Sari direct la conținut

Coronavirus SUA: Bilanțul cazurilor se apropie de 6 milioane, în timp ce în Vestul Mijlociu, în special în universități, apar focare

HotNews.ro
Coronavirus Sua, Foto: Profimedia Images/Valentyn Semenov/Alamy
Coronavirus Sua, Foto: Profimedia Images/Valentyn Semenov/Alamy

Numărul cazurilor de coronavirus din SUA se apropie de 6 milioane, duminică, în timp ce mai multe state din Vestul Mijlociu raportează o creștere a numărului de infecții, potrivit unui bilanț Reuters.

Iowa, North Dakota, South Dakota și Minnesota au raportat recent bilanțuri zilnice record în timp ce Montana și Idaho înregistrează un număr record de pacienți spitalizați.

La nivel național, numărul noilor cazuri, al deceselor, spitalizărilor și ratele de teste pozitive scad, însă apar focare în Vestul Mijlociu.

Multe dintre noile cazuri din Iowa sunt în ținuturi în care există University of Iowa și Iowa State University, care țin cursuri. Colegii și universități din țară au raportat focare după ce studenții s-au întors în campusuri.

Numărul infecțiilor a crescut și după un eveniment anual al motocicliștilor din Sturgis, South Dakota, care a atras peste 35.000 de oameni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro