„Contesa digitală” Ana Morodan, condamnată la 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare. Vloggeriţa trebuie să presteze muncă în folosul comunității în Voluntari
Vloggeriţa Ana Morodan, cunoscută în lumea mondenă drept „Contesa digitală”, a fost condamnată joi la 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii, după ce în luna martie a produs un accident auto, având permisul de conducere suspendat şi fiind sub influenţa alcoolului şi drogurilor, potrivit Agerpres.
Conform deciziei Judecătoriei Sectorului 1, care nu este definitivă, Ana Morodan a primit 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice; 6 luni pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi 10 luni pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Pedepsele au fost contopite, rezultând în final 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare.
În plus, Morodan este obligată să frecventeze un program de reintegrare socială şi să efectueze muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Oraşului Voluntari sau în cadrul societăţii GREEN CITY VOLUNTARI SA, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Ana Morodan a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, după ce în luna martie a fost prinsă de poliţiştii de la Rutieră având permisul de conducere suspendat şi fiind sub influenţa alcoolului şi drogurilor. Ea mai este acuzată şi de săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
La sfârşitul lunii martie, un echipaj de la Poliţia Rutieră a făcut semn regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla Ana Morodan.
Şoferiţa nu s-a conformat, şi-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule, în urma accidentului rezultând pagube materiale.
„După stabilirea identităţii conducătoarei auto, poliţiştii i-au solicitat să fie testată atât pentru stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat, cât şi pentru stabilirea preliminară a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive cu aparatura din dotarea Brigăzii Rutiere, însă a refuzat”, transmitea la acea vreme Brigada Rutieră.
Ca urmare, vloggeriţa a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, dar ea a refuzat şi de această dată.
În consecinţă, poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Ulterior, în aceeaşi zi, Ana Morodan a fost oprită din nou în trafic de poliţişti, care au constatat că femeia figura cu permisul de conducere reţinut ca urmare a primei abateri.
Poliţiştii au procedat la testarea ei cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, s-a relevat prezenţa în organism de substanţe psihoactive.
Ana Morodan a fost reţinută pentru 24 de ore, însă a fost eliberată după o zi şi pusă sub control judiciar.
După ce a fost eliberată, Ana Morodan a recunoscut că a făcut o greşeală conducând maşina cu permisul suspendat. Ea a negat că ar fi consumat droguri şi susţinea că a luat un medicament, în baza unei reţete prescrise de medic.
„Pentru copiii şi tinerii care mă urmăresc şi care visează să fie şi ei influenceri. Nu faceţi ca mine. Să nu vă credeţi mai puternici decât viaţa, să nu va lăsaţi seduşi de celebritate şi să riscaţi totul pentru asta. Să nu va faceţi că zâmbiţi şi că sunteţi fericiţi când nu mai e niciun pic de soare în viaţa voastră. Nu merită. Pentru toţi ceilalţi, am greşit, îmi pare rău că v-am dezamăgit şi sunt recunoscătoare că n-am făcut şi mai mult rău. Am vrut doar să fiu o fată iubită şi fericită. Acum mi-aş dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată. Într-o comunitate din Africa, când un om greşeşte, tot satul vine şi îl mângâie şi îl îmbrăţişează. Ei cred că toţi suntem buni şi avem nevoie mai mult ca oricând de înţelegere şi dragoste umană, atunci când greşim. Fiind blânzi cu cel care a greşit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveţi grijă de mintea şi sufletul vostru”, scria la acea vreme Ana Morodan într-un mesaj pe Facebook.