Comitetul politic al lui Musk, dat în judecată după ce nu a plătit banii promiși alegătorilor pro-Trump

Comitetul de acţiune politică (PAC) al lui Elon Musk nu a plătit alegătorii înregistraţi în statele oscilante (swing states), aşa cum a promis în timpul alegerilor din 2024 din SUA, în schimbul semnării unei petiţii sau a recomandării altor alegători, relatează Reuters.
America PAC al lui Musk l-a ajutat pe preşedintele republican Donald Trump să o învingă pe vicepreşedinta democrată Kamala Harris.
În timpul campaniei pentru alegerilor din noiembrie, Musk a oferit alegătorilor din şapte state considerate cruciale pentru rezultatul alegerilor 47 de dolari şi, ulterior, 100 de dolari pentru semnarea unei petiţii de susţinere a Constituţiei SUA.
Alegătorilor înregistraţi li s-au promis și plăţi pentru recomandarea alegătorilor din cele şapte state care au semnat petiţia.
Cei trei reclamanţi, rezidenţi din Pennsylvania, Nevada şi Georgia, susţin că America PAC a încălcat un contract prin neplata integrală. Procesul, intentat la 8 mai în Philadelphia, urmăreşte să reprezinte o clasă de persoane care au semnat sau au trimis pe cineva să semneze petiţia şi nu au fost plătite integral.
PAC-ul lui Musk a mai promis și un premiu zilnic de 1 milion de dolari pentru o persoană aleasă dintre semnatarii petiției în sprijinul garanţiilor constituţionale privind libertatea de exprimare şi dreptul de a purta arme. O a doua acțiune colectivă propusă susține că și această campanie a fost o fraudă.