Conflictul dintre Iohannis și Dăncilă/Dragnea: Cum a început și unde s-a ajuns
Mărul discordiei este un memorandum confidențial pe care Guvernul l-ar fi aprobat sau doar discutat, nu este clar, pe 19 aprilie, și care ar viza mutarea ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. Memorandumul a ajuns pe masa Executivului fără înștiințarea președintelui României, care, conform Constituției, are prerogative pe chestiuni de politică externă. Mai mult, premierul Viorica Dăncilă nu i-a răspuns președintelui la telefon când acesta a sunat-o pentru lămuriri. O săptămână mai târziu, șeful PSD Liviu Dragnea, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a plecat într-o vizită oficială în Israel împreună cu premierul Viorica Dăncilă.
Contrar uzanțelor, vizita oficială a fost ținută secret până cu câteva ore înainte de plecare în cazul Vioricăi Dăncilă.
În cazul lui Liviu Dragnea, vizita a fost anunțată oficial chiar în timp ce era în desfășurare.
Klaus Iohannis s-a arătat deranjat de această „secretomanie”. Precizăm că în mod obișnuit, la vizite oficiale ale premierilor, este invitată și presa să participe.De data aceasta nu a fost invitat niciun jurnalist.
- O cronologie
19 aprilie 2018.Liviu Dragnea anunță la Antena 3, seara, că în acea zi a fost adoptat un memorandum în Guvern pentru mutarea ambasadei României în Israel la Ierusalim și o să înceapă procedurile în acest sens. „Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea ambasadei”. Prin declarațiile sale, Liviu Dragnea arăta că decizia pentru mutarea ambasadei este deja luată și nu mai trebuie decât să înceapă procedurile. „Această decizie este luată, o susțin și încep procedurile”, a anunțat Dragnea.
În acea zi, încă de dimineață, apăruseră informații pe G4media.ro despre acest memorandum. Câteva ore mai târziu, după ședința de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului Nelu Barbu este întrebat despre acest memorandum. Nelu Barbu a răspuns atunci că nu a văzut niciun memorandum și nu are niciun comentariu de făcut. După alte câteva ore, Liviu Dragnea, la Antena 3, anunță existența memorandumului.
20 aprilie 2018.Apar reacțiile. Nu era clar de ce Liviu Dragnea a anunțat public existența unui memorandum al Guvernului cu regim „confidențial”. Nu era clar nici dacă memorandumul a fost aprobat sau doar discutat. De asemenea, nu era clar dacă memorandumul reprezintă o decizie a Guvernului sau doar o intenție de a începe discuțiile pe tema mutării ambasadei. Nici până în prezent Guvernul nu a oferit explicațiile necesare.
Viorica Dăncilă nu i-a răspuns lui Klaus Iohannis la telefon, susținând că nu-l avea la ea, întrucât se afla la festivalul Simfonia Lalelelor din Pitești. Ulterior au apărut poze cu premierul la acel festival ținând telefonul în mână. Abia după trei ore l-a sunat ea. Nu a dorit să spună jurnaliștilor ce a discutat cu președintele. Despre memorandum, a afirmat că va „discuta” și cu președintele acest subiect. Întrebată cum de știa Dragnea despre acest memorandum, care nu a fost anunțat de guvern, Viorica Dăncilă a răspuns: „Bun, s-a știu despre acest document, am văzut că a apărut încă înainte de a fi votat”. Se referea la informațiile apărute pe surse în presă.
În aceeași zi, spre seară, Viorica Dăncilă și-a nunațat declarațiile spunând că memorandumul nu reprezintă o decizie de mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, ci „lansarea unei platforme de discuţii”.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că mutarea ambasadei României din Israel se va face după consultarea tuturor instituțiilor și actorilor care au atribuții în materie de politică externă, potrivit Constituției. În același timp, procesul implică și consultarea partenerilor strategici ai României.
23 aprilie 2018.Klaus Iohannis a declarat jurnaliștilor că în discuția telefonică pe care a purtat-o în cele din urmă cu Viorica Dăncilă i-a explicat acesteia câteva chestiuni şi crede că „în final a înţeles un pic mai bine care sunt problemele care trebuie luate în considerare” în ceea ce privește mutarea ambasadei. Întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că Viorica Dăncilă nu i-a răspuns la telefon şi l-a sunat după trei ore, Iohannis a răspus: „Dacă ar fi un domn prim-ministru, aş spune ceva. Fiind o doamnă, mă abţin”.
Klaus Iohannis a mai declarat că a decis să încerce o mediere între Guvern și BNR și că va invita ambele părți la Cotroceni. Klaus Iohannis a precizat că a constatat „aproape o animozitate între guvern și BNR”, în condițiile în care Liviu Dragnea a lansat critici dure la adresa BNR în privința inflației. A doua zi, pe 24 aprilie, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a afirmat că nu există niciun război între BNR și guvern, astfel încât nu este necesară medierea președintelui Klaus Iohannis. Pe 25 aprilie, președintele Klaus Iohannis a discutat cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la întâlnire participând și prim-viceguvernatorul băncii naționale, Florin Georgescu. O întâlnire cu Viorica Dăncilă a fost stabilită pentru vineri 27 aprilie.
Antena 3 prezită o scrisoare a premierului israelian Benjamin Netanyahu către liderul PSD Liviu Dragnea, prin care îl invită în Israel.
24 aprilie 2018.Apar informații în presă, pe surse, că Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea vor pleca a doua zi, pe 25 aprilie, într-o vizită oficială în Israel. Informațiile nu sunt confirmate oficial în ciuda insistențelor jurnaliștilor. Abia seara, după ora 19.00, Guvernul recunoaște că Viorica Dăncilă va efectua această vizită. În privința lui Liviu Dragnea nu a fost nicio confirmare oficială, deși vizita urma să aibă loc a doua zi.
25 aprilie 2018. Vizita lui Liviu Dragnea a fost confirmată de conducerea Camerei Deputaților spre prânz, când era în desfășurare. Apar poze de la întâlnirile cu Benjamin Netanyahu. Din comunicatele oficiale ale Guvernului și Camerei Deputaților nu reiese clar care este scopul vizitei, însă este prezentat mesajul premierului israelian care „a salutat adoptarea de catre Guvernul Romaniei a cadrului de lansare pentru dezbaterea privind relocarea ambasadei la Ierusalim”.
26 aprilie 2018. Guvernul transmite un comunicat de presă prin care se arată că Viorica Dăncilă i-a transmis lui președintelui israelian Reuven Rivlin că a propus un ambasador al României în Israel, însă decizia de numire aparține lui Klaus Iohannis. Liviu Dragnea a vorbit cu președintele israelian despre „accelerarea consultărilor interne” pentru mutarea ambasadei la Ierusalim.
Potrivit AFP, Dăncilă a declarat că dorește să mute ambasada României la Ierusalim, dar nu dispune de suficient sprijin pentru o astfel de inițiativă.
Klaus Iohannis a avut o ieșire dură acuzând că există o „secretomanie” legată de vizita premierului Viorica Dăncilă și a liderului PSD în Israel. „Nu știu care sunt dedesubturile acestei abordări, cine știe ce înțelegeri face acolo cu evreii. Sper ca după revenire să aibă bunul-simț să explice românilor ce au făcut acolo”, a comentat șeful statului. ”Această vizită pe care o face premierul și, se pare, președintele Camerei Deputaților are câteva ciudățenii. Una dintre ele este că nu au venit la discuții (…) nu a avut niciun mandat acolo, a vorbit strict în numele guvernului și nu pentru România. M-a îngrijorat secretomania în care s-a organizat această plecare”, a declarat Iohannis.
Ca răspuns la aceste afirmații ale președintelui, Liviu Dragnea a susținut seara, într-o intervenție la Antena 3, că vizita pe care a efectuat-o zilele acestea în Israel nu a fost o deplasare „pe ascuns”. Liviu Dragnea a mai spus că a fost „mult prea binevoitor în ultimele luni” cu președintele, iar Guvernul nu avea nevoie de aprobarea șefului statului în privința acestei vizite.
Iohannis este atacat dur într-un articol de opinie din Jerusalem Post, fiind acuzat că a condus Forumul Democrat al Germanilor, care este succesor al unei foste organizații naziste. Autorul articolului este un editorialist la Cotidianul.
27 aprilie 2018. Klaus Iohannis transmis cel mai dur mesaj de când este președinte. Viorica Dăncilă a anulat întâlnirea de vineri, de la ora 11.00 pe care trebuia să o aibă cu președintele. După acest gest de sfidare din partea premierului, Klaus Iohannis a ieșit public și i-a cerut demisia. Iohannis a spus că Dăncilă nu a înțeles obligațiile ce îi revin conform jurământului depus la învestirea în funcție și nu face altceva decât să execute ordinele de partid. Iohannis a mai afirmat că Dăncilă nu face față poziției de premier, transformă Guvernul într-o vulnerabilitate, refuză să respecte Constituția și principiul colaborării loiale între autoritățile statului.
Iohannis a transmis și că memorandumul a fost o mare greșeală, fiindcă în chestiuni de politică externă, dacă vorbim de documente secrete, care, evident, sunt sensibile – altfel nu ar avea de ce să fie secrete – trebuia să fie consultat președintele, lucru care nu s-a întâmplat. Precizăm că o decizie a Curții Constituționale din 2012 arată că rolul Guvernului în politica externă este de execuție, nu originar, cum este cel al președintelui României. Reprezentarea statului poate fi delegată, printr-un act de voință expres, de către președinte atunci cand consideră necesar, mai arată Curtea Constituțională. Practic, rolul Guvernului în politică externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze și să îndeplinească obligațiile la care România s-a angajat la nivel de stat, se arată în decizia Curții Constituționale.
Imediat după ieșirea președintelui, au apărut reacții în mediului politic. Partidele de opoziție, PNL, USR și PMP, au declarat că susțin demersul președintelui solicitând demisia premierului. Ar putea avea loc o moțiune de cenzură. PSD și ALDE îl critică pe președinte pentru ieșirea sa.
Se anunță proteste în stradă pentru a se cere demisia Vioricăi Dăncilă.