Sari direct la conținut

Comisia parlamentară care investighează asaltul asupra Capitoliului recomandă ca Donald Trump să fie acuzat penal

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Andrew Harnik / AP / Profimedia
Donald Trump, Foto: Andrew Harnik / AP / Profimedia

Comisia de anchetă privind atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 a recomandat luni în unanimitate urmărirea penală a fostului președinte Donald Trump, inclusiv pentru apel la insurecție, relatează AFP.

Comisia de anchetă a mai recomandat ca fostul președinte să fie urmărit penal pentru obstrucționarea unei proceduri oficiale (de certificare a rezultatelor unei alegeri prezidențiale), conspirație împotriva statului american și declarații false.

Solicitarea nu este obligatorie, dar poate crește presiunea asupra procurorilor, care efectuează multiple anchete asupra lui Trump, să acționeze.

Fostul președinte Donald Trump a arătat că este „inapt” pentru o nouă funcție publică, a declarat luni Liz Cheney, vicepreședintele republican al Comisiei de anchetă parlamentară privind atacul la Capitoliu din 6 ianuarie.

„Oricine se comportă astfel în acest moment nu va mai putea ocupa niciodată o poziţie de putere în această ţară”, a spus ea în cadrul audierii publice finale care trebuia să prezinte concluziile comisiei de anchetă.

Comisia a petrecut 18 luni cercetând încercarea fără precedent de a preveni transferul pașnic al puterii de către mii de susținători ai lui Trump, inspirată de afirmațiile sale false că pierderea sa în alegerile din 2020 în fața președintelui democrat Joe Biden a fost rezultatul unei fraudei pe scară largă.

„Dacă vrem să supraviețuim ca o națiune a legilor și a democrației, acest lucru nu se poate să se mai întâmple niciodată”, a declarat Bennie Thompson, președintele Comisiei de anchetă, potrivit Reuters.

Condamnându-l pe Trump pentru că a chemat mulțimea la Capitoliu în urmă cu aproape doi ani, Thompson l-a criticat pe fostul președinte și pentru subminarea credinței în sistemul democratic.

„Dacă credința este zdrobită, la fel este și democrația noastră. Donald Trump a rupt această credință”, a spus Thompson.

Trump și-a lansat deja o campanie pentru a încerca să fie nominalizat din nou de republicani pentru a candida la Casa Albă în 2024.

Cinci persoane, inclusiv un ofițer de poliție, au murit în timpul sau la scurt timp după asaltul de la Capitoliu, iar peste 140 de polițiști au fost răniți. Capitoliul a suferit daune de milioane de dolari.

Trump a respins numeroasele investigații cu care se confruntă ca fiind motivate politic. El spune că comisia, dominată de democrați, este părtinitoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro