Coronavirus: Mai puţin de 400 de morţi în 24 de ore, pentru a doua zi consecutiv, în SUA (Johns Hopkins)
Bilanţul cotidian al deceselor legate de coronavirus în ultimele 24 de ore în Statele Unite a coborât sub pragul de 400 de morţi pentru a doua zi consecutiv, potrivit datelor prezentate luni la orele 20.30 (marţi, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, informează AFP, citat de Agerpres.
Ţara a înregistrat 385 de noi decese într-o zi din cauza COVID-19, după ce în ziua anterioară fusese de 382 de morţi suplimentare. Aceste bilanţuri zilnice sunt cele mai scăzute de la sfârşitul lui martie, potrivit datelor actualizate continuu de universitatea din Baltimore.
Va trebui, totuşi, observat dacă datele de luni se înscriu pe un trend descendent, deoarece sunt de obicei mai mici în weekend în absenţa informaţiilor transmise de autorităţile sanitare locale.
Prima putere economică mondială este de departe ţara cea mai afectată în valoare absolută de pandemie, atât ca număr de decese (116.114), cât şi de cazuri diagnosticate, peste 2,1 milioane pe întreg teritoriul.
În pofida acestor bilanţuri încurajatoare, primul val nu a trecut complet, numărul noilor contaminări oscilând în continuare în jurul unei medii zilnice de 20.000. Pandemia s-a deplasat de la New York şi Nord-Est spre o zonă largă ce acoperă sudul şi vestul ţării.
Peste 12 state înregistrează în prezent cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 de la începutul pandemiei. Este cazul şi cu Oklahoma unde Donald Trump, refuzând orice alarmism, intenţionează să ţină un mare miting electoral cu mai multe zeci de mii de persoane la sfârşitul săptămânii.