Cum erau „avertismentele împotriva viciilor, alcoolului, jocurilor de noroc și relațiilor extraconjugale” pentru angajații Curții Regale

Dincolo de fastul și ceremoniile care se vedeau din exterior, Curtea Regală a României era o structură administrativă complexă, cu sute de angajați. „Criteriile pentru alegerea personalului erau, în primul rând, cele morale, mai ales pentru servitori. Periodic se dădeau avertismente împotriva viciilor, pentru alcool, jocuri de noroc sau relații extraconjugale”, povestește pentru publicul HotNews, istoricul Tudor Vișan-Miu, autorul cărții „Palat, curteni, ceremonii. Tradiții instituționale și modele europene la curțile regilor Mihai I și Carol al II-lea”.

• „Salariile nu erau foarte mari, fiind completate de „norma de hrană” și anumite facilități: luau masa la Palat, servitorii primeau anumite bacșișuri și gratificații, precum și alte cadouri de Crăciun, aveau acces la serviciile medicale ale Palatului”, povestește istoricul.
• Tudor Vișan Miu este istoric și autor al unor cărți precum „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine”, „Mareșalii Palatului. Demnitari ai Curții regilor României, 1866-1947” și „Palat, curteni, ceremonii. Tradiții instituționale și modele europene la curțile regilor Mihai I și Carol al II-lea”.

„Proprietatea regală Bușteni-Azuga-Predeal a impulsionat dezvoltarea industrială pe Valea Prahovei”

– Când spunem „Curtea Regală” a României în perioada lui Mihai I și a lui Carol al II-lea la ce ne referim?
– Tudor Vișan-Miu: Curtea Regală înglobează un ansamblu de entități aflate la dispoziția regelui, cum ar fi Casa Civilă și Casa Militară a Regelui, ori a unor membri ai familiei regale, de exemplu Casa Reginei și Casa Principelui Moștenitor. 

Această „Administrație regală”, deși deservește șeful statului, nu funcționează ca o instituție publică, ci ca una privată. Regimul său de funcționare este decis de rege, iar toate angajările și promovările la Curte se fac prin decizii interne, nu prin decrete guvernamentale sau legi votate în Parlament. 

– De unde venea finanțarea acestei instituții? Patrimoniul era al Casei Regale sau al statului?
– Veniturile Curții vin atât din surse publice, cât și din surse private. În prima categorie intră „lista civilă” a monarhului și celorlalți membri ai familiei regale, stabilită de Parlament, sau uzufructul Domeniului Coroanei, care sunt o serie de proprietăți de stat cedate în 1884 și administrate sub tutela Casei Regale. În a doua categorie intră profitul de pe seama administrării „moșiilor regale”, adică proprietăți particulare ale regelui, cea mai productivă fiind proprietatea Bușteni-Azuga-Predeal, care a impulsionat dezvoltarea industrială de pe Valea Prahovei. Aceasta  înglobează și domeniul Sinaia pe care s-a construit Castelul Peleș.

În ceea ce privește patrimoniul, unele reședințe regale aparțineau domeniului statului, precum Palatul Regal de pe Calea Victoriei sau Palatul Cotroceni, iar Casa Regală primea o subvenție de la Ministerul Domeniilor pentru întreținerea lor. Regele Carol I a adunat mai multe proprietăți particulare, precum cele din Sinaia, dar și în alte localități din țară. În 1943, regele Mihai cumpără domeniul Săvârșin. 

Și ceilalți membri ai familiei regale au proprietățile lor particulare. Regina Maria primește cadou Castelul Bran, pe care-l lasă moștenire principesei Ileana, și construiește Castelul Balcic, pe care-l lasă regelui Carol al II-lea. Principele Nicolae are moșia Broșteni și un palat la Snagov. Principesa Elisabeta construiește Palatul Elisabeta din București și cumpără domeniul Banloc. Și lista continuă.

„Criteriile pentru alegerea personalului sunt, în primul rând, cele morale”

– Cam despre câți angajați vorbim și pe ce criterii erau aleși?
– La reședințele și moșiile regale lucrează câteva sute de angajați, exceptând Administrația Domeniilor Coroanei, care are un alt regim de funcționare. Personalul se împarte, din punctul de vedere al statutului la Curte, între mari demnitari, demnitari, funcționari și servitori. O parte din personal este detașat de la instituțiile publice, incluzând militari, diplomați, funcționari de poștă, telefon și telegraf, polițiști, inspectori de siguranță etc.

Criteriile pentru alegerea personalului sunt, în primul rând, cele morale, mai ales pentru servitori, fiind căutate persoane care îndeplinesc standardele de onorabilitate socială. Periodic se dădeau avertismente împotriva viciilor legate de patima pentru alcool, jocuri de noroc sau relații extraconjugale. În al doilea rând, în serviciu rămân cei care se dovedesc competenți la slujbele lor. 

Exigențele cele mai mari privesc demnitarii Curții, care trebuie să asigure o înaltă reprezentare. Pentru militari evaluările țin de specificul profesiei, cu legile și regulamentele lor. Ofițerii erau destul de apreciați pentru calitățile lor, iar uneori erau atrași în zona civilă și angajați ca demnitari ai Palatului. Un exemplu este parcursul lui Ernest Urdăreanu.

Salariile nu erau foarte mari, fiind completate de „norma de hrană”, „cheltuieli de reprezentare”, cum aveau demnitarii Curții, și anumite facilități: luau masa la Palat, servitorii primeau anumite bacșișuri și gratificații, precum și alte cadouri de Crăciun, aveau acces la serviciile medicale ale Palatului. Unii angajați ai Curții locuiau în clădiri din proprietăți regale, iar la finalul domniei regelui Carol al II-lea s-au amenajat niște apartamente foarte luxoase pe Splaiul Independenței, echipate cu plite electrice care aveau un consum de curent extrem de ridicat. 

– Securitatea monarhului era asigurată de angajați ai Curții regale sau exista o entitate separată, un corespondent al Serviciului de Protecție și Pază de astăzi?
– Securitatea monarhului și a membrilor familiei regale este asigurată de personalul militar, poliție și siguranță detașat la Curte. Reședințele regale au fost apărate de soldați din unități de vânători, iar în anii 1930 s-a creat Batalionul de Gardă Regală, care păzea reședințele din București și Sinaia, iar din 1943 Săvârșin. La Curte funcționa un serviciu de siguranță precum și un corp de detectivi, care avea și un rol de a aduna informații privind persoanele de la Curte sau din preajma ei. Acest personal însoțea pe rege în deplasările sale din țară și străinătate, fiind suplimentat, în funcție de împrejurări, de forțele de ordine locale.

„Curtea regelui Carol al II-lea excelează în fast și o anumită pompă”

– Care sunt diferențele între Curtea Regală de sub Carol al II-lea și cea a lui Mihai I?
– Curtea regelui Carol al II-lea excelează în fast și o anumită pompă, reflectând apogeul autorității monarhice. În timpul primei domnii, Curtea regelui Mihai I a preluat structura Curții regelui Ferdinand, iar, în a doua domnie, se cam revine la aceeași dimensiune, după o serie de reduceri care se introduc destul de brusc după septembrie 1940.

– Cum arată o zi la curtea celor doi regi, de la micul dejun până la stingere?
– Curtea are mai multe funcții, deservind monarhul atât ca persoană privată cât și ca monarh și șef al statului. Primii și ultimii care interacționează cu regele sunt cei care satisfac nevoile sale private, adică servitorii. Urmează apoi adjutanții regali, adică ofițerii, care-l ajută să-și urmeze agenda zilnică, precum și mareșalul Curții sau secretarul particular, care sunt primiți aproape zilnic în audiențe de lucru pentru treburile curente. Personalul se reunește în jurul meselor, care sunt organizate pe categorii de personal. Puțini ajung, în ziua respectivă, la masa regelui. 

În mod regulat la Palatul Regal sunt primite persoane din exterior în audiență la rege. Zilele cele mai agitate sunt cele cu festivități, când toată lumea robotește pentru buna desfășurare a evenimentului. În unele perioade ale anului, vara și iarna de regulă, regele „ia reședința”, adică se mută temporar la Sinaia, așa încât „centrul de greutate” al Curții se mută acolo, împreună cu o parte din personal.

„Curțile regale au fost destul de mult influențate de împăratul Napoleon I”

– Ce influențe externe existau? Au rămas aceleași la ambii regi? Aceste aspecte externe erau influențate de gradele de rudenie cu alte Case Regale?
– Curțile regale moderne, ale secolului al XIX-lea, au fost destul de mult influențate de un „intrus” în peisajul figurilor regale, anume de împăratul Napoleon I. În spațiul german cu precădere apare o preocupare pentru organizarea cât mai eficientă a unei curți, sunt publicate inclusiv manuale. 

Aceeași preocupare o are și Carol I. Dacă ne uităm în „Almanahul de Gotha”, care dedică pagini organizării curților regale, vedem că cea din România și din alte monarhii mai tinere nu se compară cu cele din monarhiile vechi, precum Marea Britanie, sau chiar Italia, unde în momentul unificării naționale s-a încercat să fie satisfăcute orgoliile tuturor provinciilor ca să fie reprezentate la Curte. 

Nu cred că înrudirile au influențat organizarea Curții. Regina Maria, de exemplu, familiarizată cu atmosfera Curții britanice, se adaptează celei din România, nu cere să se creeze vreo tradiție nouă decât, poate, cadourile care se dau de Crăciun angajaților de la Palatul Cotroceni. Carol I le oferea înainte de Anul Nou, fără brad.

– Ce schimbări au făcut cei doi regi când au ajuns pe tron? Existau la Curte elemente tradiționale?
– Cum spuneam, Curtea regelui Carol I nu are foarte multe demnități: un mareșal, un șef al Casei Militare Regale, un secretar particular, un director al serviciilor Palatului. Când s-a făcut „Marea Unire”, regele Ferdinand I a creat, în 1920, funcția de „ministru al Casei Regale”, care înlocuiește cumva pe cea de mareșal, ea există încă pe hârtie dar este de fapt vacantă. De asemenea, a adus la Curte câte un reprezentant al Ardealului și Bucovinei, Anton Mocioni de Foeni și Ioan baron de Stârcea, pe care îi numește mari maeștri ai Curții, de vânătoare respectiv ceremonii. 

Când vine pe tron, în iunie 1930, regele Carol al II-lea începe să creeze tot felul de funcții noi, unele fiind, de fapt, doar titluri fără atribuții, conferite pentru a consola vechi slujbași care sunt într-un fel pensionați. Nicolae Drosu, de exemplu, schimbat de funcția de prefect al Palatului la 70 de ani, primește titlul de „mare comis al Curții”. Spre finalul domniei, organigrama de la vârful Curții devenise destul de complicată și greoaie, așa că se adoptă una mai suplă, cu mai puține funcții.

Există, desigur, elemente tradiționale, iar acest lucru este evidențiat cel mai bine, cred, de faptul că Ceremonialul Curții, în forma alcătuită pe vremea regelui Carol I de Theodor Văcărescu, a rămas neschimbat până la sfârșitul monarhiei. 

Se argumentase, corect zic eu, că este nevoie de introducerea unor „reguli și forme precise, consacrate de timp și de obicei”. Desigur, în timp, se conturează și ceremonii noi, precum recepțiile prilejuite de ordinele naționale: masa cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul” pentru ofițerii distinși în războaie, organizată la 8 noiembrie, sau reuniunea membrilor Ordinului „Ferdinand I”, dedicată celor care contribuiseră la „Marea Unire”, ținută la 24 ianuarie și inițiată în 1932 de regele Carol al II-lea ca un „apel la unire”.

„În timpul lui Carol al II-lea, Palatul Regal era scutit de plățile pentru utilități”

– În 1940, Carol al II-lea abdică, iar președintele Consiliului de Miniștri, Ion Antonescu, impune o dictatură militară. Această schimbare de regim s-a resimțit în vreun fel și la Curtea regală a regelui Mihai I?
– Evident. Aminteam de reducerea organigramei de la vârful Curții. Pe lângă asta, Curții regale i s-a cerut să renunțe la diverse beneficii, precum scutiri de taxe. Este drept, și rolul politic al monarhului fusese redus la unul mai mult ceremonial, iar noul „Conducător al Statului”, generalul Ion Antonescu, speculează acest lucru, cerând chiar să se anunțe public aceste economii făcute la Curte. 

De asemenea, deschide o serie de anchete și procese pentru anumite abuzuri făcute în timpul regelui Carol al II-lea, care nu pot fi negate, se ajunsese la excepții nejustificate precum scutirea Palatului Regal de plățile pentru utilități. Regimul acesta restrictiv începe să se relaxeze în perioada în care Mihai Antonescu devine prim-ministru interimar și încearcă să intre în grațiile familiei regale.

– Există mărturii despre interacțiunea avută între cei doi regi și angajați? Cum era aceasta? Cei doi monarhi erau „populari” sau păstrau o anumită distanță față de personal?
– Regele Mihai a fost, cred, mai apropiat de persoanele de la Curte, mai ales după 23 august 1944 când echipa din jurul lui era reprezentată de oameni de încredere, care rămân cam aceeași până la sfârșitul monarhiei. 

Spun asta fiindcă, de pildă, îi găsim cam mereu invitați la mese, care sunt destul de intime, fără mulți invitați. Desigur, și regele Carol al II-lea are câțiva curteni mai apropiați, dar oamenii pe care-i promovează, în special Ernest Urdăreanu, sunt destul de duri cu personalul. 

Nu înseamnă că în septembrie 1940, când a fost înlăturat de la tron, nu a fost plâns de anumiți oameni, precum Nicolae Pavelescu, directorul trenurilor regale, care a lucrat 30 de ani la Palat și l-a condus în drumul spre exil.

– Regele Carol al II-lea a avut o reputație mai specială. Avem mărturii despre petreceri sau evenimente „mai puțin regale” petrecute la Curte sub domnia lui?
– Regele Carol al II-lea trăia într-o casă din spatele Palatului Regal, numită „Casa Nouă”, care fusese amenajată ca locuință pentru un fost ministru al Casei Regale, Nicolae Mișu. Principele Mihai, care locuia cu tatăl lui, a lăsat mărturie despre jocuri de noroc care se desfășurau sub acel acoperiș, când nu erau găzduite de Malaxa sau de alți membri ai camarilei. Nu înseamnă că ceilalți regi nu au găzduit activități de societate, de pildă regele Carol I era pasionat de biliard.

La Curte se aflase de planurile comuniștilor

– La abdicare, Carol a luat ceva din patrimoniul Curții Regale? Dar Mihai I?
– Regele Carol al II-lea a luat o serie de valori, incluzând, de pildă, decorațiile sale sau bastonul de mareșal, diverse obiecte, fotografii, documente etc. Multe dintre ele au revenit în țară, grație nepotului său Paul Lambrino, dar acum le găsim prin anticariate și casele de licitații. În ce-l privește pe regele Mihai I, în ianuarie 1948, și el și toți membrii suitei au fost foarte atent controlați ca să nu sustragă bunuri de valoare.

– La 30 decembrie 1947, Mihai I abdică. Cum arăta atmosfera de la Curte în ziua în care Dej și Groza îi cer abdicarea?
– Regele Mihai revenise în țară cu o săptămână înainte. Înainte de Crăciun a îndeplinit două angajamente, învestitura unor ierarhi ortodocși, între care mitropolitul Moldovei, viitorul patriarh Justinian Marina, și primirea scrisorilor de acreditare ale noului ministru plenipotențiar italian. Conform unor mărturii, Eugen Bianu, șeful siguranței Palatului, aflase zvonuri că la 29 decembrie fusese adoptat un plan pentru înlăturarea monarhiei, votat în CC al PCR, dar nu era nimic cert. Unii demnitari, precum mareșalul Curții, Dimitrie Negel, sau șeful Casei Militare Regale, generalul Constantin Nicolescu, se temeau să nu fie schimbați din funcție, fiindcă ocupaseră anumite funcții în perioada guvernului Antonescu. Optimismul nu era prea mare, dar abdicarea a fost totuși un șoc cam pentru toată lumea.

– Ce s-a întâmplat în zilele următoare?
– Regele Mihai și regina-mamă Elena, convenind cu guvernul Groza că vor părăsi țara, au plecat spre Sinaia pentru pregătirea aranjamentelor de călătorie. Pe 3 ianuarie s-au îmbarcat în trenul regal, care pornise din București, și după două zile au ajuns în Elveția. Dimitrie Negel, mareșalul Curții și administratorul Domeniilor Coroanei, s-a ocupat de anumite detalii, de pildă lichidarea stocurilor de vin din pivnițele regale pentru a aduna bani de călătorie, din care să poată trăi o perioadă familia regală și suita lor ajunși în străinătate unde nu aveau alte mijloace. 

Nu toate persoanele cerute de familia regală au ajuns pe lista finală a pasagerilor trenului regal. Unii au plecat în zilele următoare pe cont propriu, alții au rămas și au ajuns în închisori.

– În prezent, ce se mai păstrează din organizarea Curții regale?
– Astăzi, Casa Majestății Sale are dimensiuni mult mai reduse, dar putem găsi un corespondent între anumite funcții. Șeful Casei Majestății Sale este un fel de mareșal al Curții. Există un director de protocol care este ca un maestru de ceremonii. Secretarul particular se numește consilier și șef de cabinet. Există chiar și un aghiotant regal, care este un general în rezervă. 

S-au recreat anumite tradiții, precum serile Corpului Diplomatic, călătoriile cu trenul regal sau tradiția patronajelor și a furnizorilor regali. Casa Regală are propriul sistem de decorații, care sunt acordate în cadrul unor ceremonii solemne. Garden Party-ul de 10 mai, care a încurajat moda pălăriilor de damă, este o tradiție recentă.