Sari direct la conținut

Nicușor Dan, întâlnire oficială cu Ursula von der Leyen, în marja Consiliului European – VIDEO

Nicușor Dan, întâlnire oficială cu Ursula von der Leyen, în marja Consiliului European – VIDEO
Nicușor Dan se întâlnește la Bruxelles cu Ursula von der Leyen, în marja Consiliului European, pe 26 iunie 2025 / FOTO: presidency.ro

Nicușor Dan și Ursula von der Leyen au avut joi o discuție, în marja summitului Consiliului European de la Bruxelles, în care urma să fie abordată problema deficitului bugetar excesiv din România și a fondurilor primite din PNRR. Întrebat de corespondentul HotNews la Bruxelles de mesajul cu care va merge la întâlnire, președintele a subliniat că „suntem oameni serioși” și „ne vom ține cuvântul”.

  • Corespondentul HotNews la summitul Consiliului European de la Bruxelles, Laurențiu Ungureanu, va transmite pe parcursul zilei principalele informații de la acest eveniment.

Nicușor Dan a anunțat joi seară că, în cadrul întrevederii pe care a avut-o, anterior în cursul zilei, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în marja Consiliului European desfășurat la Bruxelles, discuțiile s-au axat pe „reformele economice pe care țara noastră s-a angajat să le întreprindă în perioada următoare”.

Președintele Dan s-a întâlnit în această seară cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în marja Consiliului European de la Bruxelles.

Sursa video: Administrația Prezidențială
Foto: Administrația Prezidențială

Momentan, nu au fost furnizate detalii suplimentare despre discuția dintre șefului statului român și președinta Comisiei Europene.

Conform corespondentului HotNews la Bruxelles, întrevederea dintre cei doi lideri a durat aproximativ 30 de minute.

Nicușor Dan a publicat pe contul său de X o fotografie din momentul în care s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul Consilului European. În postare, el reamintește mandatul cu care a sosit la reuniunea de la Bruxelles.

„La solicitarea României, Consiliul European va reafirma sprijinul UE pentru Republica Moldova înainte de summitul UE – R. Moldova și va saluta adoptarea Strategiei UE pentru Marea Neagră. În ceea ce privește securitatea și apărarea europeană, România este pregătită să facă parte din inițiativele UE pentru a consolida industria europeană de apărare.

Vom continua, de asemenea, sprijinul nostru pentru Ucraina într-un context internațional dificil și vom discuta situația actuală din Orientul Mijlociu. Vor fi abordate și competitivitatea UE, precum și rolul său ca actor global de încredere”, a scris președintele.

Ce a spus Nicușor Dan la sosirea la Consiliul European

„Este primul Consiliu European (n.r. din mandatul său). Sunt multe subiecte, în primul rând este Consiliul de după summitul NATO și vor fi subiecte despre apărare, inclusiv creșterea cheltuielilor si cum poate Europa produce echipament militar. E o importantă componentă de securitate, interesele României sunt pentru Republica Moldova. La initițiativa României va fi o secțiune despre Marea Neagră”, a spus Nicușor Dan într-o declarație oferită presei la sosirea la Consiliul European.

De asemenea, cu ocazia prezenței la Bruxelles, Nicușor Dan va avea o discuție cu președinta Comisiei Europene.

„O să fie o discuție cu doamna von der Leyen pe cele două subiecte. În primul rând, situația politică din România. O să-i explic guvernul, majoritatea și ce s-a întâmplat în aceste săptămâni. Și cele două subiecte deschise cu Comisia deficitul și PNRR”, a spus Dan.

Corespondentul HotNews l-a întrebat și de mesajul cu care merge la aceste discuții. „Domnule președinte, e primul dumneavoastră Consiliu European și sunteți în situația ca pe lângă angajamentele luate aici să fie nevoie să oferiți și explicații despre problemele financiare din România. Cum vă simțiti în această situație?”, a întrebat Laurențiu Ungureanu.

„Lucrul cel mai important este că suntem oameni serioși, din momentul în care am format guvernul ne vom ține de cuvânt. Ăsta e mesajul principal”, a răspuns președintele.

Agenda Consiliului European

Nicușor Dan este prezent, joi și vineri, la primul Consiliu European de când și-a preluat mandatul de președinte. Reuniunea are loc la Bruxelles, unde liderii europeni vor discuta despre sprijinul pentru Ucraina, criza din Orientul Mijlociu, securitatea europeană, competitivitatea economică și relațiile externe ale Uniunii, potrivit Administrației Prezidențiale.

Reuniunea vine la o zi după summitul NATO de la Haga în care aliații s-au angajat să majoreze semnificativ cheltuielile pentru apărarea comun și despre continuarea sprijinului pentru Ucraina.

Războiul din Ucraina va fi prezent și pe agenda Consiliului European de la Bruxelles unde șefii de stat și de guvern vor discuta despre continuarea sprijinului pentru Kiev, despre negocierile pentru o pace justă și despre presiunile asupra Rusiei.  

INTERVIURILE HotNews.ro