FOCUS: De ce am mers în Irlanda de Nord

Această ediție a newsletter-ului „Rațiunea, înapoi!” a fost scrisă „la cald”, după ce m-am întors din orașul nord-irlandez Ballymena, acolo unde timp de o săptămână au fost proteste aproape zilnice, unele violente, împotriva unor cetățeni români.

Conflictul a pornit după ce o localnică, adolescentă de 14 ani, a reclamat la Poliție că a fost violată de doi cetățeni români, de etnie romă, de aceeași vârstă cu ea. La început pașnice, protestele localnicilor au devenit violente și s-au extins împotriva imigranților în general.

Cei doi presupuși violatori au fost arestați, iar familia lor a trebuit să plece din Irlanda de Nord, la sfatul poliției locale. Ulterior, casa în care au locuit a fost incendiată de localnicii furioși. De pe 7 iunie, de când a avut loc presupusul viol, 50 de locuințe din Ballymena și din orașele din jur au fost afectate de conflictele interetnice (incendiate, cu geamuri sparte etc). 14 familii de migranți au fost evacuate de autorități și cazate în alte locuri. 

Am venit în Ballymena, împreună cu colegul Adi Iacob, ca să înțelegem mai bine ce se întâmplă la fața locului, pentru că, atât din presă, cât mai ales din comunicarea autorităților, locale și române, au lipsit multe informații de context. Am publicat deja două articole pe HotNews despre acest subiect, care pot fi citite aici și aici. Mai departe, am să prezint câteva observații personale de la fața locului în speranța că, astfel, voi reuși să lămuresc unele lucruri.

Ce caută românii în Ballymena

Ballymena este un oraș mic nord-irlandez, aflat la 45 de kilometri de Belfast, cu o populație de 31 de mii de locuitori. Localnicii sunt majoritar protestanți (peste 70%), loiali coroanei britanice. Dar, ca peste tot în zona Belfastului, localitatea poartă încă povara unui trecut încărcat de violențe intersectare: în anii 90 și 2000, protestanții au atacat școli și biserici catolice. În anii 60, chiar le-au dat foc în case catolicilor. 

Polițiștii, detașați din zonele din jur pentru a preveni violențele din Ballymena, ne-au confirmat că membrii celor două confesiuni – catolicii (naționaliști, care doresc reuniunea cu Irlanda) și protestanții (care sunt loiali reginei Marii Britanii) – se mai încaieră chiar și în zilele noastre în Belfast. „Așa sunt învățați în familie”, ne-a explicat un polițist care vineri seară păzea de eventuali protestatari una din intrările de pe strada Clonavon Terrace, acolo unde este și casa, între timp incendiată, unde a locuit familia presupușilor violatori. A fost o seară liniștită, prima după multe zile de proteste.

Ballymena este într-o zonă economică dezvoltată a Irlandei de Nord, iar acest lucru a atras și un număr mare de imigranți. Din datele pe care le-am găsit, rata de imigrație în acest oraș este de 17,6%, mai mult decât dublă față de restul țării (8,7%). 

Nu aș putea spune exact câți români trăiesc aici, dar, de exemplu, grupul de Facebook „Români în Ballymena” are 3400 de membri. Am întâlnit conaționali care lucrau la hotelul unde ne-am cazat, la magazinele sau în restaurantele din oraș. 

Cei mai mulți muncesc însă în fabricile din oraș, Moy Park (producător de carne de pui), Cranswick (abatorul de porci), fabrica de autobuze sau în alte mari companii industriale. 

Din ce mi-au spus românii din Ballymena, aceștia sunt plătiți cam cu salariul minim pe economie din Marea Britanie, care este de 12,21 lire pe oră. Am și câteva repere concrete: cineva care lucrează într-un magazin mi-a spus că se câștigă între 350 și 500 lire pe săptămână, iar un „team leader” la fabrica de carne de pui, care muncește 12 ore pe zi, „cinci cu două” zile pe săptămână, mi-a spus că pleacă acasă cam cu 4000 de lire pe lună. 

O casă obișnuită în Ballymena, dar într-o zonă mai proastă (adică unde locuiesc mulți imigranți), se închiriază cu 600 de lire pe lună. The Guardian zice că raportul dintre salarii și costurile vieții în Ballymena este unul chiar mai bun decât în multe părți din Anglia. Românii cu care am vorbit mi-au recunoscut că „așa e, nu se trăiește rău aici.”

La prima vedere, nu ai putea spune să străinii sunt priviți cu ostilitate în Ballymena. Am fost salutați și ni s-a zâmbit pe stradă, în restaurantul indian unde am luat cina și așa mai departe.

În același timp, am avut parte și de câte un „fuck-off”, transmis din fața casei când ne-am apropiat să cerem un interviu.

Imigrație și rasism

Localnicii cu care am vorbit s-au arătat deranjați de acuzațiile care le-au fost aduse în ultima perioadă. Ne-au spus că nu sunt rasiști, pe de altă parte…recunosc că „problema o reprezintă gypsies” sau „cei care nu au nimic de oferit societății”. În expresii diferite, dar care pentru ei înseamnă același lucru.

„Unii nu se integrează. Nu participă la stilul nostru de viață. Nu înțeleg lucruri simple, cum ar fi colectarea gunoiului și au nivel ridicat de mizerie. Sunt oameni care stau pe colțurile străzilor, oameni care încalcă legea. Nu își plătesc taxele auto și își dau singuri jos blocatoarele de pe roți, dacă sunt prinși. Și nu au nici asigurare.

Puteți înțelege cum ne simțim noi, ca localnici. Dar nu este ură împotriva oamenilor muncitori și cinstiți care vin în această țară. Doar că nu-i vrem pe cei care nu au nimic de oferit societății”, ne-a explicat Garry Lamonte, un localnic de pe strada Queen, unde locuiesc (mai degrabă locuiau) și multe familii de romi, de cetățenie română sau bulgară. 

Alte opinii ale localnicilor am descoperit pe grupul de Facebook „Ballymena Reaction Group”. De exemplu, această postare a unei femei de 30 de ani care spune explicit că evită anumite zone din oraș din cauza „Roma Gypsies”. Aceștia o fac să nu se simtă în siguranță. Localnica oferă destul de multe detalii în postarea respectivă. 

Vorbind cu irlandezii sau doar citindu-le comentariile de pe internet, realizezi că presupusul viol nu a fost decât un declanșator al protestelor anti-imigrație din Ballymena. Agresiuni sexuale au mai avut loc în oraș dar nu au generat proteste atât de ample.

Oricum, romii au mai fost luați la țintă și înainte. În 2018, grupul de extremă de dreaptă Britain First a publicat un video „Small town in Northern Ireland flooded with Romanian gypsies.” (Un oraș mic din Irlanda de Nord a fost inundat de ț…i români”). 

Pe de altă parte trebuie să recunosc că cele mai urâte comentarii despre romii din Ballymena nu le-am auzit de la localnici, ci de la români. Ar fi greșit să generalizez, dar mulți dintre cei care au plecat din țară au luat cu ei și rasismul.

Nu le recomand celor slabi de inimă să citească postările unor membri ai grupului de Facebook „Români în Ballymena”, pentru că sunt de o agresivitate extremă. „Dacă aș avea o putere aș nenoroci rasa ț…că”, scrie un român, ca reacție la evenimentele din ultima perioadă. Altele sunt chiar și mai dure. 

Pe de altă parte, am discutat în aceste zile și cu reprezentantul unor organizații de romi care a venit special la Ballymena de la Newcastle ca să vadă cum poate ajuta pentru a potoli conflictul din localitate.

Fostul consilier local în Newcastle, Nicu Ion, mi-a spus că, în marea lor majoritate, romii din Marea Britanie muncesc, chiar dacă unii primesc și ajutoare sociale din partea statului, pe lângă salariu. Deci informația că aceștia ar trăi doar din ajutoarele sociale este mai degrabă un mit. Un român din Ballymena mi-a spus însă că știe și cazuri de romi care nu fac nimic și primesc bani de la stat. Dar nu poate generaliza.

Mulți romi au plecat de frica atacurilor

Nicu Ion știe sigur că cel puțin 200 de familii de români din Irlanda de Nord au plecat din țară după ce au început protestele împotriva lor. Am întâlnit o femeie romă într-un magazin românesc care ne-a mărturisit că urmează să plece în România cu toată familia. Asta după ce proprietarul casei a avertizat-o că locuința este vizată de protestatari, care vor s-o incendieze. Femeia era de 6 ani în oraș și lucra la Moy Park. Altcineva ne-a relatat că la abatorul de porci au mai rămas doar vreo trei persoane de etnie romă. Înainte de proteste ar fi fost cam 40-50.

Un alt român din Ballymena ne-a povestit că a dus cu propria mașină la aeroportul din Belfast câteva familii care fugeau de frica localnicilor. Pe grupul de Facebook „Români în Ballymena” au apărut anunțuri ale membrilor că-și vând lucrurile din casă în regim de urgență. Frica a intrat în mulți dintre oameni. 

Care a fost reacția autorităților locale?

Sincer, m-aș fi așteptat la mai multă deschidere din partea autorităților nord-irlandeze pentru a oferi informații unor jurnaliști români. Înainte de a pleca spre Ballymena am trimis mai multe solicitări unor consilieri locali, primarului din Antrim (din care face parte și acest oraș), Jackson Midford, poliției locale și așa mai departe. Ba chiar am vrut să stabilesc o întâlnire și cu Ivy Goddard de la Forumul Interetnic din Ballymena, adică organizația locală care trebuie să ajute membrii minorităților etnice să se integreze în societate, să condamne și să prevină conflictele interrasiale. 

Nu mi-a răspuns nimeni, deși mi s-a transmis că cererile mele au ajuns la destinație. Cu Ivy Goddard ne-am întâlnit sâmbătă dimineață la sediul Consiliului Local Antrim, unde se desfășura întâlnirea dintre ambasadorul statului Filipine la Londra și vreo 50-60 membri ai comunității de imigranți filipinezi din localitate. 

Ivy Goddard și-a cerut scuze că nu mi-a răspuns la email și ne-a ajutat să intrăm pentru câteva minute la întâlnire și așa am aflat că ambasadorul din Filipine venise pe cont propriu să-i asigure pe conaționalii săi că dacă au suferit pierderi materiale în urma protestelor violente anti-imigranți, paguba va fi suportată de statul filipinez. Diplomatul a vrut să-i încurajeze și să le reamintească că nu sunt singuri, că statul filipinez este alături de ei. 

În sediul Consiliului Local l-am abordat pe Philip Thompson, director al Community Council din Ballymena. Când i-am spus că am vrea să discutăm despre faptul că, în ziua dinainte am vorbit cu mai mulți localnici care au spus că nu mai suportă comunitatea romă din oraș, funcționarul a răspuns că „aceasta este o problemă foarte delicată” și trebuie să ceară acordul șefului său. Ne-am schimbat numerele de telefon și a promis că va reveni. Nu a mai revenit.

Ce au făcut autoritățile române pentru cetățenii noștri din Ballymena

După ce am publicat articolul în care am relatat despre venirea ambasadorului filipinez la Ballymena, am fost căutat de oameni din Ministerul de Externe român să-mi spună că nu ar fi totuși chiar corect dacă s-ar înțelege din ce am scris că autoritățile noastre nu fac nimic pentru cetățenii români din Irlanda de Nord afectați de protestele anti-migranți. 

Mi s-a spus că ambasadoarea României la Londra, Laura Popescu, ar fi vrut să meargă încă din prima zi în Ballymena, însă autoritățile locale ar fi rugat-o să nu facă acest lucru pentru că s-au temut că prezența unui diplomat român „ar fi inflamat și mai mult spiritele printre localnici”. 

Pentru că, spre deosebire de ambasadorul filipinez, cel român reprezintă, atât victimele violențelor, cât și presupușii violatori care și ei sunt români, mi-au explicat sursele. 

Dar asta nu înseamnă că diplomații noștri nu s-au implicat și nu țin legătura cu autoritățile locale din Ballymena. Mi s-a mai spus că un consul de la Consulatul general din Edinburgh a fost la Ballymena și s-a întâlnit cu poliția, autoritățile locale, dar și cu reprezentanții comunității românești.  

Am întrebat printre românii de acolo, dar nu l-a văzut nimeni pe consulul trimis de la Edinburgh. E posibil ca prezența lui să fi fost discretă, tot pentru „a nu inflama spiritele locale.” 

Nu știu cum stau lucrurile în realitate, dar nu am motive să cred că am fost mințit. Pe de altă parte, mulți oameni din România au rămas cu impresia că subiectul a fost ignorat complet de la autoritățile de la București.

Nu e deloc confortabil sentimentul că suntem pe cont propriu. În cazul acesta, sute de cetățeni români au trebuit să fugă din Irlanda de Nord de teamă să nu fie incendiați în propriile lor case de mulțimi furioase. Știu că nu mai trăim demult vremuri normale, dar parcă nu ar trebui să ne obișnuim cu răul. 

Sper că acest articol i-a ajutat pe cei care vor să înțeleagă mai multe despre ce se întâmplă în Irlanda de Nord cu românii noștri. Ca întotdeauna, realitatea nu e în alb și negru, ci are mult mai multe nuanțe.

P.S. Aseară, o româncă pe care am cunoscut-o în Ballymena mi-a scris că cineva i-a spart geamul la casa unde locuiește. Mai mult chiar, de teamă ca lucrurile să nu se lase cu daune mai mari, proprietarul casei i-a spus că ar fi mai bine să-și găsească altă locuință. Nu știe deocamdată ce să facă.

Acum două zile, când am vorbit cu ea, spunea că nu se gândește să plece în România.

Puzzle: Conflictul Israel – Iran

Pentru că am lipsit în ultimele zile, nu am putut urmări cu atenție actualitatea internă. Totuși, e remarcabil că NU avem încă nicio schiță de guvern și nici o listă cu măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. PSD încă nu a decis dacă intră la guvernare sau așteptă în opoziție să eșueze ceilalți. Oarecum previzibil pentru acest partid.

Tot din România, GOLAZO, site-ul de sport al HotNews, a publicat luni dimineață documentul cu premiile care cumulează 1,7 milioane de lei, oferite de Elisabeta Lipă, fostă șefă a Agenției Naționale pentru Sport. Un zidar a fost premiat peste un contabil șef, un tâmplar a primit mai mulți bani decât un medic. Iar vedeta Roxana Ciuhulescu, cu funcția de consilier superior, a primit bonusul maxim: 40.000 lei.

Veștile cu adevărat dramatice, chiar și pentru România, vin din Orientul Mijlociu. Israelul și Iranul se bombardează reciproc, iar lumea se întreabă cât de departe va ajunge conflictul dintre cele două puteri militare regionale.

Iranienii fug din Teheran pe fondul bombardamentelor, după ce Israelul a reușit să câștige controlul asupra cerului de deasupra Iranului. De cealaltă parte, în Tel Aviv și Haifa sunt raportate opt persoane decedate și sute de răniți, în urma bombardamentelor iraniene. Un articol interesant despre instalația nucleară iraniană Fordo, unde Teheranul ar putea converti întregul stoc de uraniu puternic îmbogățit, cu scopul de a produce în doar trei săptămâni suficient material pentru a fabrica nouă arme nucleare, poate fi citit aici.

Deocamdată atât în această ediție din „Rațiunea, înapoi!”.

Pe curând,

Gabriel Bejan