Sari direct la conținut

Compania farmaceutică Merck a fost pusă sub acuzare pentru „înșelăciune în formă agravată” în Franța

HotNews.ro
Protest impotriva Merck in Franta, Foto: Patrick Kovarik / AFP / Profimedia Images
Protest impotriva Merck in Franta, Foto: Patrick Kovarik / AFP / Profimedia Images

Filiala franceză a grupului farmaceutic german Merck a anunţat miercuri că a fost pusă sub acuzare pentru „înşelăciune în formă agravată” în secţiunea penală a procesului ce i-a fost intentat după ce a modificat formula medicamentului Levothyrox, informează AFP și Agerpres.

„Directorul Merck din Franţa a fost audiat” marţi la Tribunalul Judiciar din Marsilia, o audiere la finalul căreia „judecătorul de instrucţie a decis să pună compania Merck sub acuzare pentru înşelăciune în formă agravată”, a anunţat grupul farmaceutic într-un comunicat.

Punerea sub acuzare a fost asociată cu „modalităţi de informare implementate în momentul tranziţiei de la vechea la nouă formulă, în 2017”, pentru acest medicament prescris împotriva hipotiroidiei, a precizat compania farmaceutică.

Noua compoziţie a medicamentului, ce modifică unii dintre excipienţii săi pentru a aduce mai multă stabilitate produsului farmaceutic, a fost reclamată, între martie 2017 şi aprilie 2018, de aproximativ 31.000 de pacienţi care s-au confruntat cu migrene, insomnii şi ameţeli.

O anchetă penală pentru înşelăciune în formă agravată, omucidere şi vătămări involuntare a fost deschisă în 2018.

Acuzațiile aduse Merck de justiția franceză

„Această punere sub acuzare nu vizează în niciun caz calitatea noii formule a medicamentului Levothyrox”, au dat asigurări reprezentanţii producătorului farmaceutic Merck, care au subliniat faptul că au dorit „să aducă orice precizare necesară pentru a informa publicul că nicio infracţiune penală, de orice natură ar fi ea, nu a fost comisă”.

În secţiunea civilă a procesului, Curtea de Casaţie din Franţa a respins în martie recursul grupului Merck, ce a fost condamnat în 2020 la plata unor despăgubiri pentru peste 3.300 de pacienţi care au suferit efecte secundare în urma schimbării formulei iniţiale a medicamentului Levothyrox.

În decizia sa, cea mai înaltă instanţă franceză a estimat că „atunci când compoziţia unui medicament se modifică şi când această evoluţie a formulei sale nu este semnalată în mod explicit în prospect, producătorului şi operatorului le poate fi reproşată o lipsă de informare a publicului”, care poate „să cauzeze un prejudiciu moral”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro