Copilul rănit de o statuie căzută peste el în sediul Primăriei Capitalei a fost externat
Copilul rănit după ce o coloană decorativă din holul Primăriei Capitalei a căzut peste el a fost externat, conform reprezentanţilor Spitalului ”Grigore Alexandrescu”.
Copilul în vârstă de 6 ani a fost externat la sfârşitul săptămânii trecute, au precizat reprezentanții spitalului, citați de News.ro.
Băiatul a fost internat în 22 august, în stare gravă, după ce una dintre coloanele decorative așezate la intrarea în Primăria Capitalei, pe soclu, a căzut peste el.
În 24 august, copilul, spitalizat la terapie intensivă, a fost supus unei intervenţii chirurgicale în secţia neurochirurgie.
Băiețelul se afla împreună cu tatăl său în sediul Primăriei Capitalei.
În imaginile apărute apoi se poate observa cum, la un moment dat, copilul s-a urcat pe soclul unei coloane decorative, de care a început să tragă, iar aceasta s-a desprins cu ușurință și s-a prăbușit peste el.
Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat vineri că în urmaa incidentului l-demis pe șeful direcției de ”Securitate în muncă” din cadrul Primăriei Capitalei.
- ”În urma accidentului din 22 august din holul Primăriei Capitalei și a concluziilor preliminare ale anchetei administrative interne, am decis înlocuirea șefului Serviciului Sănătate și Securitate în Muncă din cadrul Primăriei Municipiului București, pentru deficiențe în activitate.
- Ancheta internă continuă și, în funcție de rezultatele ei, este posibil să iau și alte măsuri administrative. În paralel, reprezentanții PMB au furnizat informații pentru ancheta Poliției legată de acest eveniment”, a scris primarul general pe pagina de Facebook.
Potrivit datelor de pe pagina Primăriei Capitalei, șeful Serviciului Securitate în Muncă era Dragoș Mateescu.
De asemenea, Poliția Capitalei a anunțat declanșarea unei anchete în acest caz.