Consumul de alimente a scăzut cu 30%, afirmă ministrul Agriculturii. El vrea o plafonare a adaosului comercial, în funcţie de inflaţie
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că puterea de cumpărare a românilor a scăzut drastic, iar consumul de alimente s-a redus cu aproape 30%, ceea ca face ca unităţile de procesare să ajungă la pierderi. Ministrul a anunţat că va prezenta, săptămâna viitoare, un proiect prin care adaosul comercial să fie plafonat la 20% la toate produsele alimentare în cazul în care inflaţia este mai mare de 5%, cum e în prezent.
„Încă din 1 august, eu tot am spus că puterea de cumpărare şi partea de alimente în România a scăzut şi va scădea”, a afirmat duminică seară, la Antena 3, ministrul Agriculturii, potrivit căruia consumul la alimente a scăzut cu „aproape 30%”, citează News.ro.
„Gândiţi-vă ce repercusiuni pot fi asupra industriei alimentare. Pentru că atunci când aceste unităţi de procesare nu realizează volumele necesare, ei merg în pierdere. Pentru că au foarte mulţi angajaţi, aceste unităţi de procesare mari nu se opresc, merg 24 din 24, iar atunci când nu ai volumele necesare… sigur, aceste unităţi merg pe pierdere”, a explicat ministrul Agriculturii.
Florin Barbu a anunţat că va propune plafonarea adaosului comercial, în funcţie de inflaţie.
„În momentul de faţă, inflaţia cred că a ajuns undeva la 10%. Am luat o decizie şi voi prezenta săptămâna viitoare un pachet, ca să nu mă mai acuze toţi economiştii şi cei care se pricep la partea de economie că intervin în piaţă. Nu mai intervin în piaţă. Intervin asupra inflaţiei, cu un mecanism foarte simplu. Sigur, va fi un act normativ. Atunci când inflaţia este de peste 5%, se face o plafonare a adaosului comercial, dar la toate produsele agroalimentare, nu numai la cele de bază, pentru că acel adaos practicat pe alimentele de bază s-a dus pe alte produse agroalimentare”, a declarat el.
Florin Barbu a menționat că inclusiv Consiliul Concurenţei a sesizat creşteri la anumite alimente care nu erau incluse în Ordonaţa privind alimentele de bază.
„În cazul în care inflaţia este sub 5%, piaţa rămâne liberă”, a afirmat ministrul, precizând că vrea să plafoneze adaosul comercial la 20% doar în cazul unei inflaţii mari.
