Comisia Europeana: Cazurile de infringement acumulate impotriva Romaniei, considerabil mai multe in anul 2014. Oficial MAE: Exista functionari in ministerele de linie care nu constientizeaza importanta angajamentelor fata de UE
Numarul cazurilor de infringement impotriva Romaniei, ramase nesolutionate, a crescut considerabil in anul 2014, arata un raport emis, joi, de Comisia Europeana. Ministerul Afacerilor Externe acuza faptul ca exista functionari in ministere si alte institutii de linie care nu constientizeaza importanta respectarii obligatiilor Romaniei in fata Uniunii Europene, acestia intarziind pregatirea actelor normative de transpunere a unor directive UE in legislatia nationala.
„Numarul plangerilor formulate impotriva Romaniei a scazut in anul 2014, dar ramane relativ mare. Numarul noilor dosare pilot deschise impotriva Romaniei a scazut pentru al treilea an consecutiv. Totusi, numarul cazurilor de infringement nesolutionate a crescut considerabil dupa 3 ani de stabilitate. Numarul noilor cazuri de infringement pentru transpunerea intarziata (a directivelor UE in legislatia romaneasca – n.r.) a crescut pentru prima data din anul 2011„, afirma Comisia Europeana in raportul privind situatia cazurilor de infringement pe anul 2014.
documente
(9 Iul 2015) PDF, 966KB
Potrivit raportului european, finalul anului 2014 a prins Romania cu un total de 68 de cazuri de infringement deschise impotriva sa de catre Comisia Europeana. In privinta aceasta, Romania s-a situat pe locul al 7-lea in UE, ca si Germania, in acest top nefericit al celor 28 de state membre.
Din cele 68 de proceduri deschise impotriva Romaniei, jumatate aveau ca obiect intarzierea transpunerii directivelor UE in legislatia nationala si jumatate – transpunerea defectuoasa a directivelor sau efectiv neaplicarea legislatiei europene.
Numai in anul 2014, Comisia Europeana a deschis 37 de proceduri de infringement noi impotriva Romaniei, ca urmare a intarzierii transpunerii directivelor in legea roamneasca, tara fiind astfel pe locul al treilea in UE la acest capitol, dupa Bulgaria (41) si Belgia (40).
Pana la finalul anului 2014, insa, Romania a reusit sa mai inchida din procedurile de infringement, asa ca la 31 decembrie 2014 tara ramanea cu 34 de astfel de actiuni de sanctionare deschise impotriva sa de catre CE (cumulate inclusiv din anii trecuti).
La acest din urma capitol, Romania a terminat anul 2014 pe locul al doilea in clasamentul negativ al infringementurilor ramase deschise impotriva din cauza ca nu a adoptat legi interne care sa impuna dreptul european in tara.
Procedurile de infringement ridica riscuri financiare mari pentru statele membre care incalca legislatia europeana. Daca va fi condamnata de Curtea de Justitie a UE, in urma actiunii Comisiei Europene, Romania poate fi pusa sa plateasca o suma forfetara de 1,7 milioane de euro la care se va adauga 124.000 de euro pentru fiecare zi de inatrziere a transpunerii / aplicarii legii europene.
Astfel, tara risca amenzi europene de zeci de milioane de euro.
Potrivit unei situatii de la MAE, prezentate de HotNews, in 22 iunie 2015 Romania avea deschise impotriva sa 21 de proceduri de infringement pentru netranspunerea directivelor UE in legislatia nationala, mai mult de zece ministere si alte institutii centrale ale statului roman fiind responsabile cu masurile de conformare a tarii la legislatia europeana.
Pe langa cele 21 de produri declansate oficial de executivul comunitar, in 7 cazuri Romaniei i-au expirat deja termenele de transpunere a unor directive europene in legsilatia nationala.
- Explicatia MAE: Regres la nivelul ministerelor de linie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care gestioneaza reprezentarea Romaniei la Comisia Europeana si la Cuirtea de Justitie a UE in problema procedurilor de infringement, arata cu degetul catre celelalte ministere si institutii ale statului, pe care le acuza de intarzierea transpunerii directivelor europene in legislatia interna, pe diferite sectoare.
„Din pacate am remarcat un regres la nivelul institutiilor de linie, motiv pentru care noi (MAE- n.r.) am atras in mod repetat atentia acestora cu privire la intarzierile in transpunerea unor directive. Din pacate sunt prea putine institutiile care sa manifeste o atitudine proactiva si sa transpuna o directiva imediat dupa ce ea este in vigoare. Atitudinea generala este de asteptare a momentului expirarii termenului de transpunere„, a declarat, pentru HotNews, agentul Romaniei la CJUE, Razvan Horatiu Radu, subsecretar de stat in MAE.
documente
(9 Iul 2015) PDF, 135KB
In context, el critica activitatea unor functionari din ministere si din alte institutii sectoriale, care ar fi trebuit sa pregateasca legislatia interna pentru aplicarea legii europene.
„Nu ne putem ascunde dupa deget si sa nu recunoastem ca exista inca functionari la nivelul unor institutii care nu constientizeaza deplin ce importanta au angajamentele Romaniei luate ca stat membru al Uniunii Europene iar transpunerea legislatiei europene in timp util si corect reprezinta o obligatie foarte importanta de care trebuie tinut seama la toate nivelele administrative„, acuza agentul Romaniei la Curtea de Justitie a UE.
In schimb, el a laudat Parlamentul pentru adoptarea unor legi pentru transpunerea unor directive europene in dreptul intern.
„Din fericire am avut un sprijin constant in Parlament, care a trecut intotdeauna, foarte repede, proiectele de legi care vizau transpunerea legislatiei europene. De exemplu, anul trecut Parlamentul, intr-o sesiune extraordinara ne-a salvat de condamnarea la Curte transpunand Directivele privind energia electrica si gazele naturale”, a spus Radu.
„Pana la Parlament, insa , strict procedural, ministerul de linie este responsabil cu redactarea proiectului de lege si supunerea lui spre aprobare guvernului. la nivelul ministerelor sunt expertii care negociaza directive si ulterior trebuie sa identifice solutiile corecte de transpunere. Mai sunt si situatii insa in care alte institutii avizatoare se opun la transpunerea unor directive, conditionand acest proces de alte argumente care nu au de-a face cu interesele noastre in fata Uniunii Europene„, a avertizat, insa, subsecretarul de stat din MAE.
Totusi, oficialul guvernamental a precizat ca Romania nu a fost condamnata inca de Curtea de Justitie de la Luxemburg pentru directivele netranspuse.
„Raportul consemneaza foarte corect ca am avut cativa ani de stabilitate. Aceasta stabilitate ne-a dus si la performante foarte bune, inclusiv la cea de a nu fi inca condamnati la CJUE pentru nerespectarea sau netranspunerea legislatiei UE”, a comentat Razvan Horatiu Radu.