Sari direct la conținut

Comisar-şef din Poliția Română, urmărit penal de DNA – A instigat la fals şi abuz în serviciu, după ce a fost prins cu 108 km/h în localitate

HotNews.ro
Uniforma de politist, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Uniforma de politist, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marius Badea, comisar şef în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie, într-un dosar în care este acuzat că s-ar fi folosit de funcţie pentru nu fi sancţionat după ce a fost surprins de radar cu o viteză de 108 km/h.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA și citat de Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de joi, faţă de inculpatul Marius Badea, ofiţer de poliţie, cu gradul profesional de comisar şef, în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice.

Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în declaraţii, instigare la complicitate la fals în declaraţii şi instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii notează în ordonanţă că, în data de 6 iulie, în jurul orei 18,00, Marius Badea, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Adjud la volanul autoturismului proprietate personală, ar fi fost oprit în trafic de către un echipaj de poliţie rutieră, acesta fiind surprins cu aparatul radar conducând cu o viteză de 108 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h.

„În acest context, inculpatul Marius Badea, profitând de funcţia pe care o deţine în cadrul IGPR, i-ar fi convins pe agenţii constatatori să nu-i aplice sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispoziţiilor legale. În concret, în urma discuţiilor purtate, inculpatul Marius Badea i-ar fi determinat pe agenţii de poliţie să întocmească procesul verbal de contravenţie pe numele soţiei inculpatului care se afla cu acesta în autoturism”, mai menţionează comunicatul DNA.

INTERVIURILE HotNews.ro