Sari direct la conținut

Controverse în Germania privind legăturile dintre poliţie şi mişcarea de extremă-dreaptă

HotNews.ro
Polizei, Foto: Dani Rockhoff
Polizei, Foto: Dani Rockhoff

Autorităţile germane trebuie să facă faţă unui număr tot mare de acuzaţii de proximitate între poliţie şi mişcarea de extremă-dreaptă, în urma ameninţărilor cu moartea trimise mai multor responsabili politici, comentează AFP, potrivit Agerpres.

Polemica a luat dimensiuni după dezvăluiri arătând că un calculator al poliţiei din Frankfurt, landul Hessa, a fost utilizat pentru a căuta datele personale ale unei responsabile politice de stânga din regiunea respectivă.

Persoana în cauză, Janine Wissler, a primit mai multe scrisori şi e-mailuri conţinând ameninţări cu moartea semnate cu numele ‘NSU 2.0’, o referire la un mic grup neonazist german ai cărui membri au comis peste zece asasinate rasiste în deceniul 2000.

O avocată germană cunoscută pentru apărarea migranţilor sau germanilor de origine străină, Seda Basay-Yildiz, a primit şi ea în trecut ameninţări din partea acestei mişcări extremiste.

De asemenea, au fost vizaţi mai mulţi responsabili politici ai partidului conservator din care face parte cancelarul Angela Merkel.

Ministrul de interne al landului Hessa, Peter Beuth, a anunţat joi numirea unui „anchetator special” pentru a încerca să facă lumină în această afacere.

El a afirmat că nu deţine „probe” despre existenţa unei reţele de extremişti de dreapta în rândul poliţiei. Utilizarea unui calculator de serviciu al poliţiei locale pentru a strânge date despre una din ţintele scrisorilor de ameninţare „alimentează însă bănuiala”, a recunoscut el.

„Bănuielile sunt grave, aştept ca poliţia din Hessa să facă tot ce este necesar pentru a le risipi”, a spus ministrul.

Dacă utilizarea calculatorului a fost stabilită, anchetatorii nu au putut afla până în prezent cine a trimis scrisorile de ameninţare. Un poliţist a fost audiat ca martor în acest dosar, fără să fie pus sub acuzare.

Această afacere intervine într-un context în care poliţia germană la modul general, după armată, este acuzată că ascunde în rândurile sale elemente de extremă-dreaptă şi rasiste. O dezbatere care a luat amploare pe fondul mişcării ‘Black Lives Matter’ din Statele Unite.

Ministrul federal de interne, conservatorul Horst Seehofer, refuză să efectueze un studiu privind serviciile sale de poliţie, idee sprijinită, totuşi, de Ministerul Justiţiei.

Serviciul german de informaţii a anunţat joi că va redacta până la sfârşitul lui septembrie un raport despre tendinţele extremiste din rândul tuturor forţelor de securitate ale ţării.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro