Conducerea Le Monde demisioneaza din cauza problemelor financiare
Trei membri din conducerea publicatiei “Le Monde”, au demisionat, miercuri, din functii, intrucat grupul din care face parte publicatia, La Vie – Le Monde, trece printr-o “grava criza financiara”, relateaza NewsIn.
Demisiile celor trei membri din conducere – Pierre Jeantet, Bruno Patino si Eric Fottorino – vor intra in vigoare din 4 ianuarie 2008. Potrivit actionarilor La Vie – Le Monde, grupul se confrunta cu o pierdere financiara in valoare de 10 milioane de euro.
In 2006, grupul a inregistrat pierderi financiare in valoare de 4 milioane de euro, iar pentru 2007 sunt asteptate pierderi de 5 milioane de euro. Planul de reducere de personal a condus la plecarea a peste 200 de persoane din grup in 2005, incluzind personal de la cotidian si de la imprimeria grupului.
Grupul La Vie – Le Monde a inregistrat sase etape financiare deficitare consecutive si are datorii in valoare de 150 de milioane de euro, in urma unui plan de achizitii realizat de Jean-Marie Colombani.
Cotidianul “Le Monde”, unul dintre cele mai prestigioase cotidiene franceze, este editat de grupul La Vie – Le Monde. Acesta detine si mai multe reviste si suplimente, printre care “Le Monde Interactif”, “Telerama” si “La Vie”, precum si actiuni la mai multe cotidiene regionale din Franta.