Sari direct la conținut

Coronavirusul are o transmitere limitată la copii, ”forma este incredibil de ușoară”. De ce organismul răspunde violent la adulți

HotNews.ro
Coronavirusul are o transmitere limitată la copii, ”forma este incredibil de ușoară”. De ce organismul răspunde violent la adulți

Ministrul australian al sănătății, Greg Hunt, a spus că o veste bună pentru familii este că dovezile de până acum arată că transmiterea virusului la copii este limitată, iar boala are un impact mic asupra acestora, notează Guardian.

Și medicul-șef din Australia, Brendan Murphy, a subliniat că datele la nivel global arată că ”atunci când copiii sunt infectați, forma este incredibil de ușoară, atât de ușoară că aproape nu au simptome”.

”Singurul copil infectat din Australia este un astfel de caz. Nu știm absolut sigur cât de mult se infectează cu virusul, dar știm că boala cu simptome semnificative nu este caracteristică (copiilor) și există foarte puține informații privind probleme semnificative create la copii”, a declarat Murphy.

”Este foarte diferit de gripă, în cazul cărei, adesea, copiii se îmbolnăvesc serios. Asta este un lucru bun, pozitiv”, a adăugat acesta.

La rândul său, profesorul Robert Booy de la Centrul Național pentru Cercetarea și Supravegherea Imunizărilor a arătat că, la nivel global, copiii par să prezinte doar simptome ușoare:

”Acei copii care totuși au contractat virusul au avut doar simptome ușoare, precum febra și probleme la partea superioară a sistemului respirator”.

”La adulți, organismul răspunde violent pentru că, probabil, a mai avut infecții cu (alte) coronavirusuri și acest lucru face ca sistemul imunitar să reacționeze nepotrivit și excesiv”, a explicat expertul, potrivit ABC.

Nu este pentru prima dată când copiii sunt mai puțin expuși în timpul unei epidemii de coronavirus. Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA, informațiile privind SARS și MERS arată că infecțiile în rândul copiilor au fost destul de rare. Niciun copil sau adolescent nu a murit din cauza SARS și a fost consemnat doar un singur caz în care un minor a transmis SARS altei persoane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro