„Consens total” al miniștrilor de externe UE pentru candidatura Ucrainei la Uniunea Europeană
Cei 27 de miniștri ai afacerilor UE reuniți marți la Luxemburg au ajuns la un „consens total”pentru acordarea statutului de candidat la UE Ucrainei, a declarat ministrul francez Clément Beaune, cu două zile înainte de un summit pe această temă, relatează AFP.
„Discuția a permis arătarea unui consens larg, aș spune chiar un consens total (…) în special în ceea ce privește Ucraina, posibilitatea recunoașterii cât mai curând posibil al statutului de candidat”, a declarat Beaune, a cărui țară deține președinția prin rotație a Consiliului UE.
„Aceasta este o dezbatere care va aparține acum șefilor de stat și de guvern”, a adăugat el.
Propunerea, în conformitate cu recomandarea Comisiei Europene, va fi prezentată la summitul liderilor europeni care are loc joi şi vineri de la Bruxelles, unde o decizie favorabilă va trebui adoptată cu unanimitate.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a spus cu o zi înainte că va invita cele 27 de ţări membre ale UE să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană
Vineri, Comisia Europeană, prin preşedinta instituţiei, Ursula von der Leyen, a recomandat acordarea statutului de candidat la UE Ucrainei.”Ştim cu toţii că ucrainenii sunt gata să moară pentru aspiraţiile lor europene. Ne dorim ca ei să locuiască împreună cu noi, pentru visul european”, a declarat Ursula von der Leyen la Bruxelles, îmbrăcată în albastru şi galben, culorile drapelului ucrainean.
Tot vineri, Comisia Europeană a exprimat o recomandare identică pentru Republica Moldova; Georgia beneficiază doar de o perspectivă de aderare deoarece nu îndeplineşte încă criteriile pentru acordarea statutului de ţară candidată.