Cristian Diaconescu, declarații contradictorii privind negocierile Rusia – SUA. După ce a spus clar că „e un moment dramatic” în care rușii au căutat „un aliat pentru proiecte de tip Ialta”, el revine și spune că s-a referit la negocierile din 2022, nu la cele de la Riad
După ce a spus miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3 CNN, că trăim „un moment dramatic” în care la întânirea cu oficialii americani, Rusia a vrut un nou moment „de tip Ialta”, șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu, a revenit. El a susținut la Realitatea Plus și la Digi24, că nu s-a referit de fapt la discuțiile de acum din Arabia Saudită ci la negocieri din 2022 când „Rusia a cerut revenirea României în sfera sa de influență”.
- La Ialta, în februarie 1945, liderii SUA, Uniunii Sovietice și Marea Britanie (Roosevelt, Stalin și Churchill) s-au întâlnit și au stabilit configurația lumii după cel de-al Doilea Război Mondial, eveniment care a devenit sinonim cu momentul în care superputerile învingătoare au decis soarta țărilor europene, unele aliate, peste capul lor. Este larg considerată de istorici înțelegerea care a aruncat România și alte țări din Est în comunism, sub Rusia, și a salvat de comunism unele țări estice, precum Grecia.
Ce a spus inițial Cristian Diaconescu legat de un nou moment tip Ialta – VIDEO
Cristian Diaconescu, numit de președintele interimar Ilie Bolojan în fruntea Cancelariei Prezidențiale, a afirmat, miercuri seară, la Antena 3 CNN că discuțiile ruso-american reprezintă un „un moment dramatic” pe plan internaţional, precizând că aşteptările ruşilor au fost de a ști „dacă vor obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru proiecte de tip Ialta”.
Întrebat de realizatorul emisiunii dacă „rușii s-au așezat la masă cu gândul că se așează la o nouă Ialta”, Diaconescu a răspuns „Da”. „Au spus asta, au enunțat elemente în sensul acesta?”, a continuat moderatorul. Diaconescu a confirmat și de data aceasta.
„Așteptările lor țin de faptul că la un moment dat SUA ar determina înăuntrul NATO partenerilor europeni să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997. Deci ca noi, cei intrați după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții de securitate, urmând ca, privind situația din aceste zone, să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, ca la Ialta, și care, în mod evident, ar duce la recunoașterea unei zone de influență a Rusiei. Nu e interpretarea mea, este exprimarea lor”, a mai spus șeful Cancelariei Prezidențiale.
Moderatorul a insistat dacă România are aceste informații despre ce s-a discutat la Riad, pe canale diplomatice: „Este important că avem aceste informații. Aceste informații ne-au venit pe canale diplomatice de la aliați? Ne puteți spune despre cum am aflat noi despre ce s-a vorbit la Riad, la ceea ce, iată, rușii vor o nouă Ialta?”.
„Da, am fost informați, are o relevanță din ce privește relevanța României. Le-am primit, nu le-am cerut noi”, a spus Diaconescu.
Declarațiile lui Cristian Diaconescu pot fi urmărite aici:
Cum a revenit Diaconescu asupra declarațiilor
La mai puțin de două ore de la intervenția în platoul Antena 3 CNN, într-o intervenție la Realitatea Plus, Diaconescu a negat că la negocierile din 18 februarie 2025 de la Riad dintre ruși și americani a fost discutată o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din Europa, inclusiv din România.
Șeful Cancelariei Prezidențiale a spus că, de fapt, s-a referit la cerința Rusiei din 2022, când au existat negocieri înainte de invadarea Ucrainei. Cu toate acestea, el a precizat că solicitarea Rusiei nu a fost acceptată de SUA „nici atunci și nici acum”.
„Ceea ce am spus la un alt post de televiziune a fost faptul că această solicitare nu a fost acceptată sub nicio formă nici de americani și în mod evident nici de europeni, nici atunci și nici acum, ceea ce este o știre bună”, a declarat Diaconescu la Realitatea Plus.
Joi dimineață, la Digi24, el a repetat că momentul la care face referire a avut loc în 2022. „O politică extrem de complicată pe care Federația Rusă a anunțat-o încă din 2022 când se încerca determinarea Moscovei de a se retrage din Ucraina. Pe calea negocierilor, statele NATO făceau demersurile corespunzătoare. Cum se știa din acea perioadă, cererea explicită a Federației Ruse a fost retragerea garanțiilor de securitate pe aliniamentul din 1997”, a spus Diaconescu.
El a insistat că acest subiect nu este pe actuala agendă a discuțiilor SUA – Rusia. „Aici, în legătura cu ce se cere, în primul rând nu a fost pe masa negocierilor în acest moment. Legat de garanții, ne uităm foarte atent la acest subiect. Demersurile noastre sunt foarte serioase și prioritare în legătură cu respingerea unor astfel de pretenții”, a mai spus consilierul prezidențial care a fost mult mai rezervat în declarații față de seara precedentă când a fost în platoul Antena3 timp de aproximativ 40 de minute.
Intervenția telefonică de la Digi24 poate fi urmărite de la minutul 14 al clipului video de mai jos:
HotNews.ro a încercat să-l contacteze pe Cristian Diaconescu, pentru a clarifica declarațiile, însă acesta nu a răspuns solicitărilor până la publicarea articolului.
