influenţat martorii sau a încercat să distrugă probe)
- instanța de apel nu mai poate să dea o pedeapsă cu condamnare unei persoane care a fost achitată în primă instanță decât dacă apar probe noi
- dezvăluirile în timpul urmăririi penale referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii sunt interzise
- convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării, nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală
- denunţurile vor aduce reduceri de pedeapsă doar dacă sunt făcute în maximum 6 luni de la faptă
- audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore, iar perioadele de 6 ore nu pot fi consecutive, intervenind un interval de 12 ore
Opoziția a anunțat că va contesta modificările la Curtea Constituțională. Deputatul USR, Stelian Ion a declarat la finalul dezbaterilor că România va deveni un paradis al infractorilor dacă aceste modificări vor rămâne în Codul de Procedură Penală.
După votul senatorilor, modificările vor intra în dezbaterea Camerei Deputaților, for decizional.
Citește și: