Coronavirus: Olanda lansează miercuri campania de vaccinare, ultima țară din UE care trece la inocularea populaţiei
Olanda a decis să devanseze cu două zile începutul campaniei sale de vaccinare împotriva Covid-19, care va începe miercuri, a anunţat luni guvernul ţării, ultimul din UE care va trece la vaccinarea populaţiei, scrie Agerpres.
Personalul spitalicesc în contact cu pacienţii de Covid-19 va fi primul care va beneficia de vaccin, alături de lucrătorii din azilurile de bătrâni din sudul ţării, au anunţat autorităţile sanitare.
„Începutul vaccinării împotriva Covid-19 este devansat cu două zile” în raport cu data precedentă anunţată, de vineri, 8 ianuarie, a anunţat Ministerul Sănătăţii după o întâlnire cu autorităţile sanitare.
De la începutul vaccinării în Europa pe 27 decembrie, lentoarea anumitor ţări în administrarea vaccinului este dur criticată, în special în Franţa.
Însă în Olanda întârzierea este şi mai importantă: primele vaccinuri sunt prevăzute la aproape două săptămâni după lansarea vaccinărilor în UE şi la aproape o lună de la începutul campaniei în Marea Britanie.
Marţi, ministrul sănătăţii Hugo de Jonge va răspunde în parlament la întrebările referitoare la aceste întârzieri.
Autorităţile au invocat până acum dificultăţile logistice şi necesitatea unei aprobări a vaccinului de către autorităţile naţionale.
De la jumătatea lui decembrie, Olanda au introdus măsurile cele mai stricte de la începutul pandemiei, toate şcolile şi magazinele neesenţiale fiind închise.
Anterior, premierul Mark Rutte a preferat o „izolare inteligentă”, mult mai permisivă decât cele din ţările europene vecine.
Luni, Olanda a înregistrat 6.671 noi cazuri de Covid-19, cu 757 mai multe decât în ziua precedentă.