Coronavirusul chinez: China a raportat doar 18 cazuri noi de coronavirus în afara Hubei. Situația se înrăutățește însă în alte părți, în Italia, Iran și Coreea de Sud explodând numărul de cazuri
China a raportat duminică o nouă scădere a numărului de infecții cu coronavirus în regiunile din afara epicentrului epidemiei, dar oficiali din domeniul sănătății de la nivel mondial spun că este prea devreme pentru a face prognoze privind evoluția situației din cauza noilor cazuri din alte părți ale lumii, transmite Reuters.
Cele mai importante informații de duminică, LIVETEXT pe HotNews.ro:
02:15 Cercetători chinezi: Coronavirusul nu își are originea în piața de fructe de mare din Wuhan.Cercetătorii chinezi au analizat datelor genomurile a 93 de probe din noul coronavirus, iar rezultatele arată că acesta a ajuns în Wuhan din altă parte. Piața aglomerată a fost, însă, locul care a făcut ca virusul să se extindă în tot orașul, scrie South China Morning Post, citat de Mediafax.
23.00 O chinezoaică din Wuhan și-a îmbolnăvit cinci rude fără să aibă simptome de coronavirus. E prima dovadă că virusul se poate răspândi fără simptome.
17:47Coronavirus: Pakistanul și Afganistanul închid granițele cu Iranul
15.09De ce experții spun că epidemia din Iran este deosebit de îngrijorătoare
14:53Xi Jinping: Coronavirusul, cea mai gravă urgență sanitară în China din 1949
14.31 În Coreea de Sud a murit încă un pacient infectat, al șaselea, numărul total de cazuri fiind de peste 600
14.22 Ministrul sănătății din Franța: Avem un singur pacient cu coronavirus, dar este ”foarte probabil” să apară și altele
13.15 Trei dintre pasagerii infectați cu coronavirus pe nava Diamond Princess au murit în Japonia
12.39 Israelul va pune în carantină aproximativ 200 de turiști sud-coreeni într-o bază militară aflată la sud de Ierusalim (Ynet)
12.02 Iranul a confirmat 15 noi cazuri de coronavirus, iar bilanțul deceselor a ajuns la 8
10.13 Coreea de Sud a înregistrat încă un deces, iar președintele țării a ridicat starea de alertă epidemiologică la nivel maxim. De asemenea, au fost anunțate încă 46 de cazuri, totalul ajungând la 602.
–––
Comisia pentru sănătate din China a confirmat 648 de noi infecții, mai mult decât în ziua anterioară, dar doar 18 au fost consemnate în afara provinciei Hubei, acesta fiind cel mai mic bilanț din afara centrului epidemiei din ultima lună, de când s-a început raportarea acestei statistici.
Televiziunea de stat le-a cerut cetățenilor să rămână vigilenți și să se ferească de adunări publice.
Noile infecții din afara Chinei continuă să îngrijoreze autoritățile sanitare, Coreea de Sud raportând duminică un al patrulea deces din cauza virusului și 123 de noi cazuri, totalul ajungând la 556.
Tot sâmbătă, Japonia a confirmat 27 de infecții noi. Iranul a anunțat 10 cazuri noi, până la un total de 29, fiind consemnate șase decese de marți și până acum.
Organizația Mondială a Sănătății a spus că își canalizează eforturile pentru a ajuta pregătirile din cele mai vulnerabile țări, printre care 13 națiuni africane ce au legături mai strânse cu China.
OMS a subliniat că, deși numărul de cazuri din afara Chinei este relativ mic, este foarte îngrijorată de noile infecții ce nu au o legătură evidentă cu China, precum o călătorie acolo sau contactul cu un caz confirmat.
Epidemia s-a extins în cel puțin 26 de țări și teritorii din afara Chinei, fiind letală în 2% dintre cazurile raportate. Riscul de deces este mai mare la pacienții în vârstă și sunt consemnate relativ puține cazuri la copii, potrivit OMS.
China a spus că bilanțul deceselor în ziua de sâmbătă a fost de 97, dintre care doar unul a fost consemnat în afara Hubei. În total, autoritățile chineze au raport până acum 76.963 de cazuri și 2.442 de decese.