Sari direct la conținut

Coduri galbene de caniculă: Valul de căldură se extinde în weekend în toată țara

HotNews.ro
Caniculă în București, Foto: AGERPRES
Caniculă în București, Foto: AGERPRES

Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri galbene în care avertizează că valul de căldură afectează aproximativ jumătate de țară vineri și se va extinde sâmbătă și duminică pe tot teritoriul României.

Cod galben de val de căldură și disconfort termic ridicat, vineri

În vestul, sudul și sud-estul teritoriului valul de căldură se va menține. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade.

Cod galben de val de căldură în extindere și intensificare; disconfort termic ridicat, sâmbătă și duminică.

Valul de căldură se va extinde și intensifica în toată țara. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități îndeosebi în zonele de câmpie și podiș.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade.

Valul de căldură se va menține în majoritatea zonelor țării și în zilele următoare, mai notează meteorologii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro