Sari direct la conținut

Comentarii „dezaxate”: Donald Trump, criticat dur după ce a lăudat Hezbollah în urma atacului asupra Israelului – VIDEO

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Rebecca Blackwell / AP / Profimedia
Donald Trump, Foto: Rebecca Blackwell / AP / Profimedia

Fostul președinte american Donald Trump a fost criticat dur joi după ce a declarat că atacul organizației Hezbollah asupra Israelului a arătat că militanții islamiști sunt „foarte, foarte deștepți”, relatează Reuters.

„Iar ei (n.r. israelienii) au spus ‘păi sperăm că Hezbollah nu atacă din nord deoarece acela e cel mai vulnerabil loc’. M-am gândit ‘stai puțin, Hezbollah sunt foarte deștepți, toți sunt foarte deștepți’. Presei nu îi place când spun asta. Am spus de președintele Xi al Chinei, 1,4 miliarde de oameni, îi controlează cu un pumn de fier. Am spus că e un om foarte deștept, m-au ucis a doua zi”, a spus Donald Trump la un miting electoral organizat în Florida.

„Am spus că e deștept, ce să spun? Iar Hezbollah sunt foarte deștepți. Iar ei (n.r. israelienii) au un ministru al apărării naționale care spune ‘sper că Hezbollah nu ne atacă din nord’, așa că în dimineața următoare ei au atacat”, a mai spus fostul președinte republican.

Trump a făcut referire la comentarii de sâmbătă dimineața ale unui ministru din cabinetul premierului Netanyahu, acesta declarând sub condiția anonimității pentru site-ul de știri Ynet că „nu este imposibil ca IDF (n.r. armata israeliană) să fie atrasă în sud pentru a putea da o lovitură mai puternică și mai dureroasă în nord”.

Referirea la „nord” a fost una la Liban, unde activează Hezbollah, grupare care a emis sâmbătă un comunicat în care afirma că urmărește „îndeaproape” situația din fâșia Gaza și că se află în „contact direct cu conducerea rezistenței palestiniene”.

Duminică dimineața, Hezbollah a lansat mai multe atacuri cu rachete și artilerie asupra unor locuri din nordul Israelului, gruparea teroristă afirmând într-un comunicat că a vizat trei obiective, inclusiv o „poziție radar” în Fermele Shebaa, o porțiune de pământ ocupată de Israel din 1967 și pe care Libanul o revendică ca fiind a sa.

Donald Trump, criticat de Casa Albă, guvernul israelian și alți republicani

Trump a făcut comentariile despre Hezbollah la mitingul electoral după ce anterior a declarat într-un interviu acordat Fox News că premierul Benjamin Netanyahu a fost lovit „foarte puternic” de atacurile teroriștilor islamiști.

„El nu a fost pregătit. El nu a fost pregătit și Israelul nu a fost pregătit. Iar sub Trump, ei n-ar fi avut nevoie să fie pregătiți”, a mai spus el, atrăgând critici atât din SUA, cât și din străinătate.

Andrew Bates, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a declarat joi că afirmațiile lui Trump sunt „periculoase și dezaxate”. Mai mulți contracandidați ai fostului președinte la alegerile primare din Partidul Republican l-au criticat la rândul lor, acuzându-l că atacă un aliat apropiat al SUA într-un moment de criză.

„Este absurd ca oricine, cu atât mai mult cineva care candidează pentru președinție, să aleagă să atace acum prietenul și aliatul nostru, Israelul”, a declarat guvernatorul Floridei Ron DeSantis, candidatul clasat pe poziția a doua în cursa pentru nominalizarea republicană, cu mult însă în spatele lui Trump.

Shlomo Karhi, ministrul israelian al comunicațiilor, a declarat că afirmațiile făcute de Trump arată că acesta nu este de încredere.

„Este rușinos că un om ca acela, un fost președinte SUA, răspândește propagandă și diseminează lucruri care rănesc spiritul luptătorilor Israelului și cetățenilor săi”, a afirmat acesta într-o intervenție la postul TV israelian Channel 13.

Trump, „dezvăluiri” despre Israel în fața susținătorilor săi

Trump a mai spus în timpul discursului ținut în fața susținătorilor săi că dezvăluie în premieră că Israelul a decis în ultima clipă să nu ia parte la operațiunea SUA de asasinare a generalului iranian Qassem Soleimani, ucis în Irak de o lovitură americană cu dronă pe 3 ianuarie 2020.

Fostul președinte republican a susținut că Israelul a transmis Washingtonului că a decis să nu participe la operațiune în noaptea de dinaintea lansării acesteia.

„Nu voi uita niciodată că Bibi Netanyahu ne-a dezamăgit. Acela a fost un lucru foarte groaznic”, a declarat Donald Trump.

În timpul mandatului său Trump a fost un susținător puternic al Israelului, probabil cel mai emblematic gest al său în acest sens fiind decizia de a recunoaște în 2017 Ierusalimul drept capitală a statului israelian.

Însă după ce a părăsit Casa Albă în ianuarie 2021, Trump a dezvăluit că relația dintre el și premierul Benjamin Netanyahu nu era atât de apropiată pe cât părea în public și că între ei au existat mai multe conflicte.

Trump a spus în cadrul unui interviu exclusiv acordat jurnalistului israelian Barak Ravid în decembrie 2021 că picătura care a umplut paharul nemulțumirii sale față de Netanyahu a fost apelul telefonic al acestuia de a-l felicita pe Biden pentru victoria sa la alegerile prezidențiale din 2020.

„Bibi putea să tacă. A făcut o greșeală groaznică”, a declarat Trump, adăugând că „mi-a plăcut de Bibi. Încă îmi place de Bibi. Dar îmi place și loialitatea. Prima persoană care l-a felicitat pe Biden a fost Bibi. Și nu numai că l-a felicitat, dar a făcut-o în direct”. „F**k him!”, a mai spus Donald Trump cu privire la premierul israelian.

În pofida comentariilor lui Trump, Netanyahu l-a felicitat pe noul președinte american la aproape o lună după victoria sa. Singurul șef de stat al unei țări importante care l-a felicitat pe Biden mai târziu decât Netanyahu a fost președintele de atunci al Braziliei, Jair Bolsonaro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro