Comisia Europeană taie legăturile cu Rusia în cadrul programelor ştiinţifice comune
Comisia Europeană a anunţat miercuri că nu va mai întreprinde niciun proiect de cooperare ştiinţifică cu Rusia şi a suspendat iniţiativele în curs, cerând totodată flexibilitate maximă pentru studenţii ucraineni care participă la un program Erasmus+.
Într-un comunicat, comisarul european bulgar pentru inovare, cercetare, cultură şi educaţie, Mariya Gabriel, a declarat că a dat instrucţiuni colaboratorilor săi „să nu mai întreprindă niciun proiect de cooperare” cu Rusia în urma atacului rusesc asupra Ucrainei vecine, scrie Agerpres.
În plus, pregătirea unei subvenţii cu cinci instituţii de cercetare ruseşti va fi suspendată, contractele care urmează să fie semnate vor fi îngheţate, iar plăţile pentru cele deja semnate vor fi suspendate.
De asemenea, Gabriel a cerut „flexibilitate maximă” pentru studenţii ucraineni care participă la programele Erasmus+, astfel încât aceştia să poată anula sau amâna activităţile pe care le au planificate.
