Sari direct la conținut

Consultări la Cotroceni. PNL, USR-PLUS și UDMR au venit împreună să-l propună pe Cîțu. Iohannis a felicitat Coaliția pentru „viteză” – UPDATE

HotNews.ro
Consultari PNL, USR-PLUS, UDMR, Foto: Presidency.ro
Consultari PNL, USR-PLUS, UDMR, Foto: Presidency.ro

​​Președintele Klaus Iohannis se întâlnește la Cotroceni, într-o a doua rundă de consultări, cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD nu participă. PNL, USR-PLUS și UDMR au venit împreună pentru a-l propune pe Florin Cîțu.

UPDATE 16.35 Liderii Coaliției fac declarații după întâlnirea cu Iohannis. „I-am prezentat președintelui acordul și dorința noastră comună de a lucra pentru binele României”, a spus Ludovic Orban.

UPDATE 16.04 Liderii AUR au ajuns la Cotroceni și dau declarații în fața palatului. George Simion declară că AUR cere redeschiderea școlilor. „Redeschideți școlile de urgență”, a spus el.

„Participăm și acum la consultări din condescendență instituțională. Suntem dezamăgiți de felul in care se mimează consultările, dar participăm. Poziția noastră e aceeași – categoric nu vom vota Guvernul Cîțu. Avem propunerea noastră de prim-ministru, Călin Georgescu”, a mai spus Simion.

UPDATE 15.34 Președintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe liderii noii Coaliții pentru viteza negocierilor.„Felicitări pentru formalizarea coaliției, pentru viteza cu care ați reușit să promovați demersurile în Parlament. Recunosc că e prima dată când văd un parlament constituit si cu conduceri alese într-o zi și un pic”, a spus președintele.

Ludovic Orban i-a înmânat șefului statului protocolul coaliției semnat luni seară.

Președintele Klaus Iohannis reia marți după-amiază consultările cu partidele politice parlamentare în vederea desemnării premierului, iar discuțiile erau programate după următorul program:

• Ora 15:00 – Partidul Social Democrat;

• Ora 15:30 – Partidul Național Liberal;

• Ora 16:00 – Alianța USR-PLUS;

• Ora 16:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

• Ora 17:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

• Ora 17:30 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

La finalul consultărilor președintele Iohannis e așteptat să anunțe numele premierului desemnat.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro