Sari direct la conținut

Consilier al lui Zelenski: Serviciile speciale din România ar trebui să urmărească cu foarte multă atenție tot ce are legătură cu Rusia

HotNews.ro
Mihailo Podoliak, Foto: Hennadii Minchenko/Ukrinform/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mihailo Podoliak, Foto: Hennadii Minchenko/Ukrinform/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Serviciile de informații din România ar trebui să urmărească cu atenție acțiunile Rusiei pe teritoriul țării, a declarat, într-un interviu pentru Digi 24, Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Ucrainei. El susține că Rusia finanțează mișcările extremiste din Europa și că printre metodele sale de acțiune ar putea fi chiar și asasinatele politice în țările pe care dorește să le destabilizeze.

  • „Rusia dorește să se implice în treburile interne din multe țări europene pentru a redirecționa atenția acestor țări pe conflictele interne.
  • Rusia finanțează mișcările ultra-radicale. Rusia are o influență extrem de activă prin spațiul informațional, încercând să propage ideea conform căreia pentru România și nu doar pentru România, ar fi mult mai convenabil să fie neutră și să scadă din ajutorul acordat Ucrainei.
  • Aceste două instrumente sunt prezente în diferite țări, nu doar în România, dar și în întreaga Europă Continentală”, a declarat Podoliak pentru Digi 24.

Întrebat despre un posibil scenariu în care Rusia ar putea plăti asasini care să ucidă în România și Republica Moldova, pentru a-și atinge obiectivele stabilite, oficialul ucrainean a spus că printre metodele Rusiei ar fi și organizarea asasinatelor politice în diferite țări, pentru a speria.

  • „În orice țară, eu nu sunt pregătit să vorbesc exact despre România și politicienii din România, dar cred că este posibil în orice țară, pentru a repoziționa atenția țărilor pe problemele interne. (…)
  • În ceea ce privește nume de familie exacte și acțiuni concrete ale Rusiei, cred că serviciile speciale din România ar trebui să urmărească cu foarte multă atenție tot ce are legătură cu Rusia. Mă refer aici la întâlnirile și acțiunile lor pe teritoriul României”, a adăugat Mihailo Podoliak.

CITEȘTE ȘI: Un an de la declanșarea războiului din Ucraina: Radiografia celor 12 luni care au spulberat mitul armatei ruse invincibile

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro