Sari direct la conținut

Consiliul UE a aprobat directiva europeană privind drepturile de autor

HotNews.ro
Consiliul UE a aprobat directiva europeană privind drepturile de autor

​Consiliul Uniunii Europene a aprobat, luni, noua directivă europeană privind drepturile de autor, pe care statele membre trebuie să o transpună în legislația națională în termen de 24 de luni de la publicare, potrivit unui anunț al Comisiei Europene. Noile reguli, precum și altele, ce permit accesul mai facil la conținut radio-TV pe platforme online, în străinătate, vor fi semnate la Parlamentul European miercuri, 17 aprilie.

Potrivit președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, „prin acordul de azi, adaptăm reglementările privind drepturile de autor la era digitală. Europa va avea acum reguli mai clare ce garantează remunerație corectă pentru creatori, drepturi solide pentru utilizatori și responsabilitate pentru platforme. În ceea ce privește completarea pieței unice digitale a Europei, reforma drepturilor de autor este piesa lipsă”.

Potrivit Comisiei, noua directivă va întări jurnalismul de calitate în UE și va oferi mai multă protecție autorilor și artiștilor europeni, iar utilizatorii vor avea de câștigat de pe urma noilor reguli. Pe de altă parte, criticii – de la marile platforme de tehnologie la organizații ale utilizatorilor și o parte din comunitățile creative – spun că drepturile utilizatorilor de Internet ar fi încălcate, ar urma să apară nesiguranță și obstacole inutile în economia digitală.

Cum au votat țările membre, conform europarlamentarului Julia Reda:

Printre regulile nou introduse:

  • Platforme precum Google vor fi nevoite să plătească editorilor de presă, în multe situații, pentru preluările unor fragmente de informații în linkurile către site-urile de știri
  • Google și alte platforme trebuie să semneze acorduri de licențiere cu artiști pentru utilizarea muncii lor
  • Platforme precum Facebook sau Youtube poartă responsabilitatea pentru conținutul încărcat de utilizatori, ceea ce ar impune acestor platforme să aplice filtre
  • Platformele nou înființate vor avea mai puține obligații decât cele deja existente
  • Directiva încearcă să sprijine folosirea materialelor purtătoare de drepturi de autor în scopul cercetării și conservării patrimoniului cultural.

Tot luni, potrivit Comisiei, statele membre au adoptat noile reguli ce permit radiodifuzorilor europeni să faciliteze accesul unora dintre programele lor peste granițele țărilor de unde provin, prin servicii online.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro