Sari direct la conținut

Concluzia controlului dispus de ministrul Mediului: „Poluarea de duminică spre luni este nivelul aproape zilnic de poluare din București și nu doar un caz accidental”

HotNews.ro
Concluzia controlului dispus de ministrul Mediului: „Poluarea de 
duminică spre luni este nivelul aproape zilnic de poluare din București și 
nu doar un caz accidental”

Din raportul preliminar al controlului dispus la începutul săptămânii de ministrul Mediului, după episodul de poluare masivă din noaptea de duminică (1/2 martie) în Capitală, reiese că nu a fost „un caz accidental” și că acesta e nivelul aproape zilnic de poluare din București. „Ceea ce a făcut să pară duminică spre luni ca fiind o situație excepțională a fost calmul atmosferic care a împiedicat dispersia poluanților”, afirmă ministrul Costel Alexe, pe pagina sa de Facebook.

Costel Alexe, ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor anunță, într-o postare pe Facebook, că peste 100 de operatori din București și Ilfov au fost verificați săptămâna aceasta de comisarii Gărzii Naționale de Mediu, verificări fiind efectuate inclusiv la Primăria Capitalei și la primăriile de sector. „Am vrut să vedem care este gradul de implementare a măsurilor Primăriilor din planurile de îmbunătățire a calității aerului”, spune el.

„Încep cu concluzia evaluării specialiștilor noștri și o să continui cu rezultatele controlului. O concluzie care nu are cum să fie deloc liniștitoare: poluarea de duminică spre luni seara este nivelul aproape zilnic de poluare din București și nu doar un caz accidental! Ceea ce a făcut să pară duminică spre luni ca fiind o situație excepțională a fost calmul atmosferic care a împiedicat dispersia poluanților. Practic, în zilele în care aerul este bun în București, fără depășiri ale concentrațiilor, avem condiții de dispersie a poluanților. Avem curenți de aer în mișcare care duc poluanții departe de București”, explică Alexe.

Ministrul spune că, „plecând de la această concluzie, care ne arată că aerul din București ar fi o alertă continuă în lipsa condițiilor de dispersie a poluanților – acesta începe să devină un subiect de securitate și siguranță a populației”, și de aceea a și solicitat oficial introducerea acestui subiect în CSAT.

Dintre sursele de poluare masivă în Capitală, ministrul menționează și arderile ilegale de deșeuri. În legătură cu acestea, Alexe spune că a demarat împreună cu poliția percheziții acolo unde sunt semnale de arderi sau îngropări de deșeuri într-o formă ilegală. „Ținta noastră principală sunt firmele colectoare de deșeuri. Sunt 9 mandate de percheziție pe rol despre care nu pot oferi detalii din motive de anchetă”, afirmă ministrul.

Totodată, Alexe anunță că a dispus Gărzii Naționale de Mediu „să avem echipe de control și noaptea și să conlucreze cu ISU. Orice ardere, orice incendiu trebuie cercetat și din punct de vedere al criminalității economice și de mediu”.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a afirmat anterior sâmbătă că toate măsurile asumate de către Primăria Generală a Capitalei pentru a reduce poluarea aerului în Bucureşti „sunt zero sau aproape de zero” şi aceasta şi primăriile de sector au fost amendate cu 75.000 lei de către comisarii Gărzii de Mediu, pentru neimplementarea măsurilor asumate în Planul integrat de calitate al aerului.

Amintim că Rețeaua națională și rețelele independente de monitorizare a calității aerului au înregistrat depășiri record ale poluării cu PM 2,5 și PM10 duminică noapte și luni dimineață (1/2 martie). Pentru poluarea cu PM2,5, un praf foarte fin amestecat cu diverse substanțe, s-au înregistrat depășiri cu 900-1000% peste limitele maxim admise, datele fiind colectate și de senzorii oficiali din rețeaua națională, integrați în platforma airly.eu, iar pentru PM10, particule mai mari de praf, s-au înregistrat depășiri de aproape 800%. Și platforma aerlive.ro a înregistrat depășiri spectaculoase.

Postarea integrală a ministrului Mediului, Costel Alexe:

„Am primit ieri raportul preliminar al controlului și a evaluării pe care le-am dispus, la începutul săptămânii, după episodul de poluare masivă din noaptea de duminică spre luni. Cred că este cel mai amplu control realizat vreodată în București, pe tema calității aerului.

Peste 100 de operatori din București și Ilfov, care desfășoară activități ce implică procese de ardere, au fost verificați de comisarii Gărzii Naționale de Mediu. În control am inclus și verificări la Primăria Generală București și Primăriile de Sector. Am vrut să vedem care este gradul de implementare a măsurilor Primăriilor din planurile de îmbunătățire a calității aerului.

Încep cu concluzia evaluării specialiștilor noștri și o să continui cu rezultatele controlului. O concluzie care nu are cum să fie deloc liniștitoare: poluarea de duminică spre luni seara este nivelul aproape zilnic de poluare din București și nu doar un caz accidental!

Ceea ce a făcut să pară duminică spre luni ca fiind o situație excepțională a fost calmul atmosferic care a împiedicat dispersia poluanților. Practic, în zilele în care aerul este bun în București, fără depășiri ale concentrațiilor, avem condiții de dispersie a poluanților. Avem curenți de aer în mișcare care duc poluanții departe de București.

Încă de la începutul mandatului am vorbit despre cât de serioasă este problema aerului din București. Am transparentizat toate datele și am vorbit chiar de lucruri despre care nimeni nu a îndrăznit să vorbească: legături directe între boli cardiovasculare și aerul de aici. Despre 23.000 de decese pe an pe care nimeni nu a încercat să le explice.

Plecând de la această concluzie care ne arată că aerul din București ar fi o alertă continuă în lipsa condițiilor de dispersie a poluanților – acesta începe să devină un subiect de securitate și siguranță a populației. Este și motivul pentru care, în cursul lunii februarie, am solicitat oficial să introducem acest subiect în CSAT.

Și acum să ne uităm la ce stă în spatele acestei poluări masive, care își arată dimensiunea reală când nimic nu o poate dispersa. În primul rând întârzierea reacției Primăriei Generale a Capitalei în fața acestei situații: comisarii Gărzii de Mediu au descoperit că aproape 40% din Planul de îmbunătățire a calității aerului (PICA) din București nici măcar nu a fost început. Este și motivul pentru care am amendat Primăria Generală a Capitalei și Primăriile de sector cu peste 52.500 de lei. Concluzia specialiștilor noștiri este că sursa a peste 60% din poluarea din București este incapacitatea primăriei de a îndrepta situația. 6 măsuri din 20 de măsuri prinse în PICA Primăriei Generale sunt nerealizate în totalitate.

Cele 6 măsuri nerealizate la termen sunt:

1. Modernizarea centralelor termice de cvartal şi dotarea acestora cu cazane cu arzătoare, cu emisii reduse de poluanţi – măsură nerealizată de Primărie în totalitate deși avea termen 2018,

2. Modernizarea şi extinderea arterelor de circulaţie – măsură nerealizată în totalitate. Și cred că asta se vede cu ochiul liber de către orice șofer sau pieton. Arterele trebuiau gândite și modernizate până la finalul anului 2018,

3. Creşterea ponderii utilizării transportului electric public de suprafaţă prin modernizarea/reabilitarea/extinderea reţelei de transport – la fel, nerealizată în totalitate deși avea termen tot 2018,

4. Amenajarea de căi proprii de circulaţie pentru biciclete (piste, benzi) inclusiv în zonele de agrement: Primăria trebuia să finalizeze acest proiect până la finalul anului trecut,

5. Introducerea unui sistem de transport public cu biciclete (crearea de staţii de închiriere, parcări, achiziţionarea de biciclete, pentru utilizare de către public): termen 2019 – măsură nerealizată în totalitate ,

6. Extinderea suprafeţelor de spaţii verzi prin renaturarea unor terenuri supuse eroziunii eoliene.

O altă sursă a poluării masive o reprezintă arderile ilegale de deșeuri. Comisarii nu au identificat derapaje la operatorii autorizați și care au în activitatea lor procese de ardere. În niciun caz derapaje care să schimbe concentrațiile din aer.

Am demarat împreună cu poliția percheziții acolo unde sunt semnale de arderi sau îngropări de deșeuri într-o formă ilegală. Lucrăm cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cu sprijinul Procuraturii. Ținta noastră principală sunt firmele colectoare de deșeuri.

Sunt 9 mandate de percheziție pe rol despre care nu pot oferi detalii din motive de anchetă. Am spus zilele trecute că îi vreau cu cătușe pe mâini pe hoții de lemne. Îmi completez declarația: îi vreau cu cătușe pe mâni pe cei care, arzând deșeuri pentru a scăpa de sume de bani investite în eliminarea legală a lor, pun în pericol sănătatea oamenilor. Avem toleranță zero pentru cei care caută profitul îmbolnăvind populația.

Apoi, în ultimele săptămâni, ați tot auzit despre transporturi de deșeuri care ajung în țara noastră prin Portul Constanța. Suspiciunea era că acestea ajung în România pentru a fi arse sau eliminate pe teritoriul României.

Și în acest subiect am pornit o colaborare strânsă cu Garda de Coastă, Poliția de Frontieră și Procuratura.

Vă anunț că, în ultimele două săptămâni, echipa mixtă de control a identificat, în total, 25 de containere venite pe mare și care încercau să introducă 500 de tone de deșeuri în țara noastră. Toate aceste containere au venit din Anglia și urmau să ajungă în jurul Bucureștiului.

Măsurile dispuse de echipa mixtă au fost următoarele:

1. Toate cele 25 de containere s-au întors de unde au venit, din Anglia;

2. Destinatarului din jurul Bucureștiului i-au fost închise toate punctele de lucru;

3. Există deja dosar și anchetă penală.

Am dispus Gărzii Naționale de Mediu să avem echipe de control și noaptea și să conlucreze cu ISU. Orice ardere, orice incendiu trebuie cercetat și din punct de vedere al criminalității economice și de mediu.”

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro