Constantin Popescu a discutat online despre filmul sau – "Portretul luptatorului la tinerete"
A lucrat cinci ani la acest film, perioada care a inclus si documentarea pe care a facut-o parcurgand lucrari de memoralistica si documente de arhiva. Din ele si-a dat seama ca ii e imposibil sa faca un singur film despre rezistenta anticomunista din munti, de aceea a decis sa faca trei filme care sa ii aiba in centru pe Ion Gavrila Ogoranu, Elisabeta Rizea si fratii Arnautoiu. Prima parte a tripticului „Aproape liniste”, „Portretul luptatorului la tinerete” iese pe ecranele romanesti in 19 noiembrie.
Acesta este primul lungmetraj pe care il semneaza Constantin Popescu, autorul scurtmetrajelor „Apartamentul”, „Canton”,”Drezina”, „Apa”, „Fatza galbena care rade” si al scurtmetrajului „Porcul” din filmul-omnibus „Amintiri din Epoca de Aur”.
Constantin Popescu a studiat Engleza si Spaniola la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din Universitatea Bucuresi, invatand abc-ul filmului de pe platourile unde si-a insotit tatal, producatorul Titi Popescu. A facut asistenta de regie/productie la patru dintre filmele lui Lucian Pintilie. Al doilea lungmetraj al sau, „Principii de viata”, a avut premiera in acest an in cadrul Festivalului de la San Sebastian.
Constantin Popescu a scris si un roman, „Mesteci si respiri mai usor”, publicat de Editura Cartea Romaneasca in 2002.
„Portretul luptatorului la tinerete” a avut premiera anul trecut in cadrul sectiunii Forum a Festivalului de la Berlin. A iscat atunci un mic scandal, cand Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” si Asociatia pentru Studierea Istoriei Romilor au trimis o scrisoare directorului festivalului si juriului Competitiei Internationale, cerand scoaterea filmului din selectie – lucru care, fireste, nu s-a intamplat.
Realizat dupa scenariul lui Constantin Popescu si filmat de Liviu Marghidan, „Portretul luptatorului la tinerete” a capacitat 130 de actori si 400 de figuranti. Dupa Festivalul de la Berlin, unde a fost prezentat in versiunea lunga de doua ore si 51 de minute, Constantin Popescu a remontat filmul intr-o varianta mai scurta, de doua ore si 15 minute, care intra si pe marile ecrane din Romania.
Din distributia filmului fac parte: Constantin Dita (in rolul lui Ion Gavrila Ogoranu), Ionut Caras, Bogdan Dumitrache, Catalin Babliuc, Ion Bechet, Vasile Calofir, Constantin Lupescu, Dan Bordeianu, Bogdan Dumitrescu, Alexandru Potocean, Alin Mihalache, Radu Iacoban, Serban Gomoi, Paul Ipate, Andrei Mateiu, Mihai Constantin, Razvan Vasilescu, Teodor Corban, Mimi Branescu, Bogdan Stanoevici, Mihai Bica, Nicodim Ungureanu.
- Puneti intrebari prin formularul de comentarii de la sfarsitul articolului.
Nota redactiei:
- Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu vom valida comentariile care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care constau in atacuri la persoana.