Sari direct la conținut

Covasna: O dubă a jandarmeriei, aflată în misiune, s-a ciocnit cu altă dubă. Șapte persoane sunt rănite grav

HotNews.ro
112, Foto: Facebook/ ISU Constanta
112, Foto: Facebook/ ISU Constanta

Șapte persoane, printre care și patru jandarmi, au fost rănite pe DN 10, în apropierea localităţii Brădet, judeţul Covasna, după ce o dubă a Jandarmeriei, aflată în misiune, s-a ciocnit cu o alta.

Evenimentul s-a soldat cu rănirea a 7 persoane, care au suferit leziuni grave, multiple, fiind transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare şi acordarea de îngrijiri medicale ce se impun, potrivit Infotrafic.

„Polițiștii rutieri fac cercetări pentru a stabili care dintre cele două vehicule a pătruns pe contrasens. Duba Jandarmeriei era în misiune”, au declarat reprezentanții Poliției Covasna, citați de Mediafax.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marian Tolvaj, a spus că două persoane au fost rănite grav, urmând să fie duse la spital în Brașov.

„Vă pot confirma că două persoane au fost rănite grav, unul fiind șoferul dubei de jandarmi, care a rămas încarcerat în urma impactului. Celălalt rănit grav este civil. Cei doi vor fi duși la spital în Brașov. În total, în accident au fost rănite șapte persoane, dintre care patru sunt jandarmi”, a spus Tolvaj.

Cinci persoane, între care trei jandarmi, vor fi duse la Spitalul din Întorsura Buzăului, pentru îngrijiri medicale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro