Sari direct la conținut

Comisia Europeană lansează o anchetă împotriva platformei Shein, acuzată inclusiv de „vânzare de produse ilegale”. Reacția retailerului chinez

HotNews.ro
Comisia Europeană lansează o anchetă împotriva platformei Shein, acuzată inclusiv de „vânzare de produse ilegale”. Reacția retailerului chinez
Persoană căutând produse pe siteul Shein (imagine ilustrativă), FOTO: Julie Sebadelha / AFP / Profimedia Images

Comisia Europeană a anunțat că a inițiat proceduri oficiale împotriva platformei chineze de vânzări online Shein, pe care o suspectează inclusiv că are caracteristici care dau „dependență” și că permite vânzarea de produse ilegale în UE, „cum ar fi păpușile sexuale asemănătoare copiilor”, conform unui comunicat de presă transmis marți.

Într-o reacție la anunțul instituției, retailerul online chinez Shein a spus că își ia în serios obligațiile din Actul normativ privind serviciile digitale (DSA), legea europeană în temeiul căreia a fost inițiată investigația, și a promis că va coopera cu Comisia Europeană.

Comisia a spus că procedurile împotriva platformei Shein au fost inițiate „pentru modul în care aceasta creează dependență, pentru lipsa de transparență a sistemelor de recomandare, precum și pentru vânzarea de produse ilegale, inclusiv de materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor”.

Vor fi verificate măsurile luate de Shein pentru a limita produsele ilegale

Potrivit Comisiei, ancheta va investiga „sistemele instituite de Shein pentru a limita vânzarea de produse ilegale în Uniunea Europeană, inclusiv conținutul care ar putea constitui materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor, cum ar fi păpușile sexuale asemănătoare copiilor”. 

În plus, vor fi verificate „riscurile legate de proiectarea serviciului care creează dependență, inclusiv acordarea de puncte sau recompense consumatorilor pentru implicare, precum și sistemele instituite de Shein pentru a atenua astfel de riscuri”.

„Caracteristicile de dependență ar putea avea un impact negativ asupra bunăstării utilizatorilor și a protecției consumatorilor în mediul online”, avertizează Comisia Europeană.

Va fi verificată și „transparența sistemelor de recomandare pe care Shein le utilizează pentru a propune conținut și produse utilizatorilor”.

„În temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, Shein trebuie să prezinte principalii parametri utilizați în sistemele sale de recomandare și trebuie să ofere utilizatorilor cel puțin o opțiune ușor accesibilă care nu se bazează pe crearea de profiluri pentru fiecare sistem de recomandare”, a explicat Comisia Europeană.

Reacția Shein

Retailerul online chinez a promis cooperare deplină cu investigația și susține că în ultimele luni a continuat să investească „semnificativ în măsuri de consolidare a conformității” cu DSA, inclusiv prin evaluări de risc și „protecții sporite pentru utilizatorii mai tineri”.

„În urma problemelor identificate anul trecut, pe lângă îmbunătățirea instrumentelor de detectare, am accelerat și implementarea unor garanții suplimentare pentru produsele cu restricții de vârstă”, au declarat reprezentanții Shein.

Platforma susține că a cooperat cu Comisia și a folosit „tehnologie terță de încredere care echilibrează conformitatea atât cu cerințele de protecție a minorilor, cât și cu cele de confidențialitate”.

„Această soluție completează măsurile noastre existente pentru a împiedica minorii să vizualizeze sau să achiziționeze conținut sau produse cu restricții de vârstă”, se mai arată în comunicatul companiei.

Shein susține că „protejarea minorilor și reducerea riscului de conținut și comportamente dăunătoare sunt esențiale” pentru modul în care se dezvoltă și funcționează platforma.

„Împărtășim obiectivul autorităților de a asigura un mediu online sigur și de încredere și vom continua să ne implicăm în mod constructiv”, au mai declarat reprezentanții Shein.

Etapele următoare din investigația anunțată de Comisie

Comisia Europeană a precizat că „va continua să colecteze probe, de exemplu prin trimiterea de cereri suplimentare de informații către Shein sau către părți terțe sau prin desfășurarea de acțiuni de monitorizare sau interviuri”.

„Inițierea procedurilor oficiale împuternicește Comisia să ia măsuri suplimentare de asigurare a respectării legislației, inclusiv măsuri provizorii sau adoptarea unei decizii de neconformitate. De asemenea, Comisia este împuternicită să accepte angajamentele asumate de Shein de a remedia aspectele care fac obiectul procedurii”, a spus Executivul comunitar.

Instituția a menționat că DSA nu stabilește un termen legal pentru încheierea procedurilor oficiale, iar „durata unei investigații aprofundate depinde de mai mulți factori, inclusiv de complexitatea cazului, de măsura în care societatea în cauză cooperează cu Comisia și de exercitarea dreptului la apărare”.

„În plus, deschiderea unei proceduri oficiale nu aduce atingere rezultatului acesteia sau oricărei alte proceduri pe care Comisia ar putea decide să o inițieze în temeiul altor articole din Regulamentul privind serviciile digitale”, se mai arată în comunicatul Comisiei.

Comisia Europeană a mai precizat că procedurile inițiate marți sunt complementare acțiunii în desfășurare prin care se verifică dacă Shein și-a respectat obligațiile de protecție a consumatorilor.

INTERVIURILE HotNews.ro