Sari direct la conținut

Concediu în străinătate: Ce faci dacă îți pierzi sau ți se fură actele de identitate?

HotNews.ro
Pasaport si bani, Foto: AGERPRES
Pasaport si bani, Foto: AGERPRES

​Abia aștepți concediul în străinătate, sunt țări unde poți intra acum doar cu actul de identitate, fără să mai prezinți certificat de vaccinare sau de test COVID, dar ce faci dacă îți pierzi sau ți se fură actele de identitate? Cui te adresezi ca să revii în țară și cât te costă?

La solicitarea HotNews.ro, oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au transmis informații la zi privind ce ai de făcut în această situație.

Ce faci imediat ce ți-ai dat seama că ți-ai pierdut ori ți s-au furat actele de identitate

  • Pasul 1: Anunță imediat Ambasada sau Consulatul României și autoritățile locale de Poliție. Ai nevoie de o dovadă privind pierderea sau furtul

Primul lucru pe care trebuie să-l faci când constați că ți-ai pierdut ori că ți s-au furat actele de identitate este anunți imediat Ambasada sau Consulatul României precum și autoritățile locale de Poliție.

  • „În cazul pașapoartelor pierdute sau furate, este necesară sesizarea autorităților locale de poliție și obținerea unei dovezi a reclamării pierderii sau furtului, dovadă care va fi prezentată la ambasada sau consulatul României în străinătate, odată cu depunerea cererii pentru titlul de călătorie, în vederea reîntoarcerii în ţară.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii MAE.

Pe site-ul propriu, MAE are o serie de recomandări în privința sesizării la Poliție, precum:

– Căutaţi să beneficiaţi de prezenţa şi de declaraţiile unor martori care să ajute la descrierea faptelor şi a făptaşului;

– Însoţiţi declaraţia făcută la poliţie cu o listă a obiectelor care v-au fost furate sau v-au dispărut;

– Solicitaţi autorităţilor de poliţie emiterea unui raport (raportul poliţiei vă va fi de folos în cazul în care obiectele furate sau dispărute erau asigurate).

  • Pasul 2: Obține titlul de călătorie care îți permite să te întorci în țară

Dovadă de la Poliția locală trebuie prezentată la ambasada sau consulatul României din țara respectivă, odată cu depunerea cererii pentru titlul de călătorie, în vederea reîntoarcerii în ţară.

  • „Titlul de călătorie este documentul care se eliberează de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate, dar care nu mai posedă un document de călătorie valabil (paşaport sau carte de identitate). Acesta va fi folosit numai pentru ca titularul să se întoarcă în ţară.
  • Titlul de călătorie se eliberează direct de ambasadă sau consulat, pe baza cererii completate și semnate de către solicitant și a dovezilor privind identitatea și cetățenia română a solicitantului.
  • În astfel de cazuri, având în vedere situația deosebită în care se află cetățenii români ale căror acte sunt pierdute/deteriorate/furate, titlul de călătorie se eliberează fără a fi necesară o programare prealabilă.”, explică MAE.

Cum arată titlul de călătorie și cum îl obții: Eliberarea acestui act este gratuită

Potrivit MAE, „pentru obținerea titlului de călătorie, cetățenii români se pot prezenta la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular, în timpul orelor de program sau, dacă deplasarea este urgentă, pot să contacteze în prealabil misiunea diplomatică sau oficiul consular prin intermediul telefonului de urgență, urmând a fi stabilită data prezentării pentru eliberarea documentului de călătorie.”

Toate misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate dispun de numere de telefon de urgență, iar acestea sunt disponibile pe website-ul MAE – AICI.

  • „Odată ajuns la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular, cetățeanul român va prezenta personalului consular situația și va pune la dispoziție informații și orice documente necesare identificării sale (un act de identitate valabil sau a cărui valabilitate a expirat), carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate, paşaport anterior, certificate de dobândire/redobândire a cetăţeniei române, atestaţii de clarificare a statutului juridic în raport cu statul român) sau acte de stare civilă (certificat de naştere, certificat de căsătorie) și două fotografii de tip pașaport, color, de dată recentă.
  • În cazul în care documentele prezentate nu stabilesc cu certitudine identitatea și cetățenia română a solicitantului, eliberarea titlului de călătorie se va face numai după verificarea acestor date de către autoritățile române, pe baza informațiilor furnizate de solicitant.
  • Urmare procesului de digitalizare și debirocratizare implementat de către MAE, cetățenii români nu mai completează cererile de servicii consulare sau alte formulare. Acestea sunt generate electronic, respectiv tipărite, pe baza datelor introduse de personalul consular în aplicațiile informatice.
  • Pentru mai multe informații, va rugăm accesați link-ul https://econsulat.ro/, secțiunea “Documente de călătorie”.”, explică oficialii MAE.

Pe site-ul econsulat.ro se precizează următoarele în acest sens:

  • „În cazul în care solicitantul nu posedă niciun document de identitate sau de stare civilă românesc, iar din consultarea bazelor de date disponibile la misiune nu se poate stabili identitatea sa, precum și calitatea de cetățean român, este necesară identificarea persoanei în România.
  • Operaţiunile de identificare se efectuează de către misiunea diplomatică/oficiul consular la care se solicită eliberarea titlului de călătorie și nu se percep taxe consulare.

În privința costurilor, MAE spune că „în conformitate cu prevederile legale în vigoare, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate prestează acest serviciu cu titlu gratuit.

În cât timp se eliberează titlul de călătorie și cât timp este valabil

Potrivit datelor de pe site-ul econsulat.ro, „titlul de călătorie se eliberează, de regulă, în aceeaşi zi în care a fost depusă cererea la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate.”

  • „Valabilitatea titlului de călătorie este de cel mult 30 de zile și încetează de drept la data intrării titularului în România. Titlul de călătorie nu poate fi folosit pentru reîntoarcerea în țara de reședință sau de domiciliu și nici pentru deplasarea în alte state.”, mai spune MAE.

Ce trebuie să faci imediat ce ai ajuns în țară cu titlul de călătorie pentru a face rost de noi acte de identitate (buletin și pasaport)?

  • „Pierderea pașaportului se declară de îndată de către titular sau, după caz, de către părinții unui minor, reprezentanții legali ori însoțitorii acestuia, la cea mai apropiată unitate de poliție sau la orice serviciu public comunitar de pașapoarte, ori la Direcția Generală de Pașapoarte.”, arată Ministerul Afacerilor Externe.

Recomandări MAE pentru evitarea problemelor generate de pierderea actelor

În precizările către HotNews.ro, MAE mai recomandă cetățenilor români care călătoresc în străinătate următoarele:

  • Să se asigure, înainte de efectuarea deplasării în strainătate, că documentul de călătorie – paşaport sau carte de identitate, după caz – este valabil şi în bună stare!
  • Să lase familiei din România copii ale documentelor de călătorie sau de identitate şi ale poliţei de asigurare!
  • Să informeze pe cineva din familie sau o persoană apropiată privind itinerariul călătoriei, precum şi modalităţile în care poate fi contactat!
  • Este indicat să aveţi asupra dumneavoastră, pe lângă un document de călătorie valabil, si un alt act de identitate (preferabil cu fotografie – de exemplu, permisul de conducere).
  • Indiferent de zona de destinaţie, să păstreze documentele, lucrurile de valoare, biletele de călătorie, banii şi cărţile de debit și de credit în locuri sigure și să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în autoturism.
  • Dacă se află în dificultate în străinătate, să contacteze cea mai apropriată ambasadă sau consulat ale României, pentru a putea beneficia de asistenţă consulară de specialitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
  • Coordonatele tuturor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare sunt disponibile pe pagina de internet a MAE, la rubrica „Misiuni ale României”.

VEZI AICI INTEGRAL PRECIZĂRILE MAE LA SOLICITAREA HOTNEWS.RO

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro