Sari direct la conținut

Coronavirus în România: Au fost raportate 3.034 cazuri noi după 9.829 de teste / 60 de decese în ultimele 24 de ore

HotNews.ro
Coronavirus Romania, Foto: Geopix / Alamy / Alamy / Profimedia
Coronavirus Romania, Foto: Geopix / Alamy / Alamy / Profimedia

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în România a crescut cu 3.034, până la 640.429, potrivit datelor furnizare duminică de Grupul de Comunicare Strategică. Numărul de infecții înregistrat în ultimele 24 de ore a fost raportat după 9.829 de teste. De la ultima raportare au fost consemnate 60 de decese la pacienți cu Covid-19.

574.897 de pacienți au fost declarați vindecați până acum.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 327 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 15.979 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 02.01.2021 (10:00) – 03.01.2021 (10:00) au fost raportate 60 de decese (35 bărbați și 25 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani.

59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.868. Dintre acestea, 1.119 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.827.673 de teste. Dintre acestea, 9.829 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.220 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.609 la cerere.

Pe teritoriul României, 31.026 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.876 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 45.554 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro