Sari direct la conținut

Consiliul IMM din Romania: Cand o sa ne trezim noi, nu o sa mai apucam nimic din mecanismul de investitii al lui Juncker. Vrem un task-force politic-economic​

HotNews.ro
Ovidiu Nicolescu, presedinte CNIPMMR, Foto: hotnewstv
Ovidiu Nicolescu, presedinte CNIPMMR, Foto: hotnewstv

​Presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii Private din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, a solicitat crearea unei echipe de lucru formata din economisti si decidenti politici pentru ca Romania sa acceseze rapid planul de investitii propus de presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, existand riscul ca, pe fondul concurentei cu celelalte state membre, tara noastra sa rateze beneficiile noului mecanism.

Nicolescu a participat, vineri, alaturi de europarlamentari romani, la conferinta „Noua legislatura a Parlamentului European 2014 – 2019: provocari si prioritati pentru Romania„, orgaizata de Biroul de Informare al Parlamentului European si Euractiv.ro .

Este o initiativa foarte complexa, foarte dificila, dar fezabila (planul de investitii al lui Juncker – n.r.). Daca Romania vrea sa o valorifice, trebuie sa cream un task-force la nivel national. Pentru ca mecanismele prin care se vor mobiliza acesti bani exista, dar sunt foarte dificile. Daca nu facem un task-force cu politicul si economicul, noi nu o sa apucam din asta nimic. Altii or sa se miste si, cand o sa ne trezim si noi… Pentru ca lichiditatile sunt limitate la nivel european si mondial”, a avertizat Nicolescu.

La randul sau, europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu, vicelider al grupului PPE din Parlamentul European, a apreciat ca planul lui Juncker isi propune sa atraga bani de pe pietele private, nu sa mareasca deficitul bugetar in statele membre.

Planul lui Juncker tocmai ca e un argument impotriva celor care vor marirea deficitului, deci a vrut ceva care sa nu duca la marirea deficitului, ci sa atraga bani de pe pietele private„, a spus Marinescu.

In schimb, europarlamentarul PC (S&D) Maria Grapini a atras atentia ca, dimpotriva, statele membre, mai ales cele mai putin dezvoltate, cum este Romania, au nevoie de relaxarea tintelor de deficit prin neicluderea cofinantarii natioale a proiectelor europene in deficitul bugetar, pentru a putea face investitii.

Problema este urmatoarea: Fondul acesta european de investitii si dezvoltare pentru crearea de locuri de munca poate sa fie mai mare, daca state membre isi asuma sa contribuie. Noi, ca grup, am cerut sa nu mai fie presiune pe deficite, ci contributia statului membru la atragerea de fonduri europene sa nu mai fie calculata la deficit. Ne-ar avantaja foarte mult, pentru ca o tara mai putin dezvoltata, daca i se impune un deficit mic, nu prea poate sa se dezvolte„, a afirmat Grapini.

Grupul socialistilor si democratilor din PE va urmari daca planul lui Juncker va angrena 100 de miliarde de euro pe an din surse private, in perioada 2015-2017 – a aratat Maria Grapini.

„Noi o sa urmarim daca se intampla asa, ca 100 de miliarde de euro pe an sa fie doar investitii private”, a spus ea.

Europarlamentarul PC a avertizat, insa, ca ea si ceilalti eurodeputati romani vor monitoriza, in paralel, daca Guvernul Romaniei va face investitii care sa genereze venituri suplimentare. „Investitiile publice sunt investitii publice si trebuie atras atentia guvernelor si noi ca europarlamentari putem sa atragem atentia guvernului nostru – fiecare din tara lui, vizavi de modul cum se cheltuiesc acesti bani, daca sunt dirijati spre investitii care ar aduce bani„.

Referitor la planul de investitii al lui Jean Claude Juncker, care isi propunse ca pentru fiecare euro din surse europene publice introduse in investitii sa se atraga investitii de inca 15 euro, europarlmentarul PC a spus ca „este foarte greu” sa se obtina un astfel de obiectiv.

„Este un program foarte ambitios – pentru fiecare un euro investit se scot 15 euro investitii. Este foarte greu, dar a apucat sa pronunte aceasta relatie”, a spus Grapini, despre planul lui Juncker.

Investitii publice si private de 315 miliarde de euro mai ales in infrastructura de transport, energie, internet in banda larga, IMM-uri si educatie, precum si 1,3 milioane de noi locuri de munca sustine Comisia Europeana ca vor fi generate in economia blocului comunitar in perioada 2015-2017 prin noul plan de investitii prezentat, miercuri, de presedintele executivului european, Jean-Claude Juncker.

Planul lui Juncker, prezentat in Parlamentul European, la Strasbourg, porneste de la un fond de 21 de miliarde de euro – 16 miliarde de de la Comisia Europeana si 5 miliarde de la Banca Europeana pentru Investitii (BEI) – care, insa, ar urma sa fie angrenat in scheme de garantii europene la creditare si combinat cu fondurile europene de investitii. Juncker sustine ca in acest mecanism fiecare euro public va aduce investitii de 15 euro, prin efectul de multiplicare.

Romania, ca si celelalte 27 de state membre UE, trebuie sa transmita Comisiei Europene liste de proiecte care sa fie finantate prin noul mecanism.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro