Sari direct la conținut

Consultări la Cotroceni: Ilie Bolojan a chemat partidele pentru a stabili poziția României pentru reuniunea din martie de la Consiliul European / USR a cerut lămuriri privind anularea alegerilor / Solicitările PSD și AUR

Consultări la Cotroceni: Ilie Bolojan a chemat partidele pentru a stabili poziția României pentru reuniunea din martie de la Consiliul European / USR a cerut lămuriri privind anularea alegerilor / Solicitările PSD și AUR
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Sursa Foto: Inquam / Octav Ganea

Toate partidele parlamentare au fost chemate miercuri, 26 februarie, la consultări cu președintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziția României de la Consiliul European care va avea loc în 6 martie, la Bruxelles. Primul partid care a intrat la consultări este PSD, de la ora 9:00, iar ultimul PNL, de la ora 16:30. 

Delegația PNL a plecat de la consultările de la Cotroceni, după mai bine de o oră. Reprezentații PNL au stat cel mai mult la consultări, iar la final nu au vrut să facă declarații de presă.

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele nu va face astăzi declarații, urmând să transmită joi transmite concluziile întâlnirilor cu partidele.

La consultările cu președintele interimar Ilie Bolojan a ajuns acum si delegația PNL, condusă de Cătălin Predoiu. PNL este ultimul partid așteptat azi la consultări.

Și delegația UDMR, din care au facut parte și Kelemen Hunor și Tanczos Barna, a ieșit de la consultările cu Ilie Bolojan. Ei nu au făcut declarații presei.

Diana Șoșoacă a ieșit de la consultările cu Ilie Bolojan și a spus că i-a cerut președintelui interimar ca România să se opună continuării războiului din Ucraina și a solicitat ca România să facă parte din negocierile de pace.

Șoșoacă a solicitat ,,negocierea imediată” a realizării unirii cu Republica Moldova și cu teritoriile românești din Ucraina care ,,ne aparțin”.

Totodată, lidera S.O.S. România a spus că România trebuie să facă parte din efortul de reconstrucție al Ucrainei, pentru că firmele românești să poată câștiga bani, având în vedere sprijinul oferit Ucrainei de către România.

Consultările de la Cotroceni continuă de la ora 14:00 cu delegația UDMR. De la ora 16:00 urmează să ajungă la Cotroceni reprezentații Minorităților Naționale din Parlament, iar de la ora 16:30 PNL.

În contextul în care POT a anunțat că nu va participa la consultări (unde era așteptat de la ora 15:00), după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic și dus la audieri, este posibil ca programul consultărilor să sufere modificări.

POT anunță că nu mai merg la consultările de la Cotroceni, unde erau așteptați de la ora 15:00. „Declaratiile de la Cotroceni se muta la parchet. Nu se mai merge la Cotroceni. Explicatiile asupra deciziei le va da doamna Gavrila. La ora 14:00 facem declaratii la Parchet”, se arata într-o informare de presă.

De la ora 13:00 la consultările de la Cotroceni a fost chemat partidul S.O.S. România. Din delegație fac parte președinta partidului, Diana Șoșoacă, Ninel Peia, Dumitru Coarnă, Clement Sava și Dumitru Manea, conform informațiilor transmise de partid către HotNews.ro.

Delegația S.O.S. România a intrat la Cotroceni, în timp ce delegația USR este încă la consultările cu Bolojan.

După consultările cu Ilie Bolojan, reprezentații partidului S.O.S. România vor face declarații de presă

Consultările continuă la Cotroceni. USR a intrat acum la discuții cu președintele interimar Ilie Bolojan. Din delegația partidului fac parte Elena Lasconi, Dominic Fritz, Ionuț Moșteanu, Iulian Bulai și Ștefan Pălărie, conform informațiilor transmise de partid către HotNews.ro.

Președinta USR, Elena Lasconi, a spus pentru HotNews.ro înaintea consultărilor că e convinsă că va avea o discuție „aplicată” cu Ilie Bolojan. Ea a spus că îi va cere președintelui interimar să fie lămurită problema anulării alegerilor.

Lasconi a mai declarat că România ar trebui să ia exemplul Poloniei și să își producă propriul armament militar. Detalii despre cum au decurs consultările de la Cotroceni vor fi oferite de Elena Lasconi de la ora 13:30, într-o conferință de presă pe care o va susține la Parlament.

Delegația AUR a ieșit acum de la consultările cu Ilie Bojan.

Urmează o pauză în consultările cu partidele politice parlamentare, pentru că de la ora 11:00 președintele interimar Ilie Bolojan participă în sistem de videoconferință la o întâlnire cu liderii din statele membre UE, unde preşedintele francez, Emmanuel Macron, va oferi informaţii după întâlnirea sa cu Donald Trump de luni, de la Casa Albă. Următorul partid care va participa la consultări este USR, de la ora 12:00.

Fără trupe românești în Ucraina, alocări suplimentare de apărare doar sub formă de investiții în industria națională și mobilitatea militară și excluderea cheltuielilor de apărare din constrângerile bugetare, sunt solicitările cu care delegația PSD s-a prezentat la consultările de miercuri convocate de președintele interimar Ilie Bolojan.

După întâlnirea de la Cotroceni, Marcel Ciolacu a postat pe Facebook propunerile cu care a mers delegația PSD la consultările cu Ilie Bolojan:

  • „1. NU trimiterii de trupe românești în Ucraina;
  • 2. DA alocării suplimentare pe apărare, însă doar sub formă de investiții în industria națională de armament și pentru creșterea mobilității militare (modernizare de căi ferate, infrastructură rutieră și portuară care pot fi folosite în regim dual);
  • 3. Excluderea cheltuielilor de apărare din calculul deficitului bugetar”

Delegația AUR a ajuns la consultările de la Cotroceni. Din delegație fac parte George Simion, preşedintele AUR, Marius Lulea, prim-vicepreşedinte AUR, Petrişor Peiu, liderul senatorilor AUR, Gianina Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR.

Înainte să intre la consultări, George Simion a susținut declarații de presă în care a spus că îi va solicita lui Ilie Bolojan ca România să nu trimită trupe în Ucraina, un audit „serios” privind sumele alocate Ucrainei până acum si recuperarea acestor sume prin companiile românești și să asigure o „nouă arhitectură de securitate mondială”.

El a spus că AUR îi va mai cere lui Bolojan încă un lucru, dar pe care nu îl va face public, „legat de românii din vecinătate”. Simion a spus că el consideră că Bolojan a convocat consultări cu partidele pentru că vrea să mențină un dialog cu acestea.

Delegația PSD a fost primită de președintele interimar Ilie Bolojan:

Delegația PSD a ajuns la această oră la consultările cu președintele interimar Ilie Bolojan. Au la dispoziție aproximativ o oră pentru a discuta, pentru că la ora 10:00 urmează să ajungă la Cotroceni delegația AUR, condusă de George Simion.

–––––-

„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a invitat, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie 2025, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei”, a anunțat Administrația Prezidențială luni

Programul consultărilor a fost ușor modificat față de cel anunțat inițial, pentru că tot miercuri, de la ora 11:00, Ilie Bolojan urmează să participe în sistem de videoconferință la o întâlnire cu liderii din statele membre UE, unde preşedintele francez, Emmanuel Macron, va oferi informaţii după întâlnirea sa cu Donald Trump de luni, de la Casa Albă, potrivit Politico, citat de News.ro. 

Marți, președintele interimar a transmis un mesaj video în care a revenit cu precizări despre reuniunea de săptămâna viitoare a Consiliului European. Bolojan a afirmat că întâlnirea „are pe agendă chestiuni importante de securitate” și că „este posibil să fie luate decizii cu efecte directe asupra politicii externe și a apărării europene”, astfel încât „să se impună adoptarea unor măsuri și de către România”, motive care l-au determinat să invite partidele parlamentare la consultări.

„Temele de pe agenda Consiliului European sunt politica europeană de apărare, sprijinul pentru Ucraina și creșterea bugetelor alocate cheltuielilor militare. În privința politicii de apărare, țările europene vor fi nevoite să își asume un rol mai important și să suporte o parte mai mare din costurile asigurării păcii în Europa. Sprijinul pentru Ucraina vizează atât situația actuală de conflict, cât și asigurarea susținerii în perspectiva încetării focului și a derulării negocierilor pentru pace. În cele din urmă, creșterea bugetelor pentru apărare este o tendință care nu va putea fi evitată”, a explicat președintele interimar.

El a menționat că, „în acest context complicat și dinamic, în care asistăm la schimbări pe plan internațional, ar putea fi necesar să ne adaptăm politica externă pentru a răspunde la aceste provocări”.

Bolojan a mai precizat că va pleda pentru menținerea trupelor americane și ale aliaților pe teritoriul țării noastre, o prezență care „nu a făcut altceva decât să întărească securitatea Europei”.

„Greutatea cuvântului României pe plan extern va depinde atât de stabilitatea politică internă, de buna guvernare și de accesarea fondurilor europene, cât și de desfășurarea liberă și corectă ale alegerilor programate în luna mai. Indiferent de disputele politice interne, sunt convins că vom găsi puncte de vedere comune în susținerea intereselor naționale ale țării noastre”, a adăugat președintele interimar, în mesajul video transmis marți.

Programul consultărilor de miercuri de la Cotroceni: fiecare partid are alocată aproximativ o oră de discuții cu președintele interimar Ilie Bolojan 

Consultările de miercuri încep de la ora 9:00 și continuă până seara. Primul partid chemat la consultări este PSD, apoi urmează AUR, USR și S.O.S România: 

  • Ora 9:00 – PSD
  • Ora 10:00 – AUR 
  • Ora 12:00 – USR
  • Ora 13:00 – S.O.S. România
  • Ora 14:00 – UDMR 
  • Ora 15:00 – POT
  • Ora 16:00 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale
  • Ora 16:30 – PNL

Este pentru prima dată de când a preluat funcția de președinte interimar, în 12 februarie, când Ilie Bolojan cheamă la Cotroceni partidele la consultări. Ultimele consultări cu partidele parlamentare la Cotroceni au avut loc în 22 decembrie 2024, când președinte era Klaus Iohannis. Atunci, consultările au avut loc după alegerile parlamentare, iar Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu să formeze Guvernul. 

Precedentele consultări la Cotroceni au avut loc în 13 iunie 2023, moment după care Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu, care avea susținerea PSD și PNL. Mai înainte, consultări la Cotroceni au mai avut loc în 22 noiembrie 2021, când PSD, PNL și UDMR au mers către Iohannis cu propunerea de premier Nicolae Ciucă, pe care acesta a acceptat-o. 

Fostul președinte Klaus Iohannis a participat la ultimul său Consiliu European în calitate de reprezentant al României în data de 19 decembrie 2024. Înainte de a merge la Bruxelles, nu a organizat consultări cu partidele. Nici pentru Consiliul European ținut în perioada 27-28 iunie 2024 Iohannis nu a organizat consultări cu partidele parlamentare.

INTERVIURILE HotNews.ro