Cristela Georgescu, interviu acordat conspiraționistului american Alex Jones: „Dictatura din România de astăzi este mai gravă decât cea de dinainte de 1989”
„Avem de-a face cu o persecuție politică. Ce trăim astăzi în România este chiar mai periculos decât înainte de 1989”, a spus Cristela Georgescu într-un interviu acordat celebrului conspiraționist american Alex Jones.
În dosarul instrumentat de DIICOT, fostul candidat Călin Georgescu este acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi constituire a unui grup infracţional organizat, cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.
Cristela Georgescu a avut mai multe apariții publice în această săptămână. Ea a oferit mai multe declarații presei de la sediul DIICOT, unde a participat la percheziții informatice în dosarul în care soțul său este arestat preventiv.
Alex Jones este un comentator politic de extremă dreaptă, cunoscut promotor al teoriilor conspiraționiste și fondator al site-ului InfoWars.
„Ce trăim este o tiranie”
Soția fostului candidat la prezidențiale a vorbit vineri seară, în emisiunea online a lui Alex Jones de pe platforma X, despre noul dosar al lui Călin Georgescu.
În intervenția sa, Cristela Georgescu a spus că nu își apără soțul „în calitate de avocat, ci în calitate de soție, persoana care îl cunoaște cel mai bine dintre toți și care i-a fost alături în toți acești ani”. Îl apără totodată în calitate de cetățean european, dar și „al unei țări care se pretinde că este o democrație”.
„De aceea sunt recunoscătoare că am ocazia de a vorbi poporului și presei din SUA, pentru că este important să ne întrebăm: ce fel de parteneri strategici suntem dacă nu respectăm democrația? Arătăm ca o țară democratică dar, în realitate, ceea ce trăim este o tiranie”, a spus Cristela Georgescu în emisiunea online a lui Alex Jones.
Ea a argumentat că ceea ce semnalează este „o problemă care depășește cu mult soarta unui singur om sau a unei singure familii. Iar această problemă este ce se întâmplă cu o societate atunci când instituțiile însărcinate să apere democrația, să protejeze libertățile și drepturile omului devin instituții de care cetățenii încep să se teamă”.
Jones a comentat că Georgescu este „un aliat al Americii, un susținător al lui Trump”, dar care a fost „lăsat pradă lupilor, abandonat să se descurce singur”, iar Cristela a completat că, mai mult decât atât, împotriva soțului său se desfășoară „o întreagă campanie de denigrare în mass-media”, în care acesta este „etichetat drept rus, extremist, fascist, nazist și i s-au adus toate insultele posibile din lume”.
„Pace”
„Cred că acel cuvânt care i-a înfuriat și i-a înspăimântat de moarte a fost „pacea”. Știți, în campanie electorală din 2024, el a fost singurul candidat dintre cei 13 sau 14 care a vorbit despre pace, nu despre război”, a afirmat Cristela Georgescu. „Iar pentru asta a fost pus la zid”.
„Al doilea cuvânt care i-a înfuriat și care continuă să-i înfurie și astăzi, pe lângă pace, este „Dumnezeu”. Credința, familia…”, a adăugat ea.
Despre alegerile prezidențiale anulate din 2024, Cristela Georgescu a afirmat că a fost „ceva nu s-a mai întâmplat niciodată pe această planetă. Niciun scrutin nu a fost anulat în timp ce se desfășura, din astfel de motive”.
„De atunci și până astăzi nu am văzut dovezile, probele concrete pe baza cărora s-a luat această decizie. Ni se fac promisiuni peste promisiuni. Iar acest lucru este cât se poate de evident: pentru că nu au aceste dovezi, fiindcă, în realitate, ceea ce susțin ei nu s-a întâmplat”, a completat Cristela.
Apoi ea a acuzat că, imediat după anularea alegerilor, pe numele lui Călin Georgescu au fost întocmite două dosare penale. Și, „după aceste două dosare, care sunt încă în instrumentare, au inventat un al treilea dosar. Și este foarte grav, pentru că au creat un dosar de fraudă. Și nu are nicio legătură cu așa ceva. Acest dosar este instrumentat de structurile de poliție care se ocupă de terorism, de spălarea banilor și crima organizată. Așadar, au fost folosite toate mijloacele posibile, de parcă el ar fi fost un terorist sau un traficant de droguri”.
„Au transformat totul într-o demonstrație de forță”
Cristela Georgescu a deplâns modul în care s-a desfășurat intervenția forțelor de ordine în acest nou dosar.
„Au spart ușa și au intrat peste noi oameni în echipament militar, cu arme de mare calibru, cu tot ceea ce vă puteți imagina. Am crezut că vom fi omorâți. Nu știam că sunt polițiști. La început, am crezut că sunt hoți, niște spărgători. Abia apoi mi-am dat seama că era poliția, pentru că au început să mă întrebe dacă avem droguri, arme și bani”, a spus ea, descriind prin ce a trecut drept „absurd, inuman și terifiant”.
„Acestea sunt acțiuni brutale, inutile, exagerate și disproporționate în raport cu acuzațiile care i se aduc. Și apoi, este traumatizant. Cine va fi responsabil – ca mamă, întreb eu – pentru teroarea psihologică provocată copiilor noștri?”
„Ceea ce vreau să subliniez este că avem de-a face cu o persecuție politică și cu un dosar cu motivație politică. Și am câteva argumente în acest sens. Primul ține de modul în care autoritățile au ales să acționeze. L-au încadrat în această categorie a faptelor penale grave, asociate terorismului și criminalității organizate. În loc să desfășoare o anchetă corectă și discretă, au transformat totul într-un adevărat circ mediatic și într-o demonstrație de forță”, a susținut soția fostului candidat la prezidențiale.
Ce spune despre telefoanele și laptopurile găsite de anchetatori în casă
Ea a acuzat totodată că presa a prezentat informații „conturându-l deja ca pe o persoană vinovată, influențând deja opinia publică și pronunțând un verdict pentru ceva ce el nu a făcut”.
„Și vă voi da doar un exemplu foarte scurt. Aveam acasă 5.000 de euro, din care o parte îi aparținea fiului meu, care este campion european la pentatlon. Adică, este o sumă rezonabilă. Iar ei prezentau peste tot în mass-media că s-au găsit sume uriașe de bani cash. Apoi, ieri am fost la ancheta informatică. Aveam două laptopuri, patru telefoane și, desigur, câteva hard disk-uri. Și au confiscat totul, bineînțeles. Iar mass-media a anunțat că au fost percheziționate 27 de telefoane mobile și 63 de laptopuri și că s-au găsit sume uriașe de bani”, a povestit Cristela.
„Au pus sechestru pe casa noastră. Au pus sechestru pe conturile noastre bancare. De ce se iau asemenea măsuri împotriva unei persoane care nu a fost declarată vinovată? Nu a existat niciun proces. Totul este disproporționat. În acest dosar de fraudă sunt cinci persoane, însă el este singurul supus unui asemenea masacru mediatic”, a susținut Cristela Georgescu.
Ea și-a exprimat speranța, în emisiunea lui Alex Jones, ca acest caz al soțului său să „beneficieze de vizibilitate internațională și să fie adus la cel mai înalt nivel posibil, inclusiv la nivel diplomatic. Ne-am dori, de exemplu, ca la nivel diplomatic să existe o monitorizare a modului în care se desfășoară aceste proceduri judiciare”.
Ea a mai susținut că, începând din 2024, toți cei care l-au susținut pe Călin Georgescu – „presa independentă, oamenii obișnuiți, oamenii de pe stradă, aproape toată lumea – au fost supuși persecuțiilor. Unii au primit amenzi uriașe, imposibil de plătit. Alții au fost arestați sau intimidați”.
„Nivelul cenzurii din România este de neimaginat. Pur și simplu, de neimaginat. Vă spun acest lucru pentru că mi-am petrecut copilăria în timpul dictaturii lui Ceaușescu. Înainte de 1989 nu am văzut așa ceva. Ceea ce trăim astăzi este chiar mai periculos. Dictatura din România de astăzi este mai gravă decât cea de dinainte de 1989”, a conchis ea.
Legăturile lui Jones cu Georgescu
Nu este prima oară când numele lui Alex Jones este asociat cu familia Georgescu, el fiind un susținător public al fostului candidat.
După anularea alegerilor prezidențiale din 2024, Călin Georgescu a declarat într-unul dintre interviurile acordate realizatorului american că ONU este condusă de „oligarhi”și că NATO este „brațul militar” al globalismului, potrivit Digi24. În cadrul aceleiași emisiuni, fostul candidat a afirmat că alegerile au fost anulate pentru a-l împiedica să aducă „pacea în Ucraina”.
Urmare acestor afirmații, Parchetul General a deschis, în septembrie 2025, un dosar penal pe numele lui Călin Georgescu pentru răspândirea de informații false, conform G4Media.
Cine e Alex Jones
Alex Jones (52 de ani) este cunoscut pentru lansarea în spațiul public de teorii ale conspirației, precum cele despre atentatele din 11 septembrie 2001, pe care le-a catalogat ca „operațiune internă”, sau teorii despre o „Nouă Ordine Mondială”.
Alex Jones Foto: David J. Phillip / AP / Profimedia
Marile platforme de social media din Statele Unite au făcut front comun împotriva acestuia încă din 2018, ștergându-i canalele de pe site-urile lor.
Jones a fost condamnat definitiv anul trecut la plata a 1,5 miliarde de dolari daune morale, după ce a susținut că atacul armat din 2012 de la școala Sandy Hook a fost o înscenare, potrivit Adevărul.
În atacul de la școala primară Sandy Hook din Newtown, Connecticut, au fost uciși 20 de copii cu vârste de 6 şi 7 ani şi şase angajați ai școlii.
Alex Jones a susținut că, de fapt, totul ar fi fost o înscenare pusă la cale de guvern pentru a le lua americanilor dreptul de a deține arme, iar pe părinții copiilor morți el i-a numit „actori de criză”.