Sari direct la conținut

Crime la indigo: două femei au fost ucise pe litoral. Suspectul, prins după ce a făcut accident cu mașina furată de la o victimă

HotNews.ro
Suspect reținut, Foto: Shutterstock
Suspect reținut, Foto: Shutterstock

Procurorii au prezentat marţi filmul evenimentelor în cazul celor două femei ucise în judeţul Constanţa şi au precizat că bărbatul suspectat, care a fost reţinut, a cunoscut victimele prin intermediul unei publicaţii de internet care oferă servicii sexuale, informează News.ro.

Scopul acestuia a fost să fure maşinile celor două femei, dar şi alte bunuri şi bani de la ele, conform anchetatorilor. Trupul uneia a fost găsit pe un câmp, mâncat de şacali. Femeile, care au fost sugrumate, au fost deposedate de bijuterii după ce au murit.

De asemenea, procurorii bănuiesc că bărbatul încerca să însceneze faptele unei alte persoane, toate acţiunile lui susţinând această ipoteză. El a refuzat să dea declaraţii în faţa anchetatorilor.

Suspectul le-a cunoscut pe femei prin intermediul unei publicaţii care oferă servicii sexuale

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Sadîc Zafer, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că un bărbat şi o femeie au fost reţinuți pentru 24 de ore, fiind suspectaţi că ar fi implicaţi în uciderea a două femei ale căror cadavre au fost găsite în stare avansată de putrefacţie, pe 2 iulie şi, respectiv, pe 4 septembrie.

„Cele două victime se pare că au fost ucise în acelaşi mod de către acelaşi individ. Nu ştim deocamdată cu certitudine cauza morţii întrucât starea de putrefacţie a victimelor a împiedicat medicii legişti să ne lămurească efectiv despre cauza morţii. La una dintre victime nici nu avem deocamdată toate rezultatele histopatologice sau toxicologice la dispoziţie. Cert este că în cursul investigaţiilor s-a stabilit că inculpatul reţinut şi faţă de care urmează să fie formulată propunere de arestare preventivă, având un cazier destul de bogat încă din minorat, a încercat să obţină prin mijloace frauduloase bani şi alte bunuri de la cele două victime”, a declarat Sadîc Zafer.

El a mai afirmat că cele două victime au fost cunoscute de bărbat prin intermediul unor anunţuri postate pe internet prin care femeile respective ofereau servicii sexuale.

Suspectul „le-a cunoscut pe victime prin intermediul unei publicaţii de internet care oferă servicii sexuale. Pe prima dintre victime se pare că a ucis-o în locuinţa închiriată de aceasta în Mamaia, pe data de 2 iulie 2024, iar pe cea de-a doua victimă a ucis-o la data de 27 august 2024, în Năvodari, în locuinţa în care era găzduit de inculpata care a fost la rândul său reţinută în dosar”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul le-a ucis pentru a le fura mașinile

„Datele de anchetă au condus la ipoteza de lucru că a fost acelaşi mod de operare al inculpatului reţinut, în sensul că le ucidea pe victime cu scopul de a le deposeda de autoturisme. Pe prima victimă a deposedat-o de un autourism Audi A4 pe care ulterior l-a înstrăinat, a făcut schimb cu alte persoane din judeţul Tulcea, iar acele persoane, după mai multe înstrăinări succesive au înmatriculat respectivul autoturism în Bulgaria”, a mai afirmat Sadîc Zafer.

„Celei de-a doua victime i-a sustras autoturismul marca BMW Seria 1, pe care l-a condus pe drumurile publice, iar pe data de 3 septembrie anul acesta, în timp ce rula între Sinoe şi Mihai Viteazu, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat, aşa încât inculpatul ajuns la spital, iar maşina victimei a fost distrusă”, a precizat reprezentantul Parchetului.

Procurorii au mai aflat că telefoanele celei de-a doua victime şi suma de 11.000 de lei care era în maşină au fost luate de bărbatul anchetat.

„După efectuarea de investigaţii s-a stabilit că cele două telefoane mobile ale ultimei victime au fost sutrase de inculpat laolaltă cu suma de 11.000 de lei pe care o avea în maşină, bani pe care i-a cheltuit, a plătit pentru victimă chiria unei camere la un hotel pe care îl ocupa. A accesat unul dintre telefoanele victimei pentru a lăsa de înţeles că victima ar fi în viaţă şi că ar urma să plătească chiria neachitată. Banii pe care i-a luat i-a cheltuit pe lângă plata chiriei şi pentru a-şi plăti nişte datorii personale sau pentru a cumpăra, se pare, substanţe cu efect halucinogen”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

El a adăugat că bărbatul este acuzat de comiterea a două infracţiuni de omor calificat, fapte comise cu premeditare şi în scop de jaf, respectiv două infracţiuni de tălhărie împotriva celor două victime, infracţiunea în formă continuată de conducere fără permis, întrucât nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi acces ilegal la un sistem informatic, întrucât a accesat fără drept telefoanele mobile ale victimei.

Un telefon a fost găsit la un localnic din Sinoe (un sat din comuna Mihai Viteazu din județul Constanța), iar cel de-al doilea era folosit de partenera bărbatului.

Bărbatul suspectat de aceste crime are cazier, el a mai fost condamnat pentru fapte de furt de vehicule, conducere fără permis, infracţiuni de natură sexuală.

Cadavrul unei femei, aruncat pe un câmp, unde a fost devorat parțial de șacali

De asemenea, bărbatul şi femeia au furat bijuteriile victimelor.

„Este o situaţie, dacă vreţi, destul de cinică din partea lor, au luat bijuteriile respective de pe cadavrul victimei ucise. N-avem date concrete, singurele informaţii au fost oferite de un minor căruia i-ar fi povestit inculpatul (…) că le-ar fi sugrumat şi astfel le-ar fi ucis”, a mai precizat Sadîc Zafer.

El a adăugat că trupul celei de-a doua femei ar fi fost ţinut în locuinţa închiriată de partenera bărbatului timp de două zile, în prezenţa copiilor acesteia.

Cadavrul unei femei abandonat pe câmp a fost atacat de animale sălbatice.

„Acolo cadavrul a stat câteva zile, a fost atacat de animalele sălbatice, şacali, câini sălbatici şi a fost devorat într-o anumită măsură”, a menţionat procurorul.

Cum a încercat suspectul să îi păcălească pe procurori

Anchetatorii au afirmat că au indicii că bărbatul încerca să dea vina pe altcineva pentru aceste crime.

„Un telefon al victimei l-a valorificat în Sinoe. Şi maşina voia să o valorifice tot în Sinoe. A făcut la un moment dat chiar un schimb de vehicule cu o persoană de acolo. Ne gândim şi la ipoteza în care este suficient de versat încât a vândut telefonul cuiva din Sinoe, voia să vândă tot aceleaşi persoane autoturismul victimei şi a aruncat cadavrul victimei în apropierea satului Sinoe, ne gândim şi la varianta în care a încercat să arunce întreaga responsabilitate a uciderii către acea persoană la care s-ar fi găsit şi telefonul mobil şi autoturismul victimei. Vă daţi seama cât de credibilă ar fi fost apărarea acelei persoane, că am cumpărat de la un necunoscut din Constanţa, unul Nicu atât maşina respectivă, el mi-a vândut şi telefonul mobil şi culmea maşina să aibă legătură cu acel cadavru găsit în apropierea satului Sinoe, în care locuia persoana respectivă”, a mai transmis Sadîc Zafer.

După ce a provocat accidentul rutier cu maşina celei de-a doua victime, bărbatul a fost rănit şi a ajuns la spital.

„S-au făcut mai multe investigaţii şi inculpatul a fost una dintre persoanele incluse în cercul de bănuiţi la un moment dat. După mai multe verificări s-a procedat la instituirea unor măsuri de supraveghere tehnică aşa încât în cursul supravegherii tehnice a inculpatului am putut să ne dăm seama ziua în care a comis ceea de-a doua faptă”, a explicat procurorul.

El a menţionat şi cum anchetatorii au făcut legătura între cele două crime.

„A fost un dosar iniţial. Prima victimă fiind ucisă pe data de 2 iulie. Dispariţia ei a fost făcută publică la vreo zece zile de la momentul respectiv. Prima femeie este din judeţul Tulcea, a doua femeie este din judeţul Timiş. A fost reclamată dispariţia femeii abia peste 10 zile. În acele zece zile noi am efectuat investigaţii. A fost identificată, s-a stabilit cine este, s-au stabilit care au fost ultimele persoane cu care a intrat în contact, printre care a fost şi inculpatul. Iar la cea a doua faptă nu a fost foarte greu să facem conexiunea, pentru că a provocat accidentul cu autoturismul victimei”, a mai precizat Sadîc Zafer.

Bărbatul şi femeia s-au prevalat de dreptul la tăcere şi nu au oferit informaţii anchetatorilor.

Cei doi vor fi prezentați instanţei cu propunere de arestare preventivă.

INTERVIURILE HotNews.ro