Comisia Europeană reacționează după reproșurile făcute de Codruța Kovesi: Avem o relație bună cu Parchetul European

Comisia Europeană a negat vineri că ar avea probleme în colaborarea cu Parchetul European (EPPO), după ce şefa acestuia, Laura Codruţa Kovesi, a reclamat lipsa de cooperare din partea instituţiilor Uniunii Europene.
Într-un interviu acordat Politico la începutul acestei luni, procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că Parchetul European, EPPO, „nu a primit multe informaţii” de la departamentele interne ale Comisiei Europene şi că biroul său, care este însărcinat cu descoperirea şi urmărirea penală a infracţiunilor care implică fonduri UE, este în curs de a stabili întâlniri bilaterale pentru a înţelege de ce.
Kovesi s-a plâns, de asemenea, că „numărul rapoartelor pe care le-a primit de la instituţiile europene este foarte mic”, referindu-se la informări sau alerte din partea oficialilor UE.
Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al Comisiei pe chestiuni de justiţie, egalitate şi statul de drept, a declarat însă că relaţiile cu EPPO sunt bune.
„Cred că, în general, putem spune că avem o cooperare foarte bună cu EPPO şi că am depus multe eforturi pentru a-l înfiinţa şi pentru a ne asigura că are o finanţare adecvată”, a declarat Wigand.
Purtătorul de cuvânt a reacționat la materialul din Politico spunând că CE nu exercită nicio influenţă nejustificată asupra Parchetului.
„În ceea ce priveşte investigaţiile, EPPO este, desigur, pe deplin independent”, a spus el.
Întrebată dacă EPPO a audiat-o pe preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, în cadrul investigaţiei sale privind achiziţia de vaccinuri de către UE, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, a declarat că executivul european nu are încă „nicio informaţie” despre investigaţia EPPO. (News.ro)