Sari direct la conținut

Coronavirus în România: Opt medici ai Spitalului suport Câmpina au demisionat

HotNews.ro
Teste coronavirus, Foto: Profimedia Images
Teste coronavirus, Foto: Profimedia Images

Opt medici ai Spitalului Câmpina, spital suport pentru pacienții cu noul COVID-19 au demisionat. În aceste condiții, a rămas cu doi medici de ATI, relatează Mediafax.

Prefectura Prahova a anunțat joi că, până acum, au fost înregistrate zece demisii date de medicii din județ.

Opt dintre ei sunt medici la Spitalul Municipal Câmpina, desemnat unitate-suport, altul lucra la Spitalul de Boli Pulmonare Breaza și ultimul la Spitalul Orășenesc „Sf. Filofteia“ din Mizil.

Dintre medicii demisionari, patru sunt pensionari, dar au continuat să profeseze, spun cei de la Prefectura Prahova.

La rândul său, managerul Spitalului Municipal Câmpina, Călin Tiu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că dintre cei opt medici demisionari, 3 erau ATI-iști, iar ceilalți doctori neonatologi, de interne sau chirurgi.

„Cei trei ATI-iști erau în activitate, în floarea vârstei, peste 40 de ani. Ceilalți sunt pensionari care aveau contracte de colaborare pe care le-au întrerupt. Noi am scos la concurs posturi, în trecut, dar care nu s-au ocupat. În mod normal, am avea nevoie de 8 medici ATI, acum sunt doi”, a declarat Tiu.

Spitalul Municipal Câmpina a fost desemnat spital suport pentru pacienții cu noul COVID -19 în județul Prahova.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro