Credincioșii NU sunt o turmă de oameni, incapabili să-și poarte singuri de grijă, care la prima ocazie se vor sinucide în grup

​Ce lipsește complet din dezbaterea publică din aceste zile este încrederea în capacitatea intelectuală a omului român de a se apăra singur de o primejdie. S-a dat voie la mers la biserică înainte de Paști? Pentru mulți asta înseamnă că automat, turme de idioți vor da năvală în biserici, se vor buluci și călca în picioare, iar, pe cale de consecință, vor lua coronavirus unii de la alții, deci vor muri.

În urma unei înțelegeri dintre Patriarhie și Ministerul de Interne, credincioșii vor avea voie să meargă la biserică în zilele dinainte de Paști ca să-și ia prescuri, iar în noaptea de Înviere vor putea primi lumină de la alți credincioși, ajutați de polițiști. O relaxare (făcută, spun unele surse, fără acordul președintelui) a condițiilor de carantină stabilite prin ordonanțele militare, ce i-a înfuriat pe mulți și care a fost salutată de credincioși.

Până la urmă, care e problema atât de mare, că niște oameni vor putea să facă de Paște pentru suflet, ceea ce toți ceilalți fac, de câte ori au chef, pentru burtă și anume să meargă la supermarket și să-și cumpere mâncare?

Nu sunt chiar cea mai credincioasă persoană din lume, dar pot să înțeleg nevoia de ritual, nevoia de credință a altora, mai ales în vremuri în care frica ne-a intrat în casă. Îmi pare rău că nu li s-a permis și catolicilor să-și facă cele necesare, dar aici, trebuie s-o recunoaștem, au intervenit probabil interesele electorale ale partidului de la putere: ortodocșii sunt majoritari, iar Patriarhul Daniel este un om cu mare influență în această țară.

Ce nu înțeleg însă este furia publică îngrozitoare care s-a năpustit asupra bisericii și a credincioșilor. Nu înțeleg, de pildă, de ce nu ar fi în stare bisericile să organizeze predarea-primirea de prescuri sau de lumină în noaptea de Înviere așa cum hipermaketurile organizează primirea în siguranță a clienților care vin la cumpărături?

Nu înțeleg nici de ce se pleacă de la premisa că omul credincios este mai prejos de intelectualul de pe Facebook, adică nu este deloc în stare să gândească cu mintea lui și să se păzească singur de infectarea cu coronavirus? Sigur că unii poate sunt inconștienți, dar chiar avem dreptul să-i punem pe toți în aceeași oală?

Am constatat că ce lipsește complet din dezbaterea publică în aceste zile este încrederea în capacitatea intelectuală a oamenilor de a se apăra singuri de o primejdie, fie ea și pandemie. S-a dat voie la mers la biserică de Înviere să-ți iei prescuri? Automat, spun restul oamenilor, niște turme de idioți vor da năvală, se vor buluci și călca în picioare și, pe cale de consecință, vor lua coronavirus unii de la alții, deci vor muri.

Nu mai există printre noi credincioși care ar putea decide singuri, de pildă, să stea acasă dacă nu se simt confortabil cu ideea de a fi înconjurați de alți oameni pe un spațiu foarte restrâns. De a-și calcula singuri riscurile.

Iar discuția nu se reduce doar la credincioși. În vremuri de pandemie, în dezbaterea publică, am remarcat că oamenii, ca entități, nu mai sunt deloc demni de încredere.

Țara e guvernată prin ordonanțe militare în care ni se zice exact ce avem voie să facem și ce nu, iar orice eventuală relaxare a unor măsuri înseamnă automat că oamenii se vor pune singuri în pericol.

S-a vorbit mult despre necesitatea închiderii granițelor în fața românilor din diaspora pentru că, inevitabil, dacă-i vom lăsa să vină țară de Paște vor da năvală în România, ca oile și caprele, fără niciun pic de minte, și ne vor infecta pe toți cu nenorocitul de virus adus din străinătate. Granițele nu s-au închis, așa cum cereau o grămadă de alți oameni, nicio țară din lumea asta nu-și închide granițele pentru propriii cetățeni, dar foarte mulți români din străinătate (cei mai mulți) au rămas în țările lor.

Cei care și-au permis, desigur. Alții, care nu au avut de ales, au venit în România și au ajuns direct în locurile de carantină.

Dar constat însă că în afară de noi, ăștia deștepți și responsabili care comentăm pe Facebook, nu mai există în țara asta oameni capabili să gândească: toți ceilalți sunt oameni fără minte care nu vor scăpa prima ocazie să se sinucidă în grup cu coronavirus.

Iar aici ajungem la încredere: încrederea unii în alții, a noastră în autorități și a autorităților în noi. Citeam într-un text scris de cineva care locuiește în Germania că e mult mai ușor în aceste zile pentru o țară să gestioneze situația în condițiile în care fiecare parte, statul și cetățenii, are încredere una în cealaltă și atâta vreme cât fiecare așteaptă de la cealaltă parte să-și respecte cuvântul și să facă ce poate într-o situație dată.

Încrederea se câștigă, nu se primește gratis, după cum spune și antropologul Radu Umbreș într-un interviu pentru Hotnews și, poate, că nici românii și nici autoritățile din România nu sunt în acest moment de încredere.

Tot ce pot să constat însă este că în noua ordine care se va instaura după această pandemie, omul nu va mai fi un animal de încredere. De siguranța lui se va ocupa acum exclusiv statul, care-i va da omului exact câte drepturi are nevoie pentru a nu se pune singur în pericol.

Întrebarea e chiar vrem să trăim într-o lume în care suntem considerați complet incapabili să ne purtăm singuri de grijă? Pentru că dacă nu, poate ar trebui de pe acum să ne gândim de două ori înainte să cerem statului „să interzică ceva”. Nu de alta, dar statul de abia așteaptă să decidă el pentru noi.