Comisarul european Dacian Ciolos, despre clusterul Cluj Innovation City: Veti avea tot sprijinul Comisiei Europene pentru a concretiza ideile care sunt cu valoare adaugata
Comisarul european Dacian Ciolos a declarat astazi, in cadrul evenimentului Cluj Innovation Days, ca atat el, cat si Comisia Europeana vor sprijini ideile care aduc valoare adaugata. „Momentul pe care l-ati ales pentru crearea acestei platforme este unul foarte bun”, a afirmat oficialul, referitor la clusterul Cluj Innovation City. Si ministrul Mihnea Costoiu a spus ca „in numele Guvernului si al premierului, vreau sa transmit sustinerea proiectului Cluj Innovation City”.
Joi si vineri (20-21 martie) se desfasoara la Cluj-Napoca evenimentul Cluj Innovation Days 2014. Este vorba despre o serie de conferinte cu participare internationala dedicate inovatiei, gazduite de Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj. Evenimentul este organizat de Cluj IT, cel mai important cluster in domeniul solutiilor informatice la nivel national.
In cadrul evenimentului, comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos, a declarat ca atat el, cat si Comisia Europeana vor sprijini ideile care aduc valoare adaugata, relateaza Agerpres. Oficialul le-a prezentat celor prezenti noul cadru pentru politicile de cercetare si inovare din agricultura europeana pana in 2020.
„V-am prezentat aceste lucruri tocmai pentru a va demonstra ca intram intr-o faza in care exista sustinere financiara, exista un cadru politic european care sa sustina aceasta directie. Din pacate, din noile state membre prezenta in aceasta perioada bugetara 2007-2013 a fost mai putin activa. Sper ca pentru urmatoarea perioada bugetara sa vedem o prezenta mai activa si din Romania si de asta va spun ca momentul pe care l-ati ales pentru crearea acestei platforme este unul foarte bun si veti avea tot sprijinul Comisiei Europene pentru a concretiza ideile care sunt cu valoare adaugata. Va multumesc si puteti conta pe sprijinul meu„, a spus Dacian Ciolos, citat de Agerpres.
Mihnea Costoiu: Proiectul Cluj Innovation City sa nu fie jucat politic, altfel va muri inainte de a se naste
La eveniment a participat si Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica. Acesta a declarat ca proiectul Cluj Innovation City, estimat la 300 de milioane de euro, nu trebuie sa fie „jucat politic”, avertizand ca altfel acesta „va muri inainte de a se naste”, scrie Mediafax.
Potrivit ministrului, „cercetarea romaneasca are nevoie de finantarea cercetarii aplicate si de inovare si sprijinirea inovarii„. „In numele Guvernului si al premierului, vreau sa transmit sustinerea proiectului Cluj Innovation City si imi fac datoria sa spun ca pentru un asemenea proiect forta de business si forta creatoare sunt deteminante. Vreau sa fac o sugestie, ca un proiect de asemenea dimensiuni sa nu devina unul politic, sa nu fie jucat politic, pentru ca va muri inainte de a se naste„, a declarat Costoiu, citat de Mediafax.
Primarul Emil Boc a declarat ca proiectul Cluj Innovation City „nu a avut, nu are si nu va avea vreo conotatie politica„. Acesta a sustinut ca ideea a fost demarata la initiativa Clusterului IT, a Primariei Cluj-Napoca, Consiliului Judetean si Prefecturii Cluj.
„Daca va fi mentinut, acest proiect va fi o reusita. La fel a pornit si proiectul laserului de la Magurele si, la o alta scara, la fel poate deveni si proiectul Cluj Innovation City, care are toate ingredientele sa devina unul de succes. Faptul ca Presedintia Romaniei il sustine si a ajuns pe masa presedintelui Comisiei Europene este un mesaj important pentru Romania„, a mai spus Emil Boc, potrivit sursei citate.
Cluj Innovation Days este un eveniment anual, organizat cu scopul de a consolida comunitatea IT locala si de a facilita dezvoltarea legaturilor cu parteneri de afaceri nationali si internationali, in conditiile in care mai mult de 80% din activitatea companiilor de IT din Cluj este reprezentata de furnizarea de servicii catre export, cu precadere in Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, dar si catre Tarile Scandinave, China si Japonia, informeaza Cluj IT.
Despre Cluj Innovation City
Cluj Innovation City (CIC) este un proiect de dezvoltare urbana integrata si unul dintre principalele obiective ale Clusterului IT. Proiectul urmeaza sa intre in perioada imediat urmatoare in etapa de selectie a companiilor de consultanta pentru realizarea studiului de prefezabilitate, anunta Cluj IT intr-un comunicat remis HotNews.ro.
Cluj Innovation City este estimat sa ocupe o suprafata de 200 hectare in zona Lomb, din Cluj-Napoca, iar investitia totala este apreciata la aproximativ 300 de milioane de euro, finantarea fiind asigurata din surse combinate. In acest proiect sunt implicate Primaria Cluj-Napoca, universitatile din municipiu si o serie de companii de IT.
Alexandru Tulai, presedintele Asociatiei Cluj IT Cluster, a declarat ca „recent, am facut demersurile necesare sa inscriem proiectul Cluj Innovation City pe lista marilor proiecte de investitii la nivel national, astfel incat, in cadrul urmatorului exercitiu financiar multianual, pentru perioada 2014 – 2021, sa se poate accesa fonduri europene prin intermediul programelor de dezvoltare regionala si cresterea competitivitatii. Un alt pas important in realizarea CIC este inceperea procedurii de selectie a companiilor de consultanta, unde vizam experti de la cele mai mari companii internationale de profil, pentru realizarea studiului de prefezabilitate si apoi fezabilitate„.
Cluj Innovation City este un proiect derulat in parteneriat public-privat de tipul Community Project, managementul CIC fiind asigurat de mediul privat, in timp ce infrastructura va fi realizata cu suportul Guvernului, al Consiliului Judetean Cluj si al Consiliului Local Cluj, se arata in comunicat.
Amintim ca, la inceputul lunii februarie, presedintele Traian Basescu a anuntat ca va cere finantare europeana pentru Cluj Innovation City, care va constitui o prioritate a sa pana la sfarsitul mandatului.
„Emil Boc mi-a prezentat proiectul Cluj Innovation City, care sa valorifice capacitatea de cercetare pe care o are Clujul prin numarul mare de universitati si calitatea acestora. Am vazut componentele, care sunt impresionante, si perfect adaptate realitatilor Clujului, una de IT, de sanatate, de energie si una de mediu”, a declarat pe 9 februarie liderul de la Cotroceni.
Cateva zile mai tarziu, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, afirma intr-o conferinta comuna la Bruxelles alaturi de presedintele Traian Basescu: „Am discutat despre propunerea Romaniei de a dezvolta clusterul tehnologic din Cluj, vad cu cit entuziasm sustine dl presedinte Basescu. Comisia sustine astfel de initiative.” „I-am spus ca s-ar putea sa se puna la dispozitie finantare europeana daca investitiile propuse se inscriu”, a anuntat liderul executivului european.
Despre Cluj IT Cluster
Cluj IT este o asociatie de tip cluster inovativ, infiintata in octombrie 2012, avand ca membri 30 de companii de IT, 3 institutii de invatamant superior, Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, Universitatea Babes-Bolyai si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, 8 institutii publice si organizatii.
Prioritatile clusterului pentru urmatoarea perioada sunt reprezentate de: extinderea prezentei internationale prin competitivitate ridicata si prin produse sau servicii inovatoare; dezvoltarea unui mecanism de cooperare eficient intre universitati si industria IT, care sa aiba ca rezultat un numar cat mai mare de specialisti IT foarte bine pregatiti; realizarea Cluj Innovation City prin care comunitatea de business sa aiba acces la infrastructura necesara pentru dezvoltare continua, inovare si colaborare in proiecte de anvergura.
Citeste si: