Coronavirus: Primăria Capitalei alocă 1 milion de euro pentru aparatură medicală și costume de protecție. Relațiile cu publicul se suspendă
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a convocat miercuri o ședință de îndată a Consiliului General pentru alocarea din bugetul municipalității a circa 1 milion de euro pentru achiziționarea de aparatură medicală, costume de protecție și alte materiale sanitare destinate spitalelor, serviciului de Ambulanță, DSP și IGSU. Primăria Capitalei a mai anunțat că activitatea direcției de Relații cu Publicul a Primăriei Capitalei se suspendă timp de o săptămâna. Cetățenii se pot adresa instituției în scris, prin e-mail sau telefon.
”Mâine vom organiza o ședința de CGMB de îndată pentru că avem nevoie de bani pentru solicitările spitalelor din subordine, dar și din partea IGSU, Ambulanță București- Ilfov, DSP București atât aparate, kituri, combinezoane de protecție, măști, mănuși, tratamente. Venim în sprijinul instituțiilor noastre, dar și în sprijinul instituțiilor care sunt în subordinea Guvernului pentru că în acest moment nu trebuie să mai fie o diferența între instituții, trebuie să punem umărul în depășirea acestei situații care în acest moment nu este gravă, dar poate deveni dacă nu suntem conștienți de pericolele care ne pândesc. Aproximativ 5 milioane lei din fondul Primăriei Capitalei vor fi aprobate mâine, sper în CGMB, la rectificare, pentru a putea achiziționa tot ce este necesar în această perioada, atât pentru instituțiile din subordinea PMB, cât și pentru cele din subordinea Ministerului Sănătății care ne-au solicitat ajutorul”, a declarat primarul Gabriela Firea, potrivit unui comunicat transmis de municipalitate.
În ceea ce privește suspendarea activității Direcției de Relații cu Publicul, comunicarea se va face doar prin telefon și mail.
”De mâine, activitatea direcției de Relații cu Publicul a Primăriei Capitalei, audiențele, activitatea comisiilor tehnice se suspendă timp de o săptămâna. Acest lucru nu înseamnă că Primăria Capitalei se închide pentru cetățeni, aceștia se pot adresa instituției, în scris, sau prin e-mail la adresa relatiipublice@pmb.ro, iar pentru orice informație sau sesizare, aceștia au la dispoziție telverde 0800.800.868. Accesul vizitatorilor va fi limitat adică va fi permis doar în caz de urgență”, a anunțat Primăria Capitalei.
De asemenea, activitatea direcțiilor din Primărie se va desfășura cu jumătate din personal, începând de mâine, prin alternare, o săptămâna cu o săptămâna, în funcție de necesități și în funcție de specificul activității.
”Inclusiv la Primăria Capitalei, avem o colegă care a fost astăzi depistată cu COVID-19. În acest moment este internată împreună cu soțul său și fiul său la Spitalul „Victor Babeș”. Toți colegii de birou ai acestei doamne vor fi de urgență testați de DSP, iar zona unde se află respectiva direcție a fost dezinfectată cu un aparat cu nebulizare, cu un dezinfectant de nivel foarte înalt”, a anunțat Gabriela Firea.
Primarul Capitalei propune Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență următoarele măsuri:
1. Anunțarea suspendării cursurilor în școli, precum și închiderea creselor și a grădinițelor până după vacanță de Paște (adică 21 aprilie) astfel încât cadrele didactice și conducerile unităților de învățământ să se mobilizeze pentru predarea online sau video, în funcție de posibilitățile tehnice.
”Fac apel la toți cei care sunt responsabili, că împreună, Ministerul Educației, inspectoratele școlare, primăriile, consiliile locale, conducerile unităților de învățământ, să asigurăm suportul pentru toate unitățile de învățământ, astfel încât profesorii să poată să predea elevilor în această perioada, pe suport online sau video. Este important să nu oprim educația, ci să oprim răspândirea coronavirusului”, este de pătrere Gabriela Firea.
2. Pentru părinții sau/și rudele care vor sta acasă cu copiii, să se ia măsuri guvernamentale pentru sprijinirea angajatorilor la care aceștia lucrează, astfel încât să permită acestor salariați să lucreze, în mod legal, de acasă.
3. Închiderea teatrelor din subordinea Ministerului Culturii.
”În legătură cu organizarea evenimentelor, s-a anunțat în weekend anularea celor care presupun participarea a mai mult de 1.000 de persoane. S-a înțeles astfel că se pot organiza evenimente cu 800-900 de persoane. NU este bine. Nu este o măsură bună nici pentru actori, nici pentru personalul organizatorilor și cu atât mai mult nu este sigur pentru spectatori. PMB a suspendat toate spectacolele teatrelor și instituțiilor de spectacol administrate de Primăria Capitalei. De exemplu, în momentul în care s-a anunțat că vor fi interzise toate evenimentele la care participa peste 1000 de persoane, foarte mulți organizatori s-au grăbit să se adreseze DSP, inclusiv DSP București, să solicite aprobarea de evenimente cu 800-900 de persoane. Va spun cu toată responsabilitatea că pericolul este același. Într-o sala de teatru de 1000 de locuri, dacă vinzi 700-800 de bilete, pericolul este același. Trebuie să înțelegem că anumite pierderi financiare înregistrate acum pot fi recuperate, dar o boală netratată la timp sau un virus nestăpânit la timp sunt mult mai periculoase. Consider că o astfel de decizie trebuie să dea și Ministerul Culturii pentru instituțiile din subordinea sa”, a explicat Gabriela Firea.
4. Limitarea accesului vizitatorilor în instituțiile publice.