Sari direct la conținut

Corespondenta HotNews.ro a văzut cum trăiesc oamenii din Bucha care au supraviețuit măcelului: lacrimi, speranță, femei care gătesc supă în fața blocului

HotNews.ro
Femei din Bucha care tocmai au gatit o supa in fata blocului, Foto: Hotnews
Femei din Bucha care tocmai au gatit o supa in fata blocului, Foto: Hotnews

​Corespondenta HotNews.ro Oxana Mihailova a fost în Bucha, orașul de lângă Kiev unde, potrivit autorităților ucrainene, armata rusă a omorât sute de civili înainte de a se retrage.

Corpuri neînsuflețite, tone de metal provenite din blindatele și tehnica militară lovite de armata ucraineană. Gloanțe, proiectile neexplodate, case și grădinițe distruse. Și multă, multă suferință. Aceasta este imaginea peste care am dat în aceste zile în orașul Bucha din regiunea Kiev, localitatea unde timp de patru săptămâni au avut loc lupte dure între armata rusă și cea ucraineană, lupte care s-au finalizat cu un eșec total al armatei ruse.

Trupele Federației Ruse au intrat în Bucha, regiunea Kiev, pe 27 februarie. Orașul a fost recuperat de armata ucraineană, după o lună, pe 28 martie. Timp de patru săptămâni localitatea a fost terenul de desfășurare al unor lupte grele care s-au finalizat cu victoria militarilor ucraineni.

Ministerul Apărării din Ucraina a postat pe pagina sa oficială un film în care se arată corpurile neînsuflețite ale unor civili legați la mâini și împușcați, găsiți într-o casă din Bucha. În total, spun ucrainenii, peste 300 de civili ar fi fost uciși și înmormântați în gropi comune. Rusia a negat acuzațiile conform cărora forțele sale ar fi ucis civili în orașul Bucha, lângă Kiev.

Chiar dacă au trecut câteva zile de la eliberare, localitatea este în continuare fără apă, energie electrică și gaz. Am stat de vorbă cu câțiva dintre acei puțini oameni care au rămas acolo. Deși sunt obosiți de frica pentru propriile vieți, de foame și frig, localnicii din Bucha spun totuși că sunt încrezători în victoria Ucrainei în acest război.

Când i-am întrebat de ce nu au plecat până acum din localitatea lor, așa cum au făcut alții, mi-au răspuns cu o mirare autentică: “E pământul nostru, noi nu putem pleca de aici”.

Fotografii care arată deopotrivă tragedia și speranța

Înainte de intrarea în Bucha pot fi observate tancurile explodate după ce au fost lovite de proiectilele armatei ucrainene, în care mai sunt încă cadavrele soldaților ruși.

Blindate rusești, la intrarea în Bucha. FOTO: Oxana Mihailova

La intrare în oraș am găsit o mașină de culoare albă cu inscripția disperată “дети” (copii). Mașina a fost distrusă de proiectile și gloanțe, fără milă. Mi-e greu să mă gândesc la soarta oamenilor care s-au aflat în autoturism în momentul atacului…

Mașină pe care scrie cu markerul „Copii” în limba rusă

În oraș, într-o curte în preajma blocurilor construite încă în perioada sovietică, am găsit două femei care făcuseră focul și pregăteau o supă. Alături, stăteau doi bărbați care le ajutaseră să taie lemnele. Mâncare pregătită pe foc, în fața blocului, din alimente adunate împreună cu vecinii este o realitate în care trăiesc de mai bine de o lună toți cei care au rămas în Bucha.

Bucătăriile din fața blocului

O femeie ne-a invitat și pe noi să mâncăm din supa pregătită, spunând cu un zâmbit plin de lacrimi că astăzi este prima dată din ultimele patru săptămâni când ea și vecinii săi pot mânca carne. În oraș au ajuns ajutoare umanitare, din care fiecare localnic poate primi un pachet de alimente.

În Bucha, practic nu mai există magazine

Oamenii spun că timp de o lună nu au folosit bani: magazinele au fost distruse de obuze și rachete, iar oamenii nu au mai avut de unde să-și cumpere produse alimentare și nealimentare.

Cadavrul șoferului e încă în mașină…

Mai departe, am ajuns în centrul orașului Bucha. Acolo am găsit mașinile civililor, nimicite de proiectile și gloanțe. În unele dintre acestea au mai rămas șoferi morți. Nimeni nu a avut timp să-i scoată și să-i înmormânteze așa cum se cuvine.

Drumuri sunt pline de gloanțe, bucăți de metal și proiectile care pot exploda în orice clipă. Peste tot sunt filtre unde militarii ucraineni verifică mașinele care traversează zona. Aceste posturi însă nu pot fi fotografiate din măsuri de securitate.

Proiectil neexplodat

Pe o stradă de la marginea orașului Bucha, la o distanță de doi kilometri de la orașul Irpin, apare o imagine îngrozitoare. Așa arată un război: case distruse și tehnica militară transformată în mormane de fier. Peste tot sunt bucăți de haine militare, gloanțe, proiectile. Pe străzi se plimbă câini flămânzi rămași fără stăpâni.

De la casele distruse miroase a fum. Când te apropii poți simți suferința oamenilor și visele lor spulberate într-o clipă.

Casa lui Dimitri

La un moment dat a ieșit la noi Dmitri, un bărbat de peste 50 de ani. El, ca și mulți alți localnici, este dornic să povestească prin ce a trecut și cum a supraviețuit. Se ține bine … la început. Spune că a stat în casa din prima și până în ultima zi de atac. Soldații ruși le-au luat localnicilor telefoanele mobile și cartelele SIM, pentru ca aceștia să nu aibă nicio legătură cu oamenii din afara localității.

Dimitri

Bărbatul povestește despre atacurile venite din cer și de pe pământ. Și în ograda lui au nimerit gloanțe și proiectile. El spune că a supraviețuit prin minune, a fost nevoit să se ascundă în subsol. Pe strada lui au fost găsite în aceste zile cel puțin 15 cadavre. Unii dintre cei decedați au fost vecini și cunoscuți ai săi.

Dmitri spune că nu are de gând să plece din localitate și va sta aici până la capăt. Încearcă să zâmbească și să spună că mai crede că localitatea sa în care a trăit toată viața își va reveni. „Noi, ucrainenii, nu cedăm!”. Plânge.

„Putin Huilo”- înjurătură în limba rusă la adresa președintelui Rusiei

Mașină ciuruită de gloanțe

Căruțuri de copii abandonate pe marginea drumului

În orașul Bavari. Corpul neînsuflețit al unui om zace în fața benzinăriei

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro