Sari direct la conținut

Coronavirus în România: 179 de cazuri în ultimele 24 de ore / Au fost raportate 113 decese, dintre care 78 sunt din trecut / Situația în fiecare județ

HotNews.ro
Spital COVID-19, Foto: MARIO TAMA / Getty images / Profimedia
Spital COVID-19, Foto: MARIO TAMA / Getty images / Profimedia

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 179 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID -19), au transmis sâmbătă autoritățile și 113 decese, dar 78 dintre aceste decese nu sunt din ultimele 24 de ore și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Până astăzi, 5 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.742 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar alți 1.042.551 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 63 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 30.725 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.06.2021 (10:00) – 05.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 113 decese (65 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Iași, Ilfov și Municipiul București.

78 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 1 deces s-a produs în luna august 2020, 3 în octombrie 2020, 11 în noiembrie 2020, 6 în decembrie 2020, 3 în ianuarie 2021, 13 în februarie 2021, 20 în martie 2021, 21 aprilie 2021, în județele Arad, Gorj, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Sălaj, Suceava, Timiș, Ilfov.

Dintre cele 113 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 7 la categoria 40-49 de ani, 6 la categoria 50-59 de ani, 33 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

99 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.691. Dintre acestea, 329 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.988.736 de teste RT-PCR și 1.212.434 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.380 de teste RT-PCR (9.087 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.293 la cerere) și 10.804 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 4.084 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.140 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.714 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 61 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 409 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 174 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 4 iunie, 806 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 137.050 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.544 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

În intervalul 27 mai – 3 iunie 2021, au fost raportate 32.608.386 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

Situația pe județe:

Județ Număr de cazuri nou confirmate

Alba 9

Arad 6

Argeș 3

Bacău 0

Bihor 6

Bistrița-Năsăud 3

Botoșani 2

Brașov 10

Brăila 3

Buzău 3

Caraș-Severin 1

Călărași 2

Cluj 0

Constanța 5

Covasna 1

Dâmbovița 4

Dolj 2

Galați 7

Giurgiu 0

Gorj 0

Harghita 1

Hunedoara 6

Ialomița 1

Iași 10

Ilfov 5

Maramureș 2

Mehedinți 4

Mureș 4

Neamț 6

Olt 2

Prahova 13

Satu Mare 2

Sălaj 3

Sibiu 2

Suceava 4

Teleorman 0

Timiș 1

Tulcea 1

Vaslui 5

Vâlcea 6

Vrancea 1

Mun. București 28

Cazuri noi nealocate pe județe 5

Total 179

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro