Skip to content

Condamnare grea pentru un general rus. Oficialul Ministerului Apărării a fost unul dintre adjuncții lui Șoigu

Un tribunal militar rus l-a condamnat vineri pe Pavel Popov, fost adjunct al ministrului apărării, la 19 ani de închisoare pentru corupție, informează agenția RIA, preluată de Reuters.

Este cel aspru verdict dintr-o serie de cazuri similare care au zguduit eșaloanele superioare ale sistemului militar al Rusiei.

Pavel Popov (69 de ani), a fost arestat în vara anului 2024 pentru fraudă legată de construcția „Parcului Patriotic”, o atracție turistică cu tematică militară în apropiere de Moscova, unde sunt expuse o gamă largă de armament sovietic și rusesc.

Popov a pledat ca nevinovat, iar avocatul său a spus că va face apel la sentință, potrivit agenției TASS. Generalul a mai fost amendat și cu echivalentul în ruble a sumei de 1.100.000 de dolari.

Un alt fost oficial de la vârful Ministerului Apărării, generalul-maior Vladimir Șesterov, a fost condamnat, în iulie 2025, la 6 ani de închisoare în legătură cu frauda comisă la construirea parcului. De asemenea, și directorul parcului a fost trimis în judecată.

Anchetatorii susțin că Popov, începând cu anul 2021, a folosit materiale de construcție destinate parcului pentru casa sa de la țară.

El este unul din peste zece oficiali care au fost arestați în cel mai mare val de scandaluri de corupție care a afectat Ministerul Apărării din Rusia în ultimii ani.

Cei arestați au fost toți apropiați ai fostului ministru al Apărării, Serghei Șoigu, pe care președintele Vladimir Putin l-a demis în mod surprinzător în urmă cu doi ani, înlocuindu-l cu economistul Andrei Belousov, ceea ce a fost considerată ca o măsură menităr să asigure un management mai riguros pentru vastul buget al apărării și să elimine risipa și corupția.

Un alt fost adjunct al ministrului Apărării, Timur Ivanov, a fost condamnat la 13 ani de închisoare, în iulie 2025, pentru luare de mită și delapidare. Un al treilea, Ruslan Țalikov, a fost pus sub acuzare pentru fapte similare luna trecută.